G8 s-a născut mort
PRM rupe protocolul G8. Conform declarațiilor, cei doi consilieri reghineni din partea PRM, Gheorghe Anton și Dan Dorul Rus, vor înainta în scris, în cursul acestei săptămâni, ieșirea din “alianță”. Motivul principal al plecării celor doi este lipsa de unitate în cadrul grupului. Practic, partea UDMR-PNL nu va mai avea un oponent în luarea deciziilor în cadrul ședințelor de Consiliu Local.
Președintele filialei Reghin a PRM, Dan Dorul Rus, a precizat faptul că i-a anunțat deja verbal pe ceilalți membri ai grupului și urmează ca în cursul acestei săptămâni să înainteze și în scris ieșirea din grup. Cei doi consilieri au apreciat faptul că grupul nu și-a atins scopul, iar votul nu era unitar, cu excepția primelor ședințe, existând divergențe în anumite puncte. Reamintim cititorilor noștri faptul că grupul celor opt consilieri din partidele PRM, PSD, PNG și PUNR a avut ca scop combaterea unor hotărâri “care nu sunt în folosul comunității”, conform părerii consilierilor din G8. Prin vot unitar, G8 se putea impune doar în cazul proiectelor de hotărâre în care se impunea votul a 2/3 din numărul total al aleșilor locali. Doar că grupul s-a dovedit a fi existent doar scriptic, întrucât nu o dată membrii G8 nu s-au putut impune. Exemplul cel mai recent este proiectul de hotărâre privind programul de investiții pentru cele 150 de miliarde de lei, împrumut luat prin BRD, un proiect tergiversat, dar care nu a putut să treacă conform planului G8, întrucât consilierii PNG, Ioan Cengher și Ioan Sorin Vlad, au votat împotriva celor stabilite. “Am expus deja verbal intenția noastră de a ieși din G8. Se pare că nu am reușit să votăm unitar, vina o avem toți. De-a lungul timpului s-a putut constata că unii consilieri au fost prezenți doar scriptic. Chiar dacă ieșim din G8, intenționăm să continuăm colaborarea cu membrii rămași și vom participa la ședințele grupului, dar votul nostru nu va fi strict legat de grup”, a declarat consilierul PRM, Dan Dorul Rus. De asemenea, acesta a adăugat faptul că ieșirea din G8 s-a discutat și în cadrul Biroului Executiv al PRM, membrii cerând această ieșire a consilierilor din “alianță”, cerință susținută și de cei doi consilieri reghineni.
Liderul G8, consilierul PSD Mircea Ungureanu, afirmă însă că problema ieșirii celor doi consilieri PRM va fi reanalizată, în cazul în care va fi nevoie, după ședința de CL ce va avea loc săptămâna aceasta și că deocamdată cei doi aleși PRM nu au înaintat în scris ieșirea din G8. Vom reveni.
Cristina CORNEA



