TREPTELE RAIULUI pe MUNTELE FERICIRILOR

“Pe-un picior de plai, Pe-o gura de Rai…”

A scrie despre fericire însemna a o cunoaste, macar partial. Oricine poate enunta o parere despre ea, rezultata dintr-o traire proprie, o amintire, sau un vis. Cu siguranta, nu va întruni aprobarea multora, pentru ca fiecare poate avea o opinie în aceasta privinta. Dar din însumarea unor gânduri se poate contura o imagine mai complexa ce se apropie de definirea unui principiu. Dar de fapt,…

Ce este fericirea?…

Perceptia fericirii poate fi aceea a unui poliedru cu multiple fatete, la care permanent se adauga altele noi, în care se oglindesc nazuintele fiecarei fiinte umane. Cum spuneam în articolul trecut, Mântuitorul Iisus Hristos, a venit în lumea creata de El, pentru a o redirectiona spre locasurile Împaratiei Ceresti, dupa ratacirile milenare ale unei omeniri lipsite de vreun liman pasnic al pamântului, dominat de multimile idolilor pagâni în care se ascundeau duhurile alungate din ceruri odata cu Lucifer. În cei trei ani, de la Botezul în apele Iordanului pâna la Crucea Golgotei, Fiul Lui Dumnezeu a luminat cu învataturile Sale mintea apostolilor si a celor ferecati în robia înselarilor idolatre. Patriarhii si profetii Vechiului Testament, desi purtau mesajele Domnului Savaot catre poporul neascultator, nu au reusit sa convinga, nu atât multimile, cât mai ales sinedriul alcatuit din clerici, carturari, farisei si saduchei, demnitarii organizati într-o structura elitista unitara, localizata în jurul Templului si a legilor decalogului, nu ca principii dumnezeiesti de vietuire, ci doar ca o fatada abil folosita de farisei pentru diversele interese lumesti. Iata de ce viata religioasa decazuse într-atât, încât atunci când Hristos a venit la Templu, i-a alungat cu asprime pe negutatorii si camatarii îngaduiti acolo de preoti pentru avantajele implicate, certându-i astfel: “ati facut pestera de tâlhari din casa Tatalui Meu”. Specula si camataria ajunsesera sa prevaleze si sa împinga pe un plan secundar rugaciunile de multumire si de proslavire catre Dumnezeu, iar preotii se îmbracasera cu haina unei false evlavii (fariseismul), în spatele careia se ascundea dorinta lor de avutii, putere, laude si slava desarta, devenite un sumum al unei satisfactii stabile, socotita de ei ca era,…

“Fericirea” lumeasca

si chiar asa era, falsa fericire lumeasca, ce fusese oferita la Carantania Lui Hristos, dupa postul celor patruzeci de zile în pustie, când: “diavolul L-a dus pe un munte foarte înalt si I-a ratat toate împaratiile lumii si slava lor si I-a zis: “Pe acestea toate ti le voi tie daca vei cadea înaintea mea si mi te vei închina” (Matei 4, 8-9) La aceasta diavoleasca oferta a urmat fermitatea dumnezeiescului refuz: “Mergi înapoia Mea, Satano, ca scris este: Domnului Dumnezeului tau sa I te închini si numai Lui sa-I slujesti!” (Ibid. 4, 10) Desigur, ispitirea Domnului de pe muntele Carantania nu a fost decât o lectie pentru omenirea ignoranta, ce era gata sa primeasca asemenea oferte otravite cu care diavolul cumpara sufletele victimelor prinse în capcanele minciunii. Istoria lumii a pastrat multe exemple de naivi care si-au platit câstigurile vremelnice, nemuncite, cu viata vesnica în iad. Chiar unul dintre apostoli, Iuda Iscarioteanul, a cazut în cursa întinsa lui de cei din sinedriu, si L-a vândut pe Hristos pentru 30 de arginti. Din aceasta dureroasa cadere în ispita a ucenicului iubitor de bani, avem de învatat cum sa se ne pazim de ofertele ucigase, care, odata primite cu mintea si cugetul, devin cu usurinta fapta pierzatoare prin care diavolul si-a platit pretul de intrare în trupul pacatului ca sa îi jefuiasca si sufletul. Ca este asa, aflam din episodul biblic al Cinei de Taina, când, dupa ce Iuda a primit îmbucatura de pâine de la Hristos, “atunci a intrat Satana într’însul” (Ioan 13, 27)

Pretul “fericirilor” lumesti

La nivelul cotidian omenesc, fericirea a fost mult simplificata pâna a ajuns a fi, asa cum vedem scris pe bara unor masini din Statele Unite, “Happiness is to be Grandpa” (Fericirea este sa fii bunic); altii declara fericirea lor ca fiind “Fishing” (Pescuitul), “Skiing” (Schiatul) si multe alte activitati recreative. Tot în America “tuturor posibilitatilor”, multe baruri, cafenele, resturante afiseaza periodic în vitrina anuntul “Happy Hour” (Ora fericita), ora când diverse produse, mai ales bauturi, sunt vândute cu pret redus, pentru a atrage clienti dispusi sa cumpere mai ieftin în acel ragaz de pseudo fericire. Si în România auzim câte odata zeflemele despre fericirile lumesti, cum ar fi zicala hâtra “banii n-aduc fericirea, ci…numarul lor”, o replica batjocoritoare la una dintre cele noua Fericiri liturgice, “Fericiti cei saraci…” Iata cum se strecoara umbra anticrestina a duhului lumesc în fata Cuvântului rostit în Predica de pe Munte. Lumea ce alearga sa cumpere numere “norocoase” la loteria de stat, în speranta desarta a unui câstig nemuncit, deci nemeritat, denota grava stare de înselare în care se complac milioane de sarmani naivi ce-si platesc astfel “taxele de intrare” pe poarta cea larga a iluziilor letale, care pe multi i-a înghitit.

Fericirile din Vechiul Testament

Aminteam în articolul trecut de descrierea fericirilor din Psalmii lui David, regele profet, insuflat de Duhul Sfânt în scrierea celor 150 de poeme ce cuprind în paginile lor toata învatatura condensata a Legii Vechi si profetiile mesianice despre cele ce urmau sa se întâmple de la Nasterea Pruncului din Fecioara, pâna la Jertfa pe Cruce. si David psalmodia în frumoase stihuri inspirate direct din vederea Domnului: “Vazut-am mai înainte pe Domnul înaintea mea pururea, ca de-a dreapta mea este ca sa nu ma clatin. Pentru aceasta s-a veselit inima mea si s-a bucurat limba mea, dar înca si trupul meu va salaslui în nadejede.” (Ps. 15, 8-9) Ochii sufletului ni se deschid si noua din lectura acestor versuri scrise de alesul Domnului, David, cel care s-a învrednicit de a-L vedea pe Cel Nevazut de altii. Daca “teama de Dumnezeu este începutul întelepciunii”, iata cum, depasirea acestui prag apropie pe cei care reusesc sa-l faca, de fiorii fericirii iradiate de prezenta Dumnezeirii ce se descopera treptat celor însetati de ambrozia Raiului. Alternativa acestei imense bucurii nu este decât una singura, cea descrisa de psalmist în continuarea citatului de mai sus: “Ca nu vei lasa sufletul meu în iad, nici nu vei da pe cel cuvios al Tau sa vada stricaciunea.” (Ibid. 10) Asadar, doar doua sunt caile vietii, cea spre Fericirile Raiului sau cea spre negura stricaciunii iadului. Fiecare este liber sa aleaga, dar întelept este sa luam aminte la ultimului verset al psalmului citat, unde gasim cheia ce deschide taina Fericirii: “Cunoscute mi-ai facut cararile vietii; umpleama-vei de veselie cu fata Ta si la dreapta Ta de frumuseti vesnice ma vei satura” ( Ibid. 11)

Despre Treptele Fericirilor ce strabat istoria omenirii, de la întelepciunea profetilor Vechiului Testament si pâna la Fercirile Mântuitorului lumii Iisus Hristos, în paginile viitoarelor articole.

Alexandru Mihail NITA