Uncategorized

Divizia C, în cifre

Majoritatea echipelor din eşalonul 3 au început pregătirile de iarnă de câteva zile. După o pauză lungă, presărată cu sarmale, fripuri sau dulciuri, fotbaliştii au de muncit serios, mai ales că iarna se face pregătirea fizică de bază. Deocamdată , băieţii se află doar în faza de dezmorţire, aşa că, până se apucă de treabă, ne putem delecta cu cîteva cifre referitoare la prima parte a campionatului.

Vom începe retrospectiva seriei C9, în care evoluează cele 6 echipe mureşene, cu partea cea mai atractivă a fotbalului , adică înscrierea golurilor.
În cele 13 etape din tur s-au marcat 229 de goluri. 145 au fost reuşite de gazde, iar 84 de formaţiile vizitatoare. Echipele care s-au prezentat cel mai bine la capitolul atac, au fost primele două clasate, adică FC Sibiu şi Gaz Metan Tîrgu Mureş. Ambele au reuşit să puncteze de câte 24 de ori. Pe poziţia a 3-a se află Unirea Ungheni, cu 23 de goluri marcate.
Cele mai multe goluri (24 – 16 ale gazdelor, 8 ale oaspeşilor) au fost înscrise în ultima etapă din tur, iar cele mai puţine (11 – 7 gazdele, 4 oaspeţii) s-au marcat în runda cu numărul 3.
Tot la capitolul goluri îi putem aminti pe cei mai prolifici atacanţi ai seriei C9. În fruntea clasamentului golgheterilor se află târgumureşeanul Cornel Şerban (Gaz Metan), cu 8 reuşite. Urmează: 6 goluri – Bean (Arieşul Turda); 5 goluri –  Fabian (Mobila Sovata), Goga (Minerul Iara), Chiorean (Arieşul Turda); cu 4 goluri – Dobrin Pop (ASA Tîrgu Mureş, Pereş (Gaz Metan Tîrgu Mureş, 1 din penalty), Turcu (Unirea Ungheni, 3 din penalty), Otvos şi Călin Olteanu (ambii de la ASA Tîrgu Mureş), Dicher şi Szoke – 3 din penalty (ambii de la Chimica Tîrnăveni), Pop şi Chira (ambii de la Someş Gaz Beclean).
În tur s-a marcat un singur autogol, reuşit de Matei (Gloria II Bistriţa), în etapa a 5-a, în partida jucată de bistriţeni contra formaţiei Chimica Târnăveni.
În cele 13 etape din prima parte a campionatului au fost marcate 20 de goluri din lovituri de la 11 m. Turcu (Unirea Ungheni) şi Szoke (Chimica Tîrnăveni) se află în topul marcatorilor din astfel de ipostaze, cu câte 3 reuşite.
În ceea ce priveşte capitolul “frecvenţa rezultatelor” ar fi de spus că în cele 91 de întâlniri s-au înregistrat 14 scoruri, dintre care cel mai frecvent a fost 1-0 (în 22 de cazuri). Au urmat: 2-0 (în 13 situaţii), 2-1 (de 12 ori), 0-0 (de 9 ori), 3-1 (de 7 ori), 3-0 (de 7 ori), 3-2 (de 6 ori), 1-1 (de 5 ori), 2-2, 4-1, 4-2, 5-1 (de două ori) 3-3 şi 4-0 (o singură dată). Interesant, ultimele două rezultate, “unicat”, au fost reuşite de ASA Târgu Mureş: 4-0 cu Avântul Reghin şi 3-3 cu Gloria II Bistriţa.
Într-un clasament al meciurilor jucate de mureşeni între ei, pe primul loc se situează Unirea Ungheni – cu 15 puncte, pe locul 2 Gaz Metan Tîrgu Mureş – cu 10 puncte, pe 3 vine Mobila Sovata – cu 7 puncte, pe 4 ASA Târgu Mureş – cu 6 puncte, pe 5 Chimica Târnăveni – cu 3 puncte, iar pe ultima poziţie se află Avântul Reghin – cu un singur punct. 

 

Golgheterii echipelor mureşene
Iată care au fost principalii marcatori ai formaţiilor mureşene în cele 13 etape ale turului.

Gaz Metan Tîrgu Mureş
Cornel Şerban – 8 goluri; Pereş – 4 goluri (unul din penalty); Henter – 3 goluri (două din penaly); Claudiu Şomfălean – două goluri;
Unirea Ungheni
Turcu – 4 goluri (3 din penalty); Câmpeanu, Râtea – două goluri;
ASA Tîrgu Mureş
Dobrin Pop, Marcel Otvos, Călin Olteanu – 4 goluri, Szabo – 3 goluri; Răileanu – două goluri.
Chimica Târnăveni
Dicher, Szoke (3 din penalty) – 4 goluri; Curticăpean – 3 goluri
Mobila Sovata (Fabian) – 5 goluri;
Avîntul Reghin
Truţă – 3 goluri, Nagy – două goluri

Clasament

1. FC Sibiu 13 24-4 35
2. Gaz Metan Tg. Mureş 13 24-14 25
3. Unirea Ungheni 13 16-8 23
4. Minerul Bălan 13 16-17 22
5. Arieşul Turda  13 22-17 20
6. Minerul Iara 13 13-11 18
7. Budvar Odorhei 13 16-16 18
8. Someş Gaz Beclean 13 17-18 17
9. Mobila Sovata 13 10-17 16
10. ASA Tg. Mureş 13 20-24 14
11. Chimica Târnăveni 13 15-19 13
12. U. SOPO Sibiu 13 12-19 13
13. Gloria II Bistriţa 13 17-27 11
14. Avântul Reghin 13 7-18 11

Show More

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button
Close