Uncategorized

Familia Movilă prelucrează aurul verde al Răstoliței

Văile Mureșului și Gurghiului mustesc astăzi de firme care se ocupă cu exploatarea și comercializarea lemnului. De fapt, oamenii de aici lucrează la pădure de când se știu, lemnul fiind o parte esențială din viața lor. Dumitru Movilă este unul dintre ei, poate cel mai serios când vine vorba despre micul lui business.

La numărul 144, în Răstolița, locuiește familia Movilă. Marea mândrie a acesteia nu este afacerea cu lemne, ci longevitatea strămoșului ei, Filip Movilă, născut în 1780 și care a trăit 116 ani. Astăzi, vechea familie și-a câștigat un bun renume în domeniul exploatării, prelucrării și comercializării lemnului, datorită în primul rând seriozității și profesionalismului. Movilă SRL și Danliv SRL sunt deja două mici “branduri” pe piața lor, la care clienții vin, de mulți ani, cu încredere. ,,O afacere durabilă are nevoie de oameni care să-și dorească în permanență să fie cei mai buni și noi ne dorim asta”, ne spune capul familiei, Dumitru Movilă, care este administrator la una dintre societăți și asociat unic la cealaltă. În același timp, este și consilier local și șeful Grupei de Vânătoare Răstolița ,,Darurile Călimanilor”. Nea Dumitru este de prin părțile locului și are pădurea în sânge, doar s-a născut într-o familie de silvicultori. Răstolițeanul este de profesie maistru mecanic auto și a lucrat pe vremuri ca șofer ITA Toplița, apoi ca revizor și șef de coloană la UMTCF – IFET Reghin. În anul 2000 a renunțat la serviciu pentru a reveni la dragostea lui, pădurea, și și-a deschis o afacere în industria lemnului. “Anii 2003-2007 au fost cei mai buni ai firmelor noastre. Vindeam anual 4.000 de mc de brad și fag” își amintește omul de afaceri.

Investiții care își arată roadele

Domeniul familiei Movilă se întinde pe o suprafață de peste 3 hectare, pe care sunt amplasate două gatere. O bună parte din masa lemnoasă este procurată participând la licitațiile de pe piață, iar restul din pădurea personală, desfășurată pe o suprafață de 5 hectare. “Acum avem comenzi în domeniul construcțiilor, începând de la grinzi și până la dulapi”, explică Dumitru Movilă. Firmele sale au investit în urmă cu câțiva ani în mai multe utilaje, cea mai importantă fiind achiziționarea unei banzege, care a costat nu mai puțin de 180.000.000 de lei vechi. “Am investit în total peste trei miliarde în utilaje ce țin de procesarea și de transportul lemnului. Din păcate, în această perioadă, cererea de pe piață a scăzut cu circa 75%”, susține Dumitru Movilă. Optimist, totuși, omul de afaceri crede că această criză economică nu va dura mai mult de un an. “Noi mai avem licitați deja 600 de mc de lemn, pe care trebuie să îl procesăm pentru a avea continuitate, dar am licitat parcele mici, pentru a nu rămâne produsele pe stoc”, ne explică Dumitru Movilă. “Am niște fii de care sunt mândru și cred că ei vor duce mai departe afacerea noastră de familie” a încheiat Dumitru Movilă.

Robert Matei

Show More

Related Articles

Back to top button
Close