Generatia “Ia-ma, nene!”
Am supt la sânul fricii de la mamele noastre crescute în comunism, am fost învatati sa ne înghitim cuvintele de revolta, am fost batuti la palma, pusi la colt, nimeni nu ne-a dat nicio explicatie, nici lor nu li se daduse. Am fost lasati singuri acasa în ecoul slujbelor scandaloase emise de o biblie tv cu difuzoare în care racnea live si în exclusivitate vocea pitigaiata a banilor. Ni s-au spus basme legate de democratie, ne-am creat povesti de libertate pe care nu le vom putea vedea niciodata în fata ochilor. Pentru aniversarile noastre ni s-au creat torturi de facultati în vârful carora pâlpâia anemic lumânarea unei cariere. Ne-am uitat în stânga si-n dreapta si am realizat ca ni se vând iluzii, iar daca nu suntem sânge din sângele unui buzunar ajuns, n-avem nicio sansa. Unii au învatat cât au putut, altii s-au prins mai repede ca dupa coltul facultatii îi asteapta umbra somajului. Am ca prieteni filozofi cu diploma care scaneaza 12 ore produse alimentare, literati cu diploma care sorteaza haine second hand. Cel mai bine dintre noi o duc cei care au uitat ca s-au nascut aici, si-au renascut în alta parte. Pe unii, viata ne-a învatat pâna la cei 20 de ani ai nostri ca daca o iei prea în serios ajungi sa te arunci de la ultimul etaj al caminului XVI, cu altii n-a mai stat la povesti si au facut-o. Dar pentru ce sau cine? Toti îti cer sa fii, sa devii, sa ajungi uitând faptul ca au omis sa ne mai traseze si linia de sosire sau sa construiasca un podium al meritelor si al muncii, si nu al arborelui genealogic sau al influentei extrasa prin nepotism. Suntem asmutiti asupra vietii ca si câinii flamânziti. Cu ce altceva ne putem alege în afara unor rani sângerânde pe care sa ni le dezinfectam în alcool?
Voi, cei care traiti pe spatele unor studenti care si-au parasit familiile cu un rucsac în spate de zeci de kilometri si un termos de sperante, carora le închiriati apartamente fara contract, mintind de comun acord (cu) statul care ne pretuieste la fel de mult, cum puteti dormi noaptea? Apartamente pentru care nu mai platiti nici cheltuieli, nici degradari si pentru care tot noi scoatem din buzunar comisioanele pentru rechinii balena de firme imobiliare… Apartamente-cocina, de multe ori, pentru ca noi, studentii, am fost hraniti cu povesti robinhood-iene si nu ne deranjeaza sa ne tinem mâncarea pe balcon pentru ca voua va e prea lene financiara sa ne asigurati conditii umane.
Ni s-a zis ca suntem analfabeti si ca pe vremea voastra… Ni s-a zis ca suntem obraznici si ca pe vremea voastra… Ni s-a zis ca nu mai citim si ca pe vremea voastra… Ce sa citim, când singurul manual aplicabil si astazi este istoria pupincurismului? Nu v-ati întrebat niciodata de ce am învatat atât de repede toate înjuraturile care încep cu “p†si ne e atât de greu sa învatam un cuvânt care începe tot cu “pâ€, dar care se cheama “patriotismâ€?
Realitatea pe care am descris-o mai sus nu este o telenovela, iar daca ne-ati lua analizele la zi, nu numai când ne cautati în dinti sa vedeti daca suntem apti de angajare, ati observa ca aceasta nu este doar o filozofie de viata care-mi apartine. Ma tem ca asa simtim cu totii. Scuzati-ne daca nu va oferim locul în autobuz, suntem generatia care s-a nascut obosita si va multumim celor putini dintre voi care ne sprijina în autobuzul asta al vietii, celor care nu ne cer de fiecare data sa prezentam bilet si care sunt interesati sa se aseze alaturi si sa ne povesteasca experienta lor de viata.
Ca tot a fost 1 iunie, noi, generatia tânara, virtuala, satanista, fatalista, mizerupista, fara niciun dumnezeu, spuneti-ne cum vreti, ne dorim putina atentie din partea dumneavoastra. Desi suntem copiii facuti la betie de un stat într-o permanenta coma alcoolica, va tragem de mâneca, caci suntem ai vostri.
