Uncategorized

Fu Balul, dar nu fură românii

Faină intenția și chiar realizarea evenimentului All Star Games, generos Balul de caritate organizat la President. De aici surprizele se țin lanț. Din cei peste 500 de invitați, au răspuns confirmând prezența vreo 300. Cert e că la Bal nu au fost 150 de mureșeni, exceptându-i pe invitații Federației de Baschet, cu toate că au fost clar întrebați de vin ori ba. Toate bune până la proba contrarie, care nu s-a lăsat așteptată. Din presă nu a fost în afară de Zi de zi și Ziarul nici un organ care să se alăture inițiativei BC Mureș, deh era greu să scoți 1,5 milioane din buzunar pentru fiecare invitație. Noi am fost 5. Nici măcar nu au catadicsit celebrii milionari ai orașului să-și trimită vreun director de marketing ori pe cineva din conducere la un asemenea eveniment social, să facă vreo donație ori să participe la licitația în scop umanitar… Iarăși reprezentanții UDMR au luat potul, chiar dacă patronul Ilyes Kallman a fost nedesmințit, proverbiala-i zgârcenie confirmându-se pentru a n-a oară. Chiar dacă prefectul Dobre a plusat contra lui de trei ori până la maximul serii 850 de euro pe un echipament, iar omul de afaceri Tiberiu Iacob de la Monde Trade și-a adjudecat și un tricou și mingea cu semnăturile tuturor baschetbaliștilor, în ciuda opoziției tandru delicat a soției sale, românii noștri patrioți doar cu borba, au fost aproape lipsă cu desăvârșire. Și am putea da nume de celebrii dați loviți că tocmai plecau înspre București, dar ei erau bine merci acăsuță. Nu putem trece cu vederea lipsa vreunui democrat sau a vreunui membru al camarilei lui Dorin Florea, care nu poate înghiți și sabotează orice acțiune ce nu se desfășoară sub emblema politico electorală a marii Primării a Întâiului român. Nici cu PNL sau PRM nu ne-a fost rușine, lipsind cu desăvârșire. Primii poate erau ocupați cu tăierea noilor hălci din putere, iar ultimii plângându-se că ei sunt săraci și cinstiți… Noroc cu ploieștenii și sibienii care au ținut licitația disputată. Vorba lui Balogh de Gornești, trebuie să mai importăm niște unguri din Ungaria, că dacă iese și PNL de la guvernare nu mai avem maghiari destui pentru toate posturile de conducere din România.

Show More

Related Articles

Back to top button
Close