Elita cardiologiei europene, la Târgu-Mures
Editia a saptea a Congresului International de Cardiologie Interventionala si-a inceput miercuri, 18 iunie, lucrarile cu o conferinta de presa sustinuta de prof. dr. Benedek Imre, Seful Clinicii de Cardiologie. Temele abordate la aceasta editie a congresului, care s-a desfasurat pana la 21 iunie au fost “Metode inovative de diagnostic al afectiunilor cardiace”, “Metode inovative de diagnostic si tratament al afectiunilor cardiace”, “Sindroame Coronariene Acute”, “Boli Arteriale Obstructive Periferice” si “Transplat de celule stem”.
Patru zile intense
Pe parcursul celor patru zile de congres au fost organizate numeroase workshop-uri in cadrul carora s-au prezentat noi metode in diagnosticul imagistic si tratamentul intervenetional al afectiunilor cardiace dar si o Sesiune Stiintifica a Societatii Maghiare de Cardiologie. La Congres au participat peste zece personalitati din lumea medicala invitate din Austria, Ungaria, Germania, si Slovacia. “Congresul, aflat la cea de-a saptea editie aduce prestigiu institutiei noastre si tuturor locuitorilor judetului Mures. Sunt prezenti reprezentantii Societatii Austriece de Cardiologie prin persoana fostului presedinte a acesteia, prof. Glogar Dietmar. Din Germania ne-a onorat cu prezenta prof. Dahm Johannes iar Societatea Maghiara de Cardiologie ne-a propus sa realizam impreuna editia de anul acesta a Congresului”, a declarat prof. dr. Benedek Imre. In cadrul congresului medicii targumureseni au lucrat impreuna cu medicii straini si au prezentat metodologii inovative de diagnostic si tratament. “Afectiuni cardiace care se operau pana acum in timp indelungat, se vor rezolva in acum 20 de minute, vom deschide artere pulmonare, artere periferice, vom vorbi despre transplant de celule stem si de cord”, a afirmat dr. Benedek. De asemenea, Clinica de Cardiologie a fost dotata cu o sala de conferinte si doua sali pentru laboratoare de cercetare si diagnostic in valoare de 5 miliarde de lei vechi. “In toate demersurile noastre am urmarit un singur lucru: sa facem ceva pentru medicina targumureseana”, a declarat prof. dr. Benedek Imre.
Claudia SAS



