Jihadul antisovietic al mujahedinilor

În 15 februarie 1989, URSS își retrăgea ultimele trupe din Afganistan, țară pe care o invadase în 1979. Evenimentul a fost receptat de sovietici ca o înfrângere dureroasă, în timp ce americanii l-au considerat o victorie importantă împotriva comunismului. Prețul victoriei a fost mare: americanii au dezvoltat comerțul cu droguri, au contribuit la creșterea puterii talibanilor și i-au acordat sprijin sauditului Osama bin Laden.

Afganistanul, țară cu o suprafață relativ mică, a fost privită ca un fel de paradis oriental. Mirajul Orientului, cadrul natural extrem de spectaculos și atmosfera specifică celor 1001 de nopți i-au cucerit pe mulți europeni. Pentru mulți turiști, aprecierile erau sporite de faptul că, în Afganistan, comercializarea hașișului era legală.

Scurtă istorie afgană

Afganistanul este o țară cu un trecut cosmopolit remarcabil. Teritoriul afgan a fost stăpânit pe rând de perși, greco-macedonenii lui Alexandru cel Mare, kușani, parți, sasanizi și heftaliți, reprezentând un culoar de tranzit între Asia Centrală și India.

În anul 652, Afganistanul a fost cucerit de arabi, care au impus o nouă cultură și religie. În secolele XIII-XIV, Afganistanul a fost pustiit de hoardele mongole conduse de Genghiz Han și Tamerlan. Începând cu secolul al XVI-lea, Afganistanul a fost împărțit între Persia și Imperiul Marilor Moguli. Orașul Kabul a devenit “un excelent centru comercial”, după cum îl descria regele Baber în “Memoriile” sale. În secolul al XVIII-lea, în vremea domniei lui Ahmad Șah, afganii au cucerit Kashmirul, Punjabul, Belucistanul, și părți din Uzbekistan și Tadjikistan.

Considerați “prizonieri ai istoriei”, afganii reprezintă un conglomerat de popoare și limbi. Alături de pashtuni (considerați afgani veritabili), trăiesc tadjici, hazarahi, uzbeci, turkmeni, baloch și chacar aimas. Limbile oficiale sunt afgana și persana, dar se folosesc și alte aproximativ 20 de limbi și dialecte.

Marea Britanie și-a instaurat protectoratul asupra Afganistanului în 1880, transformându-l într-un stat-tampon între Imperiul Å¢arist și India britanică, un fel de “no man’s land” geostrategic.

Până în 1919, an în care afganii și-au proclamat independența, principala armă împotriva stăpânirii britanice a fost reprezentată de femeile afgane. “Ofițerii Majestății Sale nu au putut rezista tentațiilor necontrolate. Farmecul femeilor din Kabul era irezistibil. Aproximativ 9.000 de soldați englezi au murit din cauza bolilor venerice”, scria William Kaye, un istoric din secolul al XIX-lea.

În 1923, Afganistanul a fost proclamat regat. După 50 de ani, Muhammad Zahir Șah a fost înlăturat, monarhia abolită și a fost proclamată republica. Vărul fostului suveran, Muhammad Daud, a devenit președinte al statului, instituind un regim autoritar. Printr-o lovitură de stat, în 1978, puterea a fost preluată de Consiliul Democratic Republican de orientare comunistă, condus de Nur Muhammad Taraki.

Încercările de reformă radicală a societății afgane a întâmpinat rezistența populației islamice conservatoare, care a degenerat într-o îndârjită rezistență armată.

Intervenția sovietică

Într-un singur an, în timpul luptelor pentru putere dintre facțiunile partidului de guvernământ (Khalq și Parcham – ambele prosovietice), au fost asasinați Nur Muhammad Taraki și succesorul acestuia, Hafiz Ullah Amin. În asasinarea celui din urmă au fost implicate și serviciile secrete sovietice. Puterea a fost preluată de Babrak Karmal.

La 28 decembrie 1979, într-o declarație a noilor autorități, se apreciază că “Guvernul Afganistanului, în baza Tratatului de prietenie și bună vecinătate și colaborare din 5 decembrie 1978, a adresat URSS cererea insistentă de a-i acorda de urgență ajutor politic, moral, economic, inclusiv ajutor militar. Guvernul URSS a satisfăcut cererea părții afgane”.

Până la invazia sovietică, Afganistanul a fost o țară uitată de lume, care trăia mai aproape de evul mediu decât de lumea modernă. Amestecul sovieticilor a propulsat afganistanul în prim-planul opiniei publice internaționale, devenind un câmp al confruntării Est-Vest, în condițiile intensificării războiului rece. În războiul civil început în 1979 în Afganistan, guvernul comunist a fost sprijinit de trupele sovietice, în timp ce rezistența islamică afgană a primit ajutor din partea SUA, a Pakistanului și a lumii arabe tradiționaliste de orientare sunnită.

Timp de zece ani, în timpul conflictului, și-au pierdut viața 1,5 milioane afgani, alte 4-5 milioane au părăsit țara, iar 15.000 de soldați sovietici au căzut în operațiunile militare. Un acord mediat de ONU, semnat în 1988, de către puterile garante (URSS și SUA), prevedea retragerea trupelor sovietice, crearea unui stat afgan neutru și repatrierea a milioane de refugiați.

Retragerea trupelor sovietice s-a încheiat la 15 februarie 1989. Războiul nu s-a încheiat însă. Încă din timpul retragerii invadatorilor, diferite facțiuni ale rezistenței islamice au pornit lupta pentru supremație, de această dată între ele. În timpul luptelor, și-au pierdut viața peste 50.000 de persoane.

Islamul antisovietic și talibanii

În Afganistan, țară străbătută de orientări atât de diverse, toleranța a fost multă vreme o condiție a existenței. Tradițiile afgane nu aveau nimic în comun cu fanatismul și radicalismul islamic. Acestea s-au născut în timpul războiului antisovietic, lupta pentru libertate confundându-se cu lupta islamului împotriva comunismului ateu.

În timpul conflictului, sute de mii de tineri afgani au fost primiți în noile școli coranice, Madras, adesea amplasate în apropierea taberelor de refugiați din apropierea orașelor Peshawar și Quetta din Pakistan.

Finanțate de Arabia Saudită, aceste școli predau o variantă radicală a islamului, variantă pe care, mai târziu, talibanii au aplicat-o pe teritoriul Afganistanului. Școlile coranice erau frecventate în general de băieți Pashtu, proveniți din mediul rural sărac. Elevii școlilor coranice erau formați ca “soldați-călugări”, fiind izolați de restul familiei și de femei. De la lună la lună, de la an la an, a crescut un curent islamist radical, mișcarea talibană.

“Unchiul Sam” și bin Laden

Ca replică la invadarea țării de către Armata Roșie, venită în sprijinul regimului comunist al lui Babrak Kermal, în 1979 a fost lansată cea mai mare operațiune secretă din istoria CIA. Chiar și Osama bin Laden a fost inițial recrutat de CIA pentru a lupta împotriva sovieticilor din Afganistan, susține Michel Chossudovsky, profesor de științe economice la Universitatea din Ottawa.

Stimulați de sprijinul hotărât al agenției de informații americane și al serviciilor secrete pakistaneze, care doreau să transforme jihadul afgan într-un război de amploare dus de toate țările musulmane împotriva URSS, aproape 35.000 de integriști proveniți din 40 de țări islamice s-au implicat în războiul din Afganistan. Alte zeci de mii au studiat în școlile coranice pakistaneze. De-a lungul timpului, de jihadul afgan au fost legați, în mod direct, peste 100.000 de integriști musulmani.

În martie 1985, președintele SUA, Ronald Reagan, semna directiva de securitate națională nr. 166, care autoriza un ajutor militar secret pentru mujahedini. “Inițiativa demonstrează, fără echivoc, că războiul ascuns din Afganistan avea ca obiectiv lupta împotriva trupelor sovietice. Noul ajutor american a însemnat nu numai creșterea substanțială a cantității de arme furnizate (sprijinul anual acordat cu regularitate s-a ridicat, în 1987, la 65.000 de tone de armament), ci și trimiterea unui număr important de specialiști ai CIA și Pentagonului la cartierul general secret al serviciilor de informații pakistaneze, de lângă Rawalpindi, pe drumul principal care duce în Afganistan. Folosindu-se de aceste servicii, CIA a jucat un rol-cheie în antrenarea mujahedinilor”, susține Michel Chossudovsky.

Se pare că nici Osama bin Laden, nici mujahedinii nu erau conștienți de faptul că Washingtonul este cel care îi susține. Milton Beardman, un oficial CIA, afirma că Agenția nu i-a antrenat pe arabi la modul propriu, ci folosind serviciile de informații pakistaneze (Inter Service Intelligence – ISI) ca “intermediari”. Chiar și așa, bin Laden și arabii afgani au beneficiat, datorită CIA, de o pregătire militară foarte sofisticată și specializată, realizată în diferite tabere de antrenement, afirmă Abdel Mobnam Saliali, de la Centrul de studii strategice Al-Ahram din Cairo.

În paralel, gherila sprijinită susținută de CIA a fost îndoctrinată cu preceptele islamului. Temele predominante erau: islamul este o ideologie sociopolitică, islamul sacru a fost violat de trupele sovietice atee, poporul islamic al Afganistanului trebuie să-și reafirme independența răsturnând regimul socialist afgan susținut de Moscova.

În mod firesc, Washingtonul a păstrat secretul asupra operațiunilor din Afganistan și asupra obiectivului ultim al jihadului, care consta în distrugerea Uniunii Sovietice.

Jihadul heroinei

Cea mai mare parte a finanțărilor americane provenea din comerțul cu droguri. Istoria comerțului cu droguri din Asia Centrală este intim legată de activitățile secrete ale CIA.

Înainte de războiul dintre URSS și Afganistan, aproape că nu se poate vorbi de o producție locală de heroină. În acest sens, un studiu al lui Alfred McCoy confirma că că, în primii ani ai operațiunilor agenției americane de informații în Afganistan, “teritoriile din apropierea frontierei afgano-pakistaneze au devenit principalul furnizor de heroină al lumii, acoperind 60 la sută din consumul Statelor Unite”.

În doar șapte ani de război, numărul persoanelor dependente de droguri a crescut de la o cifră foarte apropiată de zero, în 1979, la 1,2 milioane, în 1985. CIA controla, în mod indirect, comerțul cu heroină. Când mujahedinii au preluat controlul asupra unei părți a teritoriului afgan, au ordonat țăranilor să cultive mac ca un fel de taxă revoluționară.

De cealaltă parte a frontierei, în Pakistan, liderii afgani și grupurile de afaceri locale, sub protecția ISI, au înființat sute de laboratoare de producere a heroinei. În timpul acestui deceniu de comerț deschis cu droguri, filiala agenției americane de luptă împotriva drogurilor de la Islamabad a fost incapabilă să facă vreo captură sau arestare importantă. Washingtonul a refuzat să ancheteze orice acuzație legată de traficul de heroină în care erau implicați aliații lor afgani, pentru că politica Statelor Unite privind lupta împotriva narcotraficului afgan a fost larg subordonată războiului împotriva Uniunii Sovietice.

“Misiunea noastră principală era de a provoca sovieticilor cele mai mari daune posibile. N-am avut cu adevărat resursele și timpul necesar pentru a face anchete asupra comerțului cu droguri. Da, a existat o dificultate la nivelul narcotraficului. Dar obiectivul principal a fost atins. Sovieticii au părăsit Afganistanul”, afirma Charles Cogan, directorul operațiunilor secrete în Afganistan.

Afganistanul după sovietici

Războiul civil afgan a continuat după retragerea sovietică din 15 februarie 1989. Talibanii au primit sprijin din partea fundamentaliștilor pakistanezi și a ISI, care dispunea de 150.000 de ofițeri și funcționari. Sprijiniți de ISI – controlat, la rândul lui de CIA -, talibanii au servit în mare parte intereselor geopolitice ale Washingtonului. Aceasta explică, fără urmă de îndoială, de ce Washingtonul a închis ochii la regimul de teroare impus de talibani, implicând în special încălcările flagrante ale drepturilor femeii, închiderea școlilor de fete, concedierea salariaților din funcțiile publice și impunerea “legii penale a shariei”. Intervenția americană a dus la înlăturarea rapidă a talibanilor, Alianța Nordului preluând conducerea în scurt timp pe tot cuprinsul Afganistanului. Parlamentul afgan, întrunit în structura tradițională numită Loya Jirga, l-a desemnat ca președinte pe Hamid Karzai.

Conform informațiilor ONU, Afganistanul deține recordul absolut între țările lumii la analfabetism, mortalitate infantilă, număr de văduve și de orfani, fiind, totodată, regiunea de pe glob cu cele mai multe mine antipersonal îngropate în sol. Peste trei milioane de refugiați continuă să trăiască în Iran și Pakistan. Afganistanul deținea, în 2000, 75 la sută din producția mondială de opium.

Leul din Panshir

Comandantul Ahmed Shah Massud a fost un simbol al rezistenței afgane, un erou legendar al luptei împotriva ocupației sovietice. Din 1994, a luptat împotriva talibanilor. De etnie tadjică, a fost fiul unui colonel al armatei afgane. Începând cu 1975, de la vârsta de 23 de ani, și-a condus propria armată din cetatea sa din nordul orașului Kabul. Strateg de primă mână, Massud și-a câștigat prestigiul datorită succeselor sale militare, ajungând să anihileze forțele sovietice în timpul războiului antisovietic. După preluarea puterii la Kabul de către fundamentaliști, în septembrie 1996, Massud a devenit șeful gherilei antitalibane, trupele sale repliindu-se în NE, în valea Panshir. Forțele sale, în jurul cărora s-a constituit Alianța Nordului (coaliție de lideri militari în principal de origine tadjică și uzbecă), au fost considerate multă vreme ca fiind singurele capabile să opună rezistență integriștilor. În septembrie 2.001, Leul din Panshir a fost asasinat, fiind victima unui atentat sinucigaș.

Ioan BOTIȘ