Uncategorized

Falimentul culturii moderne

Ziarul de Mureș lansează o punte de legătură între credincioșii din țară și monahii români de la Muntele Athos. Paginile ziarului vor găzdui, săptămânal, materiale realizate de părintele Alexandru, monah la chilia “Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul”, aflată în zona Colciu. Părintele va aduce vocea Sfântului Munte mai aproape de sufletele credincioșilor, care, la rândul lor, vor putea sprijini după puteri viața celor care se roagă pentru noi la Athos. În a treia sa “epistolă”, părintele Alexandru se referă la cauzele profunde care au determinat căderea capitalei milenare a Imperiului Bizantin, Constantinopol, eveniment ce a zguduit istoria creștinismului răsăritean.

Ruinele Bizanțului

Ștefan Zweig, în volumul “Orele astrale ale omenirii”, ne poartă pe aripile istoriei cu veacuri în urmă, la cele din urmă clipe ale Bizanțului, răpus nu atât de puterea otomană, cât, mai ales, de propriile-i dezbinări și căderi ale imperiului teocratic milenar, redus aproape simbolic la cetatea Constantinopolului de la jumătatea secolului al XV-lea.

“El ( Mahomed, care după moartea tatălui său, sultanul Murad, îneacă pe fratele minor în baie pentru a elimina un viitor pretendent la tron), concepe atunci planul genial de a transporta flota sa din marea exterioară, unde nu servește la nimic, în interiorul Cornului de Aur, traversând o limbă de pământ…Dar ceea ce caracterizează cu adevărat o voință diabolică este tocmai faptul că preface imposibilul în realitate; un geniu militar poate fi recunoscut tocmai prin aceea că în război își bate joc de obișnuitele principii militare, iar în momentul potrivit recurge la o improvizație creatoare, substituind-o metodelor consacrate.” (Subl.n.)

Geniul răului

Se desprind din acest citat trei sintagme, subliniate, a căror prezență merită o succintă analiză: sultanul fratricid, precum Cain, cu o voință diabolică, concepe un plan genial, el însuși fiind socotit un geniu militar. A se reține că ne aflăm nu într-o scriere închipuită de fantezia autorului, ci în plin miezul realității istorice, relatate de un scriitor inspirat; de cine oare? Ne dezvăluie el însuși: voința diabolică ce l-a călăuzit pe sultan în atacul final al cetății, din care, nota bene, în noaptea căderii sale, toată suflarea prezentă, asediați și asediatori au fost martorii luminii Harului Sfânt, aprins ca o flacără mistuitoare în jurul măreții catedrale Aghia Sophia, ce s-a înălțat tăcut la ceruri, îndepărtând protecția sa asupra acelui spațiu, până atunci sacru, care de îndată a fost preluat de mii de soldați, asemenea unor diavoli, așa cum îi descrie Zweig. Tot el face elogiul sultanului cuprins de voința antihristă, care, cu al său geniu militar batjocorește principiile militare, folosește o “improvizație creatoare” ce desfide metodele clasice ale războaielor.

Iată cum din pana unui faimos scriitor, între coperțile aceluiași volum, întâlnim două lucrări de inspirație astrală, provenite din surse distinct antitetice, una din preajma leagănului Pruncului Născut din Fecioară, Mesia (referire la capitolul dedicat de Stefan Zweig compozitorului Haendel – n.n.), monumentala operă muzicală ce se cântă în fiecare an de Crăciun pe tot pământul, după premiera triumfală de la Dublin din 1742, iar alta, din reaua voință a vrăjmașului antihrist ce se afirmă a fi geniu al răului și al distrugerii scelerate, precum aflăm din rândurile finale din Căderea Bizanțului, când, …

Crucea se prăbușește…

“Credincios legământului său, Mahomed Cuceritorul își ține întru totul cumplita-i făgăduință. După primul masacru, el își lasă războinicii să prade case și palate, biserici și mănăstiri, să dispună în voie de bărbați, femei și copii și, asemeni unor diavoli, mii de soldați aleargă pe ulițe, încercând să o ia unul înaintea altuia. Primul atac este îndreptat asupra bisericilor, acolo unde strălucesc vasele de aur și giuvaerurile…femeile sunt marfă pentru seraiuri, iar bărbații și copiii, pentru piața de sclavi. Nenorociții care s-au refugiat în biserici sunt scoși de acolo cu biciul. Bătrânii, socotiți fără preț, ca o povară inutilă, sunt uciși. Pe tineri, turcii îi leagă, asemenea vitelor, si-i cară cu ei. Odată cu jaful, face ravagii tot mai înspăimântătoare distrugerea fără nici un sens. Ceea ce cruciații mai lăsaseră, în urma jafului lor (Cruciada a IV-a, la 1204. n.n.) poate nu mai puțin teribil, din operele de artă și relicvele de preț, este acum sfărâmat, zdrobit, sfâșiat de aceste hoarde turbate de biruitori; frescele de preț sunt distruse, minunatele statui sunt sparte, cărțile, în care înțelepciunea seculară, nemuritoarea filosofie și poezie greacă trebuia să fie păstrate pentru veșnicie, sunt arse și zvârlite cu dispreț… Abia în după-amiaza marii victorii, după ce masacrul s-a sfârșit, intră Mahomed în orașul cucerit…Primul său drum nu-l duce spre bogății, căci a câștigat totul, ci se îndreaptă cu mândrie spre catedrală, fala strălucitoare a Bizanțului…Plin de curiozitate și impresionat totodată privește la mândrul edificiu, la cupolele înalte, îmbrăcate în marmură și mozaicuri lucitoare, la arcadele grațioase care din umbră se ridică spre lumină; el simte că acest palat măreț al rugăciunii nu i se cuvine lui, ci Dumnezeului său. Mahomed cheamă de îndată un imam, care urcă în amvon și de acolo vestește crezul mahomedan, în timp ce padișahul, cu fața spre Mecca, rostește în această catedrală creștină prima rugăciune adresată lui Allah, stăpânitorul lumii. Chiar de a doua zi, lucrătorii primesc porunca să îndepărteze toate simbolurile vechii credințe ( creștine, n.n.). Altarele sunt distruse, cucernicele mozaicuri, acoperite cu var, iar înalta cruce a Hagiei Sofia, care timp de o mie de ani și-a întins brațele ca să curpindă întreaga suferință umană, se prăbușește cu zgomot la pământ. În biserică și mult dincolo de ea răsună zgomotul căderii. Căci la această prăbușire se cutremură întreg Apusul. Vestea tragică își rostogolește ecoul la Roma, Genova și Veneția. Ca o cumplită amenințare, pătrunde în Franța și în Germania. Înfiorată, Europa își dă seama că datorită nepăsării ei vinovate – prin fatala poartă uitată, prin Kerkaporta, a pătruns o funestă forță distrugătoare, care timp de secole va încătușa și paraliza energiile ei creatoare”.

Vedenia lui Mahomed

Viziunea lui Zweig, a unei Europe nepăsătoare și vinovate, pare firească în lumina multor interpretări politico-istorice ce nu au întârziat să aducă fapte și argumente provenite de la Roma sau Veneția, unde cei care ar fi putut trimite ajutoare nu au făcut-o din pricina disputelor mai vechi sau mai noi dintre Bizanț și papalitate. Însă, dincolo de culpabila poziție a apusului ce ar fi dus la căderea Constantinopolului, adevărata cauză a dezastrului a fost alta, profundă, despre care aflăm din sursa cea mai autorizată, a unui contemporan și participant al evenimentelor, Ghenadie, patriarhul Constantinopolului.

Sultanul cuceritor se instalase în palatele împăraților bizantini, unde se bucura de victorie și petrecea împreună cu invitații lui. În timpul unui ospăț, Mahomed a văzut pe peretele din fața lui o mână goală cu cele cinci degete răsfirate; speriat, i-a întrebat pe cei din jur dacă și ei văd același lucru. Toți au confirmat arătarea, dar nimeni nu înțelegea semnificația. Au fost chemați la palat ghicitori, vrăjitori și magi, otomani și arabi, fără ca vreunul să fi putut desluși sensul vedeniei ce persista. Atunci, la sugestia unui slujitor grec, s-a recurs la ajutorul unui creștin cu aleasă viață duhovnicească, Gheorghios Scholarios.; acesta a cerut sultanului un răgaz de șapte zile, timp ce urma să-l petreacă în post și rugăciune, pentru ca Dumnezeul creștinilor să-i dea răspunsul adevărat. La împlinirea sorocului s-a întors și i-a spus sultanului:”Domnul și Dumnezeul meu, Căruia m-am rugat și m-am închinat, Care ne-a făgăduit că orice vom cere cu credință se va da nouă, Acela mi-a arătat semnificația vedeniei tale. Află deci, o, împărate, că cele cinci degete ale mâinii pe care le vezi, înseamnă că n-ai fi pătruns în acest oraș dacă ar fi existat aici cinci creștini adevărați” (Fericitul Filotei Zervakos, Mărturie iubitoare de Dumnezeu, publicație a editurii “Ortodox Kipseli” (Stupul ortodox), caietul 64, 1955, p.41).

Chipul lui Allah

Oare Allah, stăpânitorul lumii, să fie același amintit în sfintele scripturi, sau vreunul dintre numele în spatele căruia se ascunde în chip de fals dumnezeu?…”Acum este judecata acestei lumi, acum stăpânitorul lumii acesteia ( Satana, nota trad. Bartolomeu Anania) va fi aruncat afară”. El era, și este antihristul, dumnezeul lui Mahomed, funesta forță distrugătoare a bisericilor, altarelor, crucilor și icoanelor ortodoxe, antihristul care a încătușat și paralizat până astăzi energiile creatoare ale unei Europe ce se numește Unite, dar care refuză cu obstinație să-și recunoască în noua sa alcătuire mulinațională apartenența bimilenară la cultura creștinismului.

Alexandru Mihaileni

Chilia unde viețuiește părintele Alexandru are o vechime de peste 100 de ani. Aici este nevoie de ample lucrări de reparații, iar acestea pot fi realizate doar prin bunăvoința credincioșilor care trimit pomelnice la chilie, însoțite, la libera alegere, de anumite sume de bani. Ziarul de Mureș vine în întâmpinarea celor care vor să susțină lucrările de reconstrucție de la chilia Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul și a deschis mai multe conturi în care credincioșii cu dare de mână pot depune sume de bani. Pomelnicele vor fi preluate de redactorii ZIARULUI și vor fi trimise, împreună cu banii, la Sfântul Munte, unde este mare nevoie de ei. Dumnezeu să vă binecuvânteze!

Donațiile pot fi făcute în conturile deschise la BRD, sucursala Târgu-Mureș.

Cont Lei:

RO70BRDE270SV14428712700

CONT USD:

RO08BRDE270SV14428982700

Cont EURO:

RO07BRDE270SV14429002700

Show More

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button
Close