Reglare de conturi în stil bolșevic

Destituirea scriitorului Liviu Ioan Stoiciu din cadrul direcției revistei “Viața Româneascã”, a agitat și a împãrțit lumea bunã a literelor din România. Pretextul destituirii? Acceptul celui menționat mai sus de a publica fragmente din “Jurnalul” lui Paul Goma, texte considerate a avea un vãdit caracter antisemit. În apãrarea lui Goma – și implicit a lui Stoiciu – au intervenit mai mulți oameni de culturã din țarã și din strãinãtate. Cea mai vehementã și intransigentã poziție împotriva acestei mãsuri a avut-o însã Dan Culcer, scriitor și ziarist mureșean stabilit în Franța.

Scandalul referitor la textele lui Goma a izbucnit cu mai multe luni în urmã, dar el a luat o tot mai mare amploare în ultimul timp, pe mãsurã ce a început sã fie comentat în media din țarã și din strãinãtate. Cu câteva zile în urmã, Liviu Ioan Stoiciu a acceptat sã-și prezinte poziția fațã de aceastã mãsurã – pe care el o considerã abuzivã – pe un post de televiziune, la o orã de maximã audiențã. La baza mãsurii de destituire a lui Stoiciu a stat o hotãrâre a Uniunii Scriitorilor din România, instituție influențatã în acest sens – potrivit unor afirmații fãcute de diverși oameni de culturã – de Nicolae Manolescu, unul dintre cei mai cunoscuți și prestigioși oameni de litere ai momentului.

“Cine nu e cu noi, e împotriva noastrã!”

Goma s-a dovedit mai demult un om incomod pentru mulți scriitori din România. Tranșant și nu de puține ori pãtimaș în felul sãu de a fi, scriitorul exilat în Franța de autoritãțile comuniste, a îndrãznit cu fiecare ocazie pe care a avut-o sã critice o anume atitudine moralã a unor oameni de culturã din România care au “coabitat” cu regimul comunist în schimbul unor avantaje materiale. Existã suficiente indicii care aratã cã, de fapt, în cazul lui Goma, este vorba de o “reglare de conturi” în cel mai pur stil bolșevic. Dacã în anii 50, eticheta cea mai la îndemânã pentru a compromite un om incomod pentru regim era aceea de “dușman al poporului”, s-ar pãrea cã acum eticheta de “antisemit” poate tot la fel de bine sã compromitã un om și la fel de bine ca în urmã cu cinzeci de ani – dacã ținem seama de legislația româneascã actualã – sã-l trimitã la închisoare. Este cunoscut faptul cã Paul Goma a fost exclus din Uniunea Scriitorilor din România, în aprilie 1977, în plinã teroare comunistã, inclusiv prin votul actualului președinte al USR, Nicolae Manolescu. Goma a fost și un critic sever al atitudinii morale și politice adoptate de Manolescu dupã 1990. Dupã cum se pare, Manolescu nu l-a uitat…și nu l-a iertat. Avem astfel surpriza sã descoperim cã Manolescu, omul de litere de certã valoare, are și o altã laturã mai puțin cunoscutã, dar și mai puțin plãcutã.

O acuzație mai veche, reluatã dupã 30 de ani

Lucrarea istoricã a lui Paul Goma, intitulatã “Sãptãmâna Roșie sau Basarabia și evreii”, a oferit ocazia “exegeților” operei sale sã-l eticheteze drept antisemit. Goma însã nu poate fi antisemit, nu doar pentru cã este cãsãtorit cu o evreicã și are copii cu aceasta, ci pentru cã, în primul rând, în scrierile sale el nu face altceva decât sã punã problemele “puțin altfel” decât suntem noi obișnuiți. Cu alte cuvinte el nu acceptã vina colectivã a unei națiuni – poporul român – ci se exprimã pentru individualizarea responsabilitãților. El nu a negat și nu neagã Holocaustul și toate celelalte crime grave comise împotriva evreilor, inclusiv de conaționalii sãi români. Chiar în cartea amintitã mai sus, Paul Goma calificã, fãrã nici un fel de echivoc, drept “inadmisibile, reprobabile, criminale și condamnabile” gravele abuzuri sãvârșite de români împotriva evreilor. El însã nu este dispus sã treacã sub tãcere – și probabil asta deranjeazã – faptul cã atunci când Basarabia a fost cedatã URSS, în 1940, foarte mulți evrei, membrii ai Partidului Comunist, s-au dedat la acte de sabotaj și terorism împotriva autoritãților și a armatei române aflate în retragere. În legaturã cu acuzația de antisemitism, dar și cu multe altele care i se aduc azi lui Paul Goma, este semnificativ faptul cã practic toate i-au fost aduse și în trecut, dar de Securitate. Din dosarele desecretizate recent se știe deja ca încã din primãvara anului 1977, șefii Securitãții au pus la punct “planuri de mãsuri” de discreditare prin antisemitism a scriitorului disident. Una din directivele cuprinse în strategiile Securitãții suna cât se poate de clar: “Sã fie lansatã acuzația de antisemitism, fãcând apel la evrei în mod individual și la statul Israel, cu care ne aflãm în bune relații”.

Atitudinea lui Culcer

Dupã scandalul iscat de demiterea de cãtre USR a redactorului-șef adjunct de la “Viața Româneascã” pentru publicarea unui fragment din “Jurnalul” lui Paul Goma, acuzat de antisemitism, protestele nu au întârziat sã aparã. Cel mai vehement și mai bine argumentat protest a fost cel semnat de Dan Culcer, redactor pentru Franța al revistei “Vatra” și director la revista “Asymetria”. “Domnilor consilieri, scria cu puțin timp în urmã scriitorul Dan Culcer, aflat în prezent în Franța, în calitatea mea de membru al Asociației scriitorilor din Târgu Mureș, de membru al uniunii noastre profesionale și în baza articolelor 1, 2, 4, 7 ale Statutului USR, vã adresez acest mesaj public, într-o chestiune de maximã gravitate: încercarea de reinstalare a post-cenzurii în presa culturalã din România”. Culcer nu numai cã a protestat împotriva mãsurii de destituire din funcție a redactorului de la “Viața Româneascã”, dar a demontat în mod argumentat și acuzațiile de antisemitism care i se aduceau lui Goma. În întreaga sa argumentație, Culcer s-a bazat în primul rând pe statutul revistei, încãlcat în mod grosolan de cãtre consilierii din cadrul USR. “Redacția revistei, cita Culcer una din prevederi, apãrându-l pe Stoiciu, publicã opiniile, oricât de diverse, ale colaboratorilor ei. Responsabilitatea pentru conținutul fiecãrui text aparține, în exclusivitate, autorului”. O altã prevedere citatã de scriitorul mureșean prevedea: “Conform Statutului, Uniunea Scriitorilor din România(USR) nu este responsabilã pentru politica editorialã a publicației și nici pentru conținutul materialelor publicate”. Atitudinea lui Culcer este cu atât mai demnã cu cât, în același context, simțindu-se solidar cu cei doi scriitori incriminați de USR, a refuzat o ofertã de colaborare venitã din partea lui Nicolae Manolescu. Protestele repetate ale lui Dan Culcer nu au fost însã luate în seamã, iar USR nici mãcar nu s-a învrednicit sã-i dea un rãspuns acestuia, deși scriitorul mureșean i s-a adresat în repetate rânduri pânã în prezent, inclusiv în luna noiembrie a acestui an. Probabil cã mai marii peste culturã aflați în structurile de conducere ale USR, considerã cã timpul le rezolvã pe toate. În fond și aceastã tãcere este o atitudine…e drept o altfel de atitudine.

Nicolae Balint