Farago cel voinic și merele de aur. Poveste de succes pe Valea Mureșului

Emil Farago este cel mai mare producător de mere din România. În curând și de pere, spune el. Afacerea sa în agricultură s-a născut dintr-o aprigă pasiune pentru natură. Cum de altfel a apărut și businessul din construcții, Farago fiind de profesie inginer constructor. În paralel este și șeful lucrărilor la Hidrocentrala Răstolița, din partea Hidroconstrucția.

La această oră, clujeanul pe care Reghinul „l-a adoptat” cu brațele deschise este liderul de piață al producătorilor de fructe din România. Are peste 300 de hectare de plantație. În această săptămână, în zilele de 25 și 26 februarie la curtea sa de la Reghin vor sosi oaspeți înalți. Reprezentanți ai ministerelor Agriculturii din România și Ungaria și oameni de afaceri din domeniu vor discuta o strategie comună, româno-maghiară, pentru a convinge Bruxelles-ul să pluseze fondurile pentru cele două țări pe sectorul legume-fructe. „Trebuie discutat la Bruxelles, e ceva în afara negocierilor de până acum, va fi greu, dar atât cei de la ministerul nostru cât și ungurii sunt de acord cu acest proiect”, susține Farago.

Reporter: Cum supraviețuiește mărul de Reghin?

Emil Farago: Piața este invadată acum de produse din exterior, dar consumatorul cere încă fructe românești. Și atunci importatorul care aduce produse din Olanda, de pildă, le vinde drept mere de Reghin, mere de Batoș, mere de Bistrița, le vedeți prin piață. Vine comerciantul la mine, de exemplu, cumpără o tonă de mere, îi fac o factură și în baza documentului respectiv își vinde toată marfa, inclusiv cea importată, sub „brandul” Reghin, Batoș, Bistrița. Produsele aduse din străinătate nu sunt însă rele deloc. Calitate la prețuri mici, deoarece au un alt tip de plantații, super-intensive. Așa trebuie să facem și noi. Eu am început în 2000, cu 3,5 miliarde am cumpărat ferma 14. Nu știam ce înseamnă, asta, mie îmi plăcea natura. Dar după un an aveam profit și mi-am pus un mare semn de întrebare: cum dracu au dat ăștia faliment? Vrând să fac o chestie mai performantă am mers dincolo, să văd ce-i în vest. Toți îmi spuneau că la noi nu merg plantațiile ce le-am văzut acolo, la noi pământul e nu știu cum… Merg înapoi, îi întreb pe italieni, pe olandezi. Ești nebun, cum să nu meargă? mi-au zis! Și a mers.

Rep.: Sunteți o eminență purpurie, nu cenușie, a zonei, când și de ce v-ați așezat în Reghin?

E.F.: Când am terminat facultatea nu mi-am dorit să mă stabilesc în altă parte decât la Cluj, fiind clujean de obârșie. Am terminat Facultatea de Construcții. Am intrat în construcții hidrotehnice, trebuia să mă duc vreo 2 ani la București, n-am mai mers. Mi-au plăcut lucrările pe hidroenergetic, m-am plimbat în mai multe zone din țară, Bihor, Buzău, Covasna și în 89 am ajuns pe Valea Mureșului, la amenajarea hidroenergetică Răstolița. Chiar cu o lună înainte de Revoluție. După Revoluție am avut posibilitatea să merg la Cluj, au fost ceva reașezări pe posturi, dar mi-a plăcut foarte mult această zonă. E aerisită, e spălată, e dinamică. Au început lucrările la Răstolița, în 1992 ne-am stabilit în Reghin. Încet, încet, am uitat de Cluj. Am intrat și în această afacere cu pomicultura. Mă simt ca acasă. Deși, când merg la Cluj e un sentiment special, și acolo e acasă.”

Rep.: Spuneți-ne 3 momente decisive care v-au influențat în perioada comunistă?

E.F.: Liceul George Coșbuc, din Cluj, un liceu excepțional. Am intrat în treapta a doua la Coșbuc, într-o clasă cu profil real, am fost 35 de absolvenți, din care 30 am intrat la facultate, din care 16 cu 10. Mă laud, acuma… Al doilea moment ar fi terminarea facultății și repartiția la muncă. Eu am fost un copil silitor, intram întotdeauna în sesiune cu temele făcute. Asta nu însemna că nu aveam vreme și de nebunii. Al treilea a fost căsătoria, care s-a întâmplat în timpul facultății. Am avut norocul să-mi iau alături o persoană care să mă înțeleagă, împreună cu care am trecut și bune, și rele.

Rep.: Care e povestea adevărată a Răstoliței?

E.F.: Răstolița a început ca proiect de amenajare energetică în anii 60. A fost apoi o perioadă de câțiva ani când nu s-a mai construit nicio amenajare hidroenergetică și apoi în 1989 au început 5-6, printre care și Răstolița. Ca și plecare era gândită să răspundă la două necesități: producerea de energie electrică și, indirect, regularizarea debitului Mureșului. A venit Revoluția, trebuia să fie finalizată prin 95-96. În primii ani după Revoluție lucrările au avansat destul de bine, erau ceva bani. Noi cheltuiam bani cât de mulți, numai ca să nu se oprească lucrarea. Am avut și sprijinul tuturor președinților de Consiliu Județean și al tuturor prefecților, fără excepție. Ei au creat mereu presiune politică și lobby ca să nu se oprească lucrările. În ultimii ani a intrat și Răstolița în linie dreaptă. Hidroelectrica este beneficiarul, iar Hidroconstrucția, cea mai mare firmă de construcții din țară, se ocupă de execuție.”

Rep.: Ce credeți despre finalizarea investiției de la Răstolița și despre ideea unei centrale nucleare?

E.F.: În condițiile în care se respectă ritmul de finanțare din ultimii 2-3 ani eu spun că fără probleme Răstolița poate fi pusă în funcțiune parțial în 2012-2013. Sunt deja comandate și licitate echipamentele. A mai construi încă o centrală nucleară în România nu e un lucru rău. Am dobândi o mai mare independență energetică. Amplasarea e o problemă, trebuie îndeplinite niște condiții. Personal, pentru mine, ar fi un disconfort psihic să fie în Mureș, deși accidente nucleare au fost extrem de puține.”

Rep.: Care sunt începuturile Emivas?

E.F.: După privatizarea Hidroconstrucției, în 93-94, compania a trecut prin momente grele, nu mai avea lucrări. Și ca să descarce cumva presiunea care era pe societate au agreat la acea vreme o formă de colaborare cu alte firme numită locație de gestiune. Aveai o societate comercială, preluai în locație de gestiune dotarea pe care o avea firma de la care luai locația și primeai și o parte din contracte. Plăteai chirie pentru utilajele și activele pe care le foloseai și mai achitai un comision de subantrepenor. Ei, Emivas s-a născut astfel, prin 1995, eram între primele 3 societăți din țară care au lucrat astfel. A fost o șansă bună. Firma a mers pe profit, tot profitul l-am reinvestit. Hidroconstrucția a început să-și revină, prin 97-98 și a renunțat la astfel de contracte. Ei, atunci eu am ieșit din Emivas, mi-am lăsat acolo soția, am pus un alt administrator și mi-am continuat activitatea la Hidroconstrucția.”

Rep.: Sunteți printre primii câștigători ai programului SAPARD..

E.F.: În 2000, pe aceeași firmă, am început afacerile din agricultură. Apoi, pentru acest sector am înființat firma Pomicola. Care are 300 de hectare de plantație. Active în 3 ferme și un depozit ultraperformant. În 2003 am câștigat o finanțare pe SAPARD, pentru a face acest depozit, unic în țară ca dimensiune, are o capacitate de 6000 de tone. Costul lui a fost de peste 2 milioane de euro, dar a meritat. Am fost printre primii în țară care au câștigat un proiect SAPARD. Nimănui nu-i venea să creadă. Toți mă întrebau „Cât ai dat?”. Ce să dau? Am muncit pe rupte cu colegii mei. Noi ne-am întocmit proiectul. Apoi, pentru că m-am dezvoltat și am început să fac plantații noi, am creat o altă firmă, Agrohorticola, cu care am câștigat un proiect de 500.000 de euro, bani la care am renunțat până la urmă, de frică că nu pot duce până la capăt acest proiect. În 2008 au apărut fondurile structurale. În luna mai am depus o altă cerere de finanțare, 2 milioane de euro, pentru o plantație de 50 de hectare, cu ceva utilaje. Ne-a fost selectat proiectul ca eligibil și în octombrie am semnat contractul. Deja ne-am apucat de lucru.”

Rep.: De unde relația specială cu episcopul Ioan de Harghita?

E.F.: Eu încerc să fiu un creștin ortodox practicant, în fiecare duminică merg la slujbă la mănăstirea Toplița, am o relație deosebită cu cei ce viețuiesc acolo. Acolo l-am întâlnit pe preasfințitul Ioan, e un om excepțional pe componenta spirituală, cu o structură și un suflet excepționale. M-a impresionat. De aceea l-am sprijinit cât am putut în majoritatea acțiunilor sale.”

Rep.: Ortodox, dar vânător. Constructor și agricultor. Și totuși, nedespărțit de familie…

E.F.: Dacă îmi reproșez ceva legat de timpul meu liber că uneori l-am folosit și cu oameni care nu meritau și nu l-am folosit la biserică sau cu familia. Acum stau din ce în ce mai mult în familie. La vânat am ieșit puțin în ultimul timp. Am trecut de etapa aceea când mergi la vânătoare să împuști, eu merg acum să admir natura, să stau cu prietenii, să mă relaxez. Aș merge mai mult dar nu îmi permite vremea. În primăvara lui 2008 m-a dus fiu-meu la vânat cocoș. Eu, Farago, la 130 de kilograme, am urcat prin zăpadă până la cot 4-5 ore pe jos, fiu-meu era pe schiuri, eu, vă dați seama nu puteam merge pe schiuri, a fost o adevărată luptă pentru supraviețuire. Am dat jos 3-4 kilograme! Urme de urs, nebunie, adrenalină! Cu pușca-n spate, nu vedeai nimic! Noaptea am dormit într-o colibă din cetină de brad. Afară senin, stele. Dimineața la 4.30 am ieșit la vânat cocoși. Liniște, se auzeau păsărelele. E o senzație unică. Acum mă antrenez pentru următoarea ieșire, la primăvară.”

Rep.: Era să fiți unul dintre acționarii importanți de la Terapia Cluj? Cum ați ratat?

E.F.: Hmm! Am fost un acționar semnificativ, la un moment dat, poate cel mai important ca persoană fizică, prin intermediul surorii mele care lucra acolo. Am investit niște bani…și dacă aș fi avut atunci mintea de acum probabil că în momentul de față m-aș fi ocupat de medicamente. Sigur, mi-am valorificat acțiunile destul de bine la vremea respectivă. Ei, dacă nu le vindeam atunci ci câțiva ani mai târziu, aș fi luat câteva milioane bune de euro pe ele. Doar s-a vândut fabrica cu peste 300 de milioane de euro. Dar așa sunt afacerile. A fost o oportunitate, cum sunt din ce în ce mai rar acum. Dar eu sunt un tip nebun câteodată. La mine 2 plus 2 mai face și 3 câteodată, nu pun neapărat banul pe primul loc. Dacă am vrut agricultură, mi-am scos banii de acolo și m-am apucat de agricultură.”

Rep.: Nu vă tentează să intrați în politică?

E.F.: Nu, nici vorbă, mie îmi place inițiativa privată. Nu mi se potrivește, nu am răbdarea și aplecarea pentru așa ceva. Sunt destui acolo, în viața publică și politică.

A consemnat Alin BOLBOS

La vânătoare

„Urme de urs, nebunie, adrenalină! Cu pușca-n spate, nu vedeai nimic! Noaptea am dormit într-o colibă din cetină de brad. Afară senin, stele. Dimineața la 4.30 am ieșit la vânat cocoși. Liniște, se auzeau păsărelele. E o senzație unică.”

Despre Răstolița

Emil Farago: „În condițiile în care se respectă ritmul de finanțare din ultimii 2-3 ani eu spun că fără probleme Răstolița poate fi pusă în funcțiune parțial în 2012-2013. Sunt deja comandate și licitate echipamentele.”

Despre bani europeni

„În 2008 au apărut fondurile structurale. În luna mai am depus o altă cerere de finanțare, 2 milioane de euro, pentru o plantație de 50 de hectare, cu ceva utilaje. Ne-a fost selectat proiectul ca eligibil și în octombrie am semnat contractul. Deja ne-am apucat de lucru.”