Uncategorized

Fețele Puterii

Când spunem putere (și termenul, să recunoaștem, ne fascinează, pe unii de-a dreptul bolnăvicios) spunem prea adeseori, dintr-un reflex necondiționat, forță, bani, vizibilitate. Stăpânirea unor resurse prin care îi putem influența pe ceilalți să gândească și să acționeze conform voinței noastre. Foarte tentant, nu-i așa? M-am întrebat în ultimul timp, oarecum retoric, confruntată fiind brutal cu o situație-limită (politico-juridică și umană), ce putere am eu ca persoană, în fața unor instituții (represive) ale statului. și a unor rețele de interese la diverse nivele, intersectate conjunctural pentru a ne distruge. Cum să mă compar eu, o oarecare cercetătoare în științe sociale, cu de pildă, implacabilul sistem judiciar, după ce aflasem că, într-un mod absurd, aș fi indirect obiectul de anchetă al unei instituții polițieneasco-judiciare cu o denumire, bârrr, terifiantă, a cărei sonoritate gravă ar fi demnă de o cauză mai bună. (Dar, despre conceptul global de terorism și aplicațiile lui locale, românești, vom vorbi, poate, altădată. La fel și despre starea de a fi supravegheat de un Big Brother autohton). Ce capital simbolic aș putea activa eu însămi, bunăoară, pentru a face față unei asemenea situații? Am revăzut, de aceea, definițiile puterii, încercând să îmi localizez propria putere printre ele. Potentia, la romani, capacitatea unei persoane sau instituții de a afecta un altul, potestas, mai particular, capacitățile unor oameni, grupuri care comunică între ei și acționează concertat. Putere văzută și putere nevăzută, putere explicită sau subversivă, puterea pozitivă și puterea negativă, capacitatea de a face binele sau de a distruge. “Departe să te ții, spune înțelepciunea biblică, de omul ce are puterea să ucidă”. Însă puterea nu este o forță, o calitate în sine, ci este în mod definitoriu o relație. Este o formă de credință colectivă și de consens. Ea se bazează pe susținerea celor care au încredere în această putere, pe care o mențin și o legitimează astfel. Până și tirania durează doar atâta vreme cât subzistă complicitatea sordidă cu cei tiranizați. Când această formă de credință moare sau este retrasă, sucombă și puterea. Pentru că orice putere politică este foarte fragilă. Iar dacă nu mă credeți, chiar dacă asta nu am spus-o eu, ci alții mai deștepți, înaintea mea, haideți să facem un scurt exercițiu de imaginație. Ce-ar fi, de pildă, dacă în ziua alegerilor am merge cu toții la pescuit. Sau ne-am găsi orice altceva mai bun de făcut. Vă dați seama câtă stupoare ar produce politicienilor noștri o astfel de opțiune radicală? S-ar vedea deodată deposedați de toată potența lor. Ca și când i-am surprinde pe toți, în același timp, cu pantalonii în vine, la o oră de maximă audiență. Firește, e doar un exercițiu de imaginație. În realitate, vom merge și de această dată, ca de 17 ani încoace, fără tragere de inimă, să alegem dintre mai multe rele, pe cel care ni se pare, fără a avea vreo certitudine, cel mai mic. și să urmărim apoi, ca simpli spectatori, cum interesul promis pentru binele comun e deturnat sistematic în interesul propriu sau de grup al aleșilor noștri, cum fiecare dintre noi suntem deposedați încet de drepturile noastre de cetățeni, în timp ce obligațiile ni se gonflează pe zi ce trece. Cum suntem mințiți, plictisiți de dispute sterile, de bilețele inodore, disprețuiți ca indivizi și ca profesie. Dacă nu cumva de-a dreptul striviți de diverse instituții ale statului. Pentru că, spre deosebire de alte țări europene, cu care ne place să credem că ne asemănăm, sistemul social românesc, în timp ce cocoloșește oligarhiile, discreditează și intimidează orice traseu individual onest. În așa fel încât, majoritatea dintre noi ne secătuim energiile încercând continuu să inventăm soluții pentru a-i rezista.

Există, deci, registre ale puterii ale cărei efecte, fie pozitive, fie negative, se manifestă cu ostentație, în forță și pe termen relativ scurt. Aceasta este forma de putere concretă care ne fascinează și ne intimidează: mixtura de benign și de malign prizată public. Lideri charismatici, politicieni, vedete, magnați, magistrați. Surse ale puterii care îți pot intra cu brutalitate în viață. Pe care le consumi și care te consumă antropofag. Există însă, dincolo de acestea, registrul puterii simbolice, cu influențele ei benefice în durata lungă, care irigă și hrănește în subteran o personalitate sau o comunitate întreagă. Care produce în timp mutații de mentalitate, de viziune, de conștiința. Cum ar fi, de pildă, puterea simbolică, chiar dacă adesea devalorizată social, la noi și aiurea, a unui profesor, a unui preot, a unui scriitor. Puterea unei vocații, a unui caracter, puterea dragostei și a prieteniei. Surse ale puterii întemeietoare. “Chiar dacă aș avea darul profeției, și aș cunoaște toate misterele și toată știința, și aș avea o credință desăvârșită încât să mut munții din loc, dacă nu am dragoste, nimic nu sunt.”

Așa am (re)descoperit că sunt, de fapt, puternică. Cât știu ce-nseamnă puterea adevărată, ce stă-n putința fiecăruia. și este mai presus de orice altă putere.

Sid NEDEEA

Show More

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button
Close