Uncategorized

Scurte mărturii și aduceri aminte: Parohia Ortodoxă Română din Sâncraiu de Mureș

Luna trecută a văzut lumina zilei o monografie în editura Digital Docu Print din Târgu Mureș. Monografia semnată de preotul paroh Horea Septimiu Bordean intitulată „Parohia Ortodoxă Română Sâncraiu de Mureș-scurte mărturii și aduceri aminte” prezintă în cele 183 de pagini ale sale „ridicând un mic colțișor de pe vălul trecutului și spulberând un pic din colbul uitării-doar câteva mărturii despre oameni, locuri și aspectele din viața parohiei”, așa cum declară autorul, preotul Horea Septimiu Bordean.

Lucrarea bazată pe diferite înscrisuri și acte de arhivă este bogată în ilustrații și cuprinde date generale privind ortodoxia în Transilvania, un scurt istoric al Sâncraiului de Mureș, despre clima, fauna, flora și locuitorii din Sâncrai, despre slujitorii bisericii, participarea la evenimnetle istorice precum și câteva aspecte morale.

„Este o monografie documentată, scrisă într-un stil îngrijit, cu date interesante, cele mai multe necunoscute, ilustrații bine alese”, consideră profesorul universitar dr. Pr. Mircea Păcurariu, membru al Academiei Române, iar Înalt Prea Sfințitul Sa Andrei, arhiepiscop al Albei Iulia a caracterizat-o drept „emoționantă”.

Scurt istoric al Sâncraiului de Mureș

Situat în partea central-estică a podișului Transilvaniei, pe partea dreaptă a cursului mijlociu al râului Mureș, la cinci kilometri de centrul municipiului Târgu Mureș, Sâncraiul de Mureș este atestat documentar din 1293, sub numele de Siculi de Sancto Rege. Nu există date precise despre înființarea și organizarea parohiei ortodoxe a Sâncraiului de Mureș, nici despre construirea vechii biserici de lemn, dar potrivit unor înscrisuri se pare că ea exista dinainte de 1762.

Actuala casă parohială a fost construită lângă biserică în 1912, de întreprinzătorul Jakab Gyorgy din Bozed. Locuitorii Sâncraiului se ocupau de creșterea animalelor și de agricultură. Moara din Sâncraiu de Mureș a fost amintită încă din 1724, iar din 1824 este pomenit și Ilie, legătorul de cărți din Sâncrai. În 1874 pr. Ioan Bârsan amintea în Condica parohiei că în Sâncraiu de Mureș „erau două fabrici de vinars, proprietarii erau evrei, dar au dat faliment.” Tot felul de necazuri s-au abătut peste locuitorii Sâncraiului de-a lungul timpului: secete, grindină, inundații, invazie de lăcuste în 1624, epidemia de ciumă și holeră. Registrele parohiei de stare civilă se păstrează numai din 1812. Recensământul din 1930 menționează 1544 de locuitori dintre care „1185 sunt știutori de carte”, mai precis „cinci au studii superioare, 60 secundare și 11 profesionale.”

Cuvânt despre autor, Horea Septimiu Bordean

Transferat de la parohia Alba Iulia-Maier, preotul celibatar Horea Septimiu Boredean s-a născut în 25 iunie 1950 în Iernut. A fost hirotonit diacon în 1980 de Rusalii și preot tot de Rusalii, în 1986, la mănăstirea Râmeț. Este iconom stavrofor, având din 25 ianuarie 1986 Crucea comemorativă a eparhiei înmânată de episcopul Emilian cât și Crucea arhiepiscopală, acordată de IPS Andrei, cu oxcazia sfințirii bisericii din 24 octombrie 2004. A publicat articole în reviste de la Sibiu, Alba Iulia și Târgu Mureș, a predat religia la Școala Generală din Sâncrai până–n 2008, a îndrumat șase tineri pentru a urma studii teologice, printre care și pe actualul preot din Sâncrai, Ovidiu Bârsan.

Erika MĂRGINEAN

Biserica veche de lemn cu hramul „Sfinții Arhangheli,” de dimensiuni reduse, construită probabil prin 1668, a fost renovată în 1768. Biserica de piatră a fost zidită între anii 1896 și 1897. În interior s-a păstrat prestolul și iconostasul vechii biserici de lemn, s-au cumpărat două clopote noi, apoi în 1903 s-a mai cumpărat un clopot mai mare care se va trage numai la înmormântarea parohienilor care s-au jertfit pentru cumpărarea lui. Cele două clopote mici au fost luate de trupele austro-ungare în Primul Război Mondial, apoi în 1925 s-a cumpărat un clopot nou, fără înscrisuri, dar cu icoana Maicii Domnului cu pruncul și o cruce, turnate în relief. Biserica de piatră a fost pictată în tehnica frescă de pictorul Ioan Preduț din Orăștie, cu ajutorul lui Ioan Milășan din partea enoriașilor din Sâncrai.

Show More

Related Articles

Back to top button
Close