Egalul mincinos
Aflatã într-o creștere continuã de formã spre final de tur, ASA Maris a avut de înfruntat ghinionul, în etapa de vineri a Diviziei C. Mureșenii au înscris un gol anulat pe motiv de offside și au trimis de douã ori mingea în barã în partea secundã a meciului.
Frigul și ploaia venite zilele trecute peste Târgu Mureș i-au ținut acasã pe mulți dintre microbiștii care urmãresc în mod frecvent jocurile din Divizia C. Totuși, 150-200 de spectatori au urmãrit meciul dintre ASA și Tractorul, douã formații care în ediția trecutã de campionat luptau pentru promovarea în Divizia B. Acum datele problemei s-au schimbat, însã angajamentul jucãtorilor a fost la fel de mare.
Prima reprizã a fost echilibratã, s-a jucat mult la mijlocul terenului și au fost puține faze clare de gol. Nu același lucru se poate spune despre repriza a doua, când ASA a luat hãțurile jocului în mânã și și-a dominat clar adversarul. Zsigmond a trimis de douã ori mingea în barã, iar la una dintre faze, Laszlo a reluat balonul în poartã. Nu a fost sã fie, deoarece tușierul a ridicat steagul, indicând un offside cel puțin discutabil la atacantul târgumureșean.
Cu puține minute înainte de finalul meciului, mureșenii, conduși de pe banca tehnicã de Lucian Moldovan, au mai avut o ocazie mare, când Lup a reluat cu capul o centrare, iar mingea trimisã de el din marginea careului de 6 metri a trecut foarte aproape de poarta brașoveanã.
Fluierul de sfârșit a consemnat un egal nedrept, care i-a supãrat, pe bunã dreptate, pe fotbaliștii și conducãtorii echipei din Târgu Mureș. ASA are acum -2 în clasamentul adevãrului, dar cu puținã șansã poate termina turul la plus, deoarece în ultima rundã a sezonului de toamnã joacã la Târnãveni.
Ploaia de goluri
Soarta statutului de lider al seriei a fost decisã de douã meciuri în care au fost marcate o droaie de goluri. La Predeal, echipa localã a reușit sã treacã la scor, 5-1, de Gaz Metan Târgu Mureș și astfel sã urce pe primul loc în serie. Gãzarii au marcat prin Șerban, dar au încasat 5 goluri, dintre care trei în prima reprizã.
La ascensiunea brașovenilor cãtre prima poziție a contribuit și rezultatul meciului de la Târgu Mureș, unde Trans-Sil a învins formația FC Ghimbav, cu 2-1, dupã ce oaspeții au condus cu 1-0. Pașcu și Luca au marcat cele douã goluri ale târgumureșenilor, care astfel rãmân în prima parte a clasamentului.
Dintre celelalte echipe mureșene, doar Mureșul Luduș a trecut cu bine peste etapa de vineri. Ludușenii au învins cu 3-2 o echipã care va avea un retur de coșmar. E vorba de Unirea Ungheni, penultima clasatã a seriei.
Mobila Sovata a pierdut la Târgu Secuiesc, la douã goluri diferențã, iar Chimica a fost învinsã cu 2-0 la Ploiești.
La sfârșitul acestei sãptãmâni, se va juca ultima etapã a turului, iar apoi echipele vor intra în vacanțã. Cu un nou președinte la FRF.
Florin MARCEL
Rezultatele etapei
ASA Maris Tg. Mureș – Tractorul Brașov 0-0
Știința Toplița – Trans K. Sf. Gheorghe 5-2
Bichiș (25, 29, 53, 80), Bãlan (48) / Kiss (27), Buciuman (68)
Trans-Sil Tg. Mureș – Ghimbav 2000 Brașov 2-1
Pașcu (33), Luca (82) / Roșu (25)
C.F. Predeal – Gaz Metan Mureș 5-1
Ciolãnel (16, 19, 35, 72), Rus (75) / I. Șerban (40)
Mureșul Luduș – Unirea Ungheni 3-2
Gal (15), Rotar (60), Botezan (65) / Astafei (51), Pogrean (90+2)
KSE Târgu Secuiesc – Mobila Sovata 3-1
Orban (32), Csegzi (61), Vargo (74) / Bajko (10)
Matizol Ploiești – Chimica Târnãveni 2-0
Vlad (17, 36)
Etapa viitoare
Vineri, 25 noiembrie
Chimica Târnãveni – Maris Târgu Mureș
Tractorul Brașov – Știința Sãrmaș Toplița
Trans K. Sf. Gheorghe – Trans-Sil Târgu Mureș
F..C. Ghimbav Brașov – C.F. Predeal
Gaz Metan Mureș – Mureșul Luduș
Unirea Ungheni – K.S.E. Târgu Secuiesc
Mobila Sovata – C.S. Matizol Ploiești
Clasament
1. CF Predeal 12 7 3 2 25-11 24 (+6)
2. FC Ghimbav 12 7 2 3 27-11 23 (+8)
3. Tractorul Brașov 12 6 5 1 15-9 23 (+8)
4. Mobila Sovata 12 7 1 4 17-8 22 (+4)
5. Trans-Sil Tg. Mureș 12 6 2 4 18-14 20 (+2)
6. Mureșul Luduș 12 6 2 4 17-14 20 (- 1)
7. KSE Tg. Secuiesc 12 6 1 5 13-15 19 (- 2)
8. Matizol Ploiești 12 6 1 5 16-19 19 (- 2)
9. Știința Toplița 12 5 1 6 21-24 16 (- 2)
10. Maris Tg. Mureș 12 5 1 6 10-17 16 (- 2)
11. Gaz Mureș 12 5 0 7 13-19 15 (- 3)
12. Trans K Sf. Gh. 12 4 1 7 12-20 13 (- 2)
13. Unirea Ungheni 12 1 3 8 13-21 6 (-12)
14. Chimica Târnãveni 12 1 1 10 5-20 4 (-14)



