Ghici ciupercă cine ?
Rețeta parvenitismului nu este nouă. Ne amuzăm ori de câte ori ne amintim de pedagogul lui Caragiale. Cel de școală nouă. Desigur, întrebările de examen conținând răspunsuri complete erau destinate doar aleșilor sorții. Da, da, celor aleși cu părinți aleși. La Cameră sau în Senat.
Am fi tentați să spunem că stenogramele ședințelor aleșilor poporului, publicate pe bandă săptămâna trecută, în cotidiene naționale de prestigiu, ne-au șocat. De fapt, astfel de dialoguri sunt șocante pentru orice om care și-a îngăduit să creadă în reinstaurarea democrației. Pentru orice om care spera că mergem înainte. Pentru orice om care aștepta un semn de similitudine a vorbei cu fapta (bună).
În schimb, din păcate, pentru mulți dintre noi, cei ce s-au ciocnit cu supușenia justiției noastre până la genunchiul broaștei, cascadele de replici nu sunt decât o tristă confirmare a realității. Bune de legat. Într-o carte. A recordurilor. Stăm, citim, recitim, buchisim și, cu toată experința trăită în direct, nu ne vine să credem. Ideea că suntem forme de cârpă în mâinile unor păpușari cu vechi state de plată, ne împresoară.
Ne ciupim, ne dăm palme, ne rotim globii oculari. Poate, poate, visul urât încetează. Poate replicile fostei ministre a justiției date cu ocazia ședințelor delegațiilor permanente nu ne mai lovesc în plin. Cu Codurile în moalele capului. Și cu cătușele peste gură. Poate dacă facem o pauză, lăsăm ziarul ușor pe podea, tragem o dușcă din palinca pusă deoparte acum 4 ani, și apoi revenim cu pupilele dilatate, vedem altceva. Dar, nu!
Ne așezăm, deci, gospodărește și întocmim o schemă a mecanismului de vădită coborâre a justiției sub talpa politicului. Adică, sub tălpile încălțărilor de firmă ale celor pe care noi i-am pus în vârf. Prin opțiuni liber exprimate. Mai mult decât bizar este faptul că majoritatea covârșitoare a treburilor murdare se fac, se desfac și se refac prin brațul lung al procurorului. Dosare penale aflate „în stand-by”, pentru care fosta ministră a justiției cere îngăduire de punere pe flux. De la stăpânire. Pentru persoanele incomode. Uite-așa, cât ai zice „pește” (care de la cap se împute). Iar, dacă a primit „verde”, cine credeți că execută cuminte ordinele?… Ați ghicit! Cine anchetează de mama focului, parcă s-ar apropia sfârșitul epocii (de aur)?… Ați ghicit! Cine scoate fel de fel de vini din piatră seacă (de carieră)?… Ați ghicit!
Tot în cadrul aceleiași scheme bifăm și modalitatea de dosire a dosarelor penale ce ar trebui să poarte un nume. Al unor cunoscute persoane. Dar, acestea sunt dintre cele comode. Din cale-afară de comode. Cei care le ocrotesc știu că se pot sprijini pe ele la rău, la bine și la mai bine. Chiar în ciuda legii. Ar fi păcat să le sacrifice. Așa, de dragul națiunii sau al infantilei idei de dreptate. Și de adevăr.
Tot dintre ghiumbușlucurile de așezare a justiției la locul ce i se cuvine face parte și numărul de iluzionism privind porțile deschise. Ale curților de apel către conducerile județene ale organizațiilor puterii. Astfel cum s-a consemnat în stenograme, conducerea ministerului nu numai că nu dezaproba asemenea practici, dar chiar raporta că președinții organizațiilor de bază județene au acces (nelimitat, ca pe Internet) la președinții curților de apel.
Fie și numai prin aceste aspecte ne explicăm fără zăbavă, de ce fosta ministră n-a putut înghiți independența magistraților mureșeni în raport cu puterea „soră”. De ce în fața solidarității acestora a hotărât să riposteze cu tunul. De ce s-a dat „verde” pentru „cătușe”.
Citiți, recitiți, silabisiți până obosiți și apoi întrebați-vă: cine-ar trebui cercetat, cel inculpat sau cel promovat ? Ghici ciupercă cine ?
