Uncategorized

Felsziget – Visul nopților de vară

Ediția numătrul trei a Festivalului Peninsula – Felsziget din acest an se anunță de pe acum un mare succes. Dacă vremea ține cu organizatorii și spectatorii, poate fi prima ediție în care investiția financiară va fi recuperată.

După ce anul trecut organizatorii au apreciat că, din punct de vedere economic, festivalul a fost un mic eșec, deoarece numărul spectatorilor așteptați la festival nu s-a ridicat la cifrele anticipate, în acest an festivalul a fost totuși organizat din nou pe malul Mureșului. Cu o scenă și doi artiști în plus față de ediția trecută, festivalul Felsziget este cu siguranță atracția numărul unu în Transilvania. Între 26 și 30 iulie, peste 90 de formații vor concerta pe cele trei scene ale festivalului. Spre deosebire de festivalurile de gen din țară, nu este vorba de un singur gen muzical, ci de artiști rock, pop, dance și DJ de renume. În plus, cei care vor veni la Felsziget au la dispoziție o serie de activități extra-muzicale, care îi vor ține ocupați în fiecare zi.

Desene în bikini și filme de Oscar

Între festivalul de umor, sporturi extreme, proiecții de filme sau prelegeri despre integrare, să fii spectator la Felsziget nu este tocmai rău. Din experiența pe care am acumulat-o ca spectatori fideli ai Felsziget, vă punem la curent cu ce e bine să testați timp de cinci zile. Miercuri dimineață, porniți cu cortul spre malul Mureșului. Brățara pentru cele cinci zile îți asigură locul de campare. Începi cu montarea cortului, continui cu un tur al festivalului. Te orientezi după scene, cele mai reușite și avantajoase terase, dar nu uita de ONG-uri. Ca și anul trecut, fiecare are câte o lecție de viață să îți ofere, iar unii chiar bere și mâncare. Nu spunem mai mult!

Între atâtea corturi vei zări în mod sigur ATV-urile, bărcile și peretele de alpinism. În plus, o groază de voluntari care vor dori să te inițieze în orice sport îți trece prin cap. Mai sunt sigur și niște corturi ale artei, unde poți să îți faci o tunsoare nouă. Sau un tatuaj cu tempera. Deschide bine ochii, pentru că sigur vei zări un cântăreț stând la o bere, relaxat.

Mergi către Complexul Weekend și învață terasele cu mâncare, mai ales langoși și clătite cu ton și cașcaval. Apoi fă o baie în bazin și mergi la Exit, unde se proiectează filme. Când te întorci la cort aruncă o privire spre terenurile de sport unde a început deja competiția. Lângă, sub umbreluțe, ești așteptat să te înscrii și tu.

Îți mai rămân câteva ore în care să te bronzezi, să citești o carte sau să bei o bere cu prietenii. De la ora 17-18 încep concertele, care țin până a doua zi, devreme dimineața. Ai de ales între trei scene cu artiști din România, Ungaria, Moldova și cei trei invitați speciali: ATB, The Rasmus și The Toy Dolls. Joi o iei de la capăt. Te asigurăm că nu te vei plictisi.

Nume mari

Indiferent de limba pe care o vorbești sau de stilul muzical care îți place nu este greu să fi cucerit pe loc de numele grele aduse în acest an de organizatorii festivalului Felsziget. Zdob și Zdub, Phoenix, Voltaj, Vama Veche, Iris, Luna Amară, Sistem, Zanzibar, Paraziții, Tanckspda, DJ Pallotai, DJ Rhadoo, Ludmilla, ATB, The Rasmus sau Toy Dolls sunt, pe scurt, cartea de vizită a ediției din acest an a festivalului.

Sunetul și luminile pentru scene vin direct din Ungaria, de la fratele cel mare, mult mai celebrul festival Sziget. La fel și paza, dar și o parte din organizatori. Ca să fim sinceri, nu ne-am plâns în nici un an de vreun concert nereușit. Chiar dacă ploaia a făcut ravagii la ediția numărul 1, spre exemplu, spectacolul a compensat totul.

Așa că, tot ce ne dorim în acest an este vreme frumoasă și un număr de spectatori care să impresioneze organizatorii pentru ca malul Mureșului să devină, în câțiva ani, la fel de celebru ca insula ce găzduiește Sziget-ul.

Corina ALBOTA

Show More

Related Articles

Back to top button
Close