Europa 2020. Strategia Phoenix (II)

dr. Radu ȘERBAN
Londra, 15 martie 2010

Așa cum “Tratatul de la Lisabona†s-a născut din cenușa “Tratatului Constituționalâ€, la fel « Strategia 2020 » se naște din cenușa “Strategiei Lisabonaâ€. Europa se reinventează pe sine, de fiecare dată când întâlnește un obstacol de netrecut.

Contribuții naționale și individuale la creionarea strategiei „Europa 2020â€

    Comisia Europeană a deschis consultării publice propunerea sa de strategie și a primit circa 1500 de comentarii, plus 27 contribuții ale statelor membre.
    Sub rezerva dictonului latin “non multa sed multumâ€, redăm în graficul nr. 3 volumul contribuțiilor celor 27 state membre:

Sursa: Comisia Europeană, Secretariatul General, “Public consultation on the Europe 2020â€

Lipsa Spaniei se explică prin faptul că ea, deținând președinția turnantă semestrială a U.E., participă direct la elaborarea documentelor.
O atentă citire a contribuțiilor naționale dezvăluie poziții tradiționale și interese specifice, exprimate cu diplomație. Mai multă sau mai puțină integrare, mai multă sau mai puțină reglementare, mai multe sau mai puține subvenții în anumite sectoare economice, mai multă sau mai puțină liberalizare a piețelor, mai multă sau mai puțină coordonare de la Bruxelles, mai multă sau mai puțină independență energetică, mai multă sau mai puțină implicare a autorităților locale și regionale, acestea sunt doar câteva aspecte care se regăsesc în textele contribuțiilor naționale, toate pe ansamblul lor, favorabile strategiei „Europa 2020â€.
Privind spre acest clasament și deschizând contribuțiile anumitor țări, mă încearcă o ușoară neîmplinire. A șaptea țară ca populație se situează pe locul penultim, ca volum al contribuțiilor la noua strategie. Aici nu se cer nici cofinanțări, nici capacitate de absorbție a fondurilor, nici  forță economică exprimată prin PIB/locuitor, ci doar puțină viziune în armonizarea interesului european cu cel național, mai multă implicare în treburile europene, într-un document asupra căruia oricum va trebui să raportăm Bruxelles-ului an de an.
Mă opresc asupra documentului britanic, nu pentru că ar fi cel mai voluminos, după cum rezultă din grafic, ci pentru că trăiesc zilnic în acest mediu și din acest motiv ar trebui să îl înțeleg mai bine.

Contribuția britanică la definirea “Europa 2020â€

În ianuarie 2010, Guvernul Marii Britanii i-a prezentat proaspătului președinte al Consiliului European, Herman Van Rompuy, un document care preciza pozițiile acestui stat în raport cu noua strategie economică europeană, în pregătirea summit-ului din 11 februarie 2010. Apoi, în pregătirea Consiliului European de primăvară, a venit cu un nou document, detaliind de data aceasta formulele de gestionare și punere în aplicare a noii strategii. Amploarea și conținutul documentului dovedesc o solidă preocupare pentru implementarea a ceea ce se va numi “Europa 2020â€.
Structurat pe 4 capitole mari și 28 de puncte, documentul susține propunerea Comisiei Europene și vine cu sugestii novatoare și accente pragmatice.
Înainte de toate, ceea ce a atras atenția specialiștilor și politicienilor este propunerea de a organiza încă un summit anual, dedicat în exclusivitate acestei strategii, respectiv economiei europene. Dacă recapitulăm reuniunile anuale la nivel înalt, vom constata că există două Consilii Europene oficiale, în iunie și decembrie și altele două informale, primăvara și toamna, de regulă unul prin martie – aprilie și celălalt în octombrie. Atunci când apar subiecte neprevăzute, se organizează summit-uri suplimentare, cum a fost cel din 11 februarie 2010, focalizat pe criza economică și formulele de ieșire din ea.
Pentru un neavizat, propunerea britanică pare a încărca și mai mult povara administrativă cu încă o întâlnire la nivel înalt, care înseamnă pregătiri, cheltuieli, eforturi de protocol, documente și birocrație în plus. Privită din unghi britanic, propunerea vine să simplifice lucrurile. Un astfel de summit ar reuni sub o singur umbrelă toate celelalte dezbateri, analize și raportări, degrevând pe parcursul unui an alte Consilii Europene de tematica economică. Mai mult, dacă ținem cont că summit-urile informale de primăvară și toamnă au apărut tocmai din nevoia analizelor economico – sociale, atunci putem înțelege că, în bună parte, noul summit le va substitui pe acestea două.
Propunerea britanică gravitează în jurul a 4 principale orientări pe care doresc să le imprime noii strategii:
•    O coordonare mai strânsă în U.E. și între statele membre pe palierul economic;
•    Obiective mai precise și cuantificabile;
•    O mai clară identitate a responsabililor politici pentru reformele economice;
•    Întrunirea unui summit economic anual al liderilor U.E., menit să determine progrese în atingerea obiectivelor “Europa 2020†și în convenirea priorităților de reformă.

Dacă această din urmă orientare am descris-o drept cea mai vizibilă și mai importantă propunere britanică, ne vom opri pe scurt asupra celorlalte 3.

O coordonare mai strânsă în U.E. și între statele membre pe palierul economic presupune, în accepțiunea britanică, punerea de acord a instrumentelor existente la nivel comunitar, dar și a politicilor specifice fiecărei țări, în atingerea obiectivelor comune. Mai precis, o aliniere a graficelor temporale ale proceselor existente: Pactul de Stabilitate și Creștere (PSC), Strategia “Europa 2020†și activitatea Consiliului European de Risc Sistemic (ESRB – European Systemic Risc Board).
Raportările anuale ar trebui analizate în cadrul acelui nou summit, de președinții Consiliului European și Comisiei Europene, care să propună liderilor europeni noi priorități de reformă, supuse apoi dezbaterii Parlamentului European, după summit.
    Pe lângă capitala portugheză al cărei nume îl poartă, Tratatul Lisabona și Strategia Lisabona (devenită “Europa 2020â€) mai au cel puțin un numitor comun: reforma. Supranumit “Tratatul Reformei†sau “Tratatul Reformatorâ€, acest din urmă tratat vine într-adevăr să reformeze instituțiile europene pentru a face față noilor dimensiuni și provocări. În privința strategiei Lisabona renăscute, reforma pare cuvântul cheie în sfera economico-socială, mai ales în propunerile britanice.
    Conform non-paper – ului britanic, reforma ar trebui să se extindă și asupra bugetului comunitar, care ar trebui să reflecte prioritățile înscrise în “Europa 2020â€. Se știe că noua perspectivă financiară 2014-2021 va veni cu modificări, mai ales după o nouă reformă a politicii agricole comune preconizată pentru anul 2013, însă britanicii insistă asupra unui aspect suplimentar: bugetul european este doar un adaos la bugetele naționale și la împrumuturile acordate de Banca Europeană de Investiții. Aparent – nimic nou, însă punctarea importanței bugetului național anticipează parcă poziția specifică în viitoarele dezbateri bugetare, aceea de a limita contribuțiile naționale (cu trimitere indirectă și la renumitul “British rebateâ€) și a nu exagera în subvențiile agricole.

Obiective mai precise și cuantificabile

    Văzând cum s-au disipat și estompat țintele Strategiei Lisabona, pragmatici, britanicii susțin puternic ideea Comisiei Europene de a reduce numărul țintelor (indicatorilor), cu focalizare pe locurile de muncă și creșterea economică. Este momentul să punctăm ordinea din documentele programatice britanice: întâi locuri de muncă și apoi creștere economică. Desigur, documentul britanic este elaborat de un guvern laburist, dar el reflectă ordinea de priorități majoritară între statele membre. Indicatorii ar trebui aleși după câteva criterii, susțin britanicii, care să atingă anumite obiective:
•    Potențial de creștere pe termen lung;
•    Creștere echilibrată în interiorul U.E. și între statele membre;
•    Ocuparea forței de muncă;
•    Productivitate sporită;
•    Investiții.
Transpuse în cifre, aceste obiective vor trebui să asigure creșterea echilibrată și eliminarea riscurilor exagerate care au condus la criza economică actuală.

Identitatea responsabililor politici pentru reformele economice

Am întâlnit adesea, în diverse strategii, formule impersonale de genul “se va faceâ€, “se va implementaâ€. Britanicii doresc o definire mai exactă a subiectului în asemenea propoziții. Cel ce își asumă o responsabilitate trebuie identificat cât mai precis, pentru a fi apoi responsabilizat public. Președintele Consiliului European, președintele Comisiei Europene, Consiliile sectoriale, statele membre, Parlamentul European, parlamentele naționale și regionale, diversele structuri administrative și instituții vor fi mai mult responsabilizate, în accepțiunea britanică.  Guvernele vor răspunde public pentru atingerea obiectivelor, iar Comisia le va monitoriza anual progresele. Statele își vor stabili singure obiectivele pe următorii 5 ani, în funcție de situația lor specifică și vor raporta anual asupra progreselor. Aceste raportări vor fi mai simple decât cele actuale din Programele Naționale de Reformă, nominalizând mai precis “subiecții†responsabili. Comisia va întocmi clasamente anuale ale statelor membre, iar publicarea rezultatelor comparative va fi, în accepțiunea britanică, un stimulent poate chiar mai important decât cel bugetar.
În al treilea și al cincilea an al perioadei de 10 ani la care se referă strategia, fiecare stat membru își va elabora analize mai profunde, folosind Metoda Deschisă de Coordonare practicată în prezent și Orientările largi de politică economică. Sintetizate de Comisie și Consiliile sectoriale, rezultatele vor fi analizate de experți independenți, analiști, cadre universitare, reprezentanți ai societății civile. O asemenea analiză, dacă va fi luată în considerare, va evita ruperea de realități, atrăgând în același timp cetățenii la deciziile de politici economice.

Prin asemenea propuneri consistente, regăsim Marea Britanie printre actorii cheie ai integrării europene, în ciuda neapartenenței sale la structuri de integrare mai profundă, ca zona euro și zona Schengen. Poate tocmai de aceea, devine mai evident faptul că, așa cum spune proverbul românesc, “dacă ai intrat în horă, trebuie să jociâ€, iar Marea Britanie evită jumătățile de măsură când se angrenează într-o acțiune și știe să-și armonizeze interesul național cu cel al structurii din care face parte. Regăsim aceeași atitudine în G-20, G-8 sau OCDE.
*
Este demn de apreciat semnalul de solidaritate pe care-l dă proiectul noii strategii, probând gradul înalt de interdependență între statele membre: înotăm sau ne înecăm împreună – așa se afirma într-un comunicat al Comisiei Europene în ziua prezentării proiectului de strategie. Sună ceva mai precaut decât principiul păsării Phoenix, în sensul de a nu mai aștepta cenușa unei strategii pentru a trece la următoarea.