Agricultura întinde copita sub plugul politicienilor. Partidele istorice au presat, “kaghebist

“Am pregătit câteva întrebări”, deschid eu, ziaristul, dialogul…”Nu știu ce întrebări ați pregătit dar eu știu ce vreau să vorbesc. Despre agricultură, despre dezastrul de acum și despre ce era înainte de ’89! Sunt unul dintre puținii care au supraviețuit în acest domeniu tuturor guvernărilor și politicilor lor distructive, PDSR, CDR, PSD, PNL”, mă avertizează, din start, Ioan Pop, patronul Ceragrim SRL, una dintre firmele din topul agriculturii mureșene. Pare supărat rău pe politică, pe faptul că o țară cu potențialul agricol al României a ajuns atât de jos. “Înainte de ’89 exportam produse agricole de 3 miliarde de dolari, acum importăm noi de 3 miliarde de euro. Aveam 17 milioane de porci în complexe, azi avem 1,2 milioane. Aveam 8,5 milioane de bovine, azi avem 2,5 milioane, produceam anual 35-40 milioane de tone de cereale, azi producem 10-15 milioane de tone. Vi se pare normal? Mie nu! (Nici mie, îngaim eu, în gând) E și vina noastră, de fapt a guvernanților români, care au condus acest sector după ureche, dar și a Occidentului, care, zic eu, a orchestrat această decădere, pentru a ne forța să aducem produsele lor”, își varsă, repede, năduful, Ioan Pop. “Stați așa (zic eu, ziaristul), să o luăm treptat, ați spus deja foarte multe și eu nici n-am deschis reportofonul!” “Păi, dă-i bătaie!”, zice el. Vorbește repede, își ia toate problemele de care s-a lovit în cariera sa și mi le aruncă pe masă. Trecem de la prima fermă, la a doua, la afacerea privată, la politică, la Ovidiu Natea, la Iliescu, la partidele istorice, la fonduri europene, la subvenții, la ministrul Sârbu, arbitrul Porumboiu, Culiță Tărâță.

Despre Dorin Florea? “Un tip periculos!” Frătean? “No comment!”

Reporter: Cum ați aterizat la ferma Grebeniș?

Ioan Pop: Am început în 1984, la această fermă, care aparținea de IAS Zau de Câmpie. Acolo am primit repartiție.

Rep.: Cum vedeați atunci agricultura?

I.P.: Eu am ales cariera de agronom pentru că mi-a plăcut foarte mult această meserie. Am absolvit Liceul Agricol și apoi Institutul Agronomic din Cluj-Napoca. În 13 octombrie 1984, țin minte exact, am aterizat la Grebeniș.

Rep.: Ce ați găsit acolo?

I.P.: Din păcate, un dezastru. Aveau o producție între 2 și 3 litri de lapte pe cap de vacă. În 4 ani, cât am stat acolo, am reușit să aduc ferma pe primul loc la nivelul fostului Trust IAS Mureș. În luna mai 1989, când am plecat de acolo, producția se situa la 13-14 litri de lapte pe cap de vacă.

Rep.: Era o problemă de management?

I.P.: Cred că da, colegul pe care l-am înlocuit acolo cred că nu era preocupat de această meserie.

Rep.: Ați făcut și raportări “umflate”, cum se practica în acea vreme?

I.P.: În județul Mureș nu știu să se fi făcut astfel de lucruri, se raporta întotdeauna realitatea. În producția zootehnică și în cea vegetală. Acestea se făceau, probabil, la niveluri superioare. În orice caz, realizările de atunci erau mult mai mari decât cele actuale, asta să fie foarte clar! Atunci se făcea treabă!

Rep.: Cum se făcea agricultură în acele timpuri?

I.P.: Erau unități care aveau o dotare tehnică foarte bună, unde puteai face performanță.

Rep.: Totuși, ce hibă avea sistemul acela?

I.P.: Nici într-un caz legată de exploatarea suprafețelor agricole. Problemele erau de finanțare, de dotare tehnică, în unele cazuri, și de aprovizionarea cu materii și inputuri pentru agricultură. Erau cerințe foarte mari pentru creșterea producției, dar inputurile, necesarul nostru, financiar și tehnic, nu era asigurat în aceeași măsură. Vroiau producții foarte mari cu cheltuieli foarte mici, ceea ce era imposibil.

Rep.: Ce a urmat? Halta Acățari?

I.P.: Chiar cu 6 luni înainte de Revoluție am fost promovat director la IAS Acățari. Acolo am găsit același dezastru ca la Grebeniș. Unitatea era pe ultimul loc din cele 13 IAS-uri din județ ca producție și ca venituri. Până în anul următor, 1990, am pus ferma pe linie de plutire, am ajuns cu producția între primele 3 unități din Mureș. Apoi, următorii 4 ani, până în 1994, cât am rămas eu acolo, unitatea a mers numai pe profit.

Rep.: Când ați pornit afacerea privată?

I.P.: În 1994, mi-am dat demisia de la Acățari și am pornit la drum cu un tractor și cu 70 de hectare de teren luate în arendă, în zona Urmeniș. Apoi mi-am pus casa gaj și am luat alte 3 tractoare, plus câteva utilaje mai vechi. Am plecat din IAS pentru că, din cauza problemelor din economie, inflație și dobânzi uriașe, mi-am dat seama că nu o să reușesc să mențin ferma pe linie de plutire. N-am vrut să distrug ceea ce am creat! Mai bine am plecat!

Rep.: Agricultura comunistă sau cea capitalistă? Avantaje și dezavantaje…

I.P.: Înainte de ’89, agricultura era bine organizată în privința exploatațiilor agricole. Erau ferme care aveau suprafețe mari, pe care puteai să faci producție, dotarea tehnică nu era însă suficientă pentru a avea producția solicitată. Greșeala fundamentală s-a făcut odată cu apariția Legii 18, a retrocedării terenurilor pe vechile amplasamente, apărută la presiunea partidelor istorice, în perioada ’90-’91. Ori vechile amplasamente, cel puțin la noi în Ardeal, însemnau parcele de 20 de ari, de 30 de ari, 50 de ari, de un hectar. Atunci s-au distrus bazele unei agriculturi performante în România. Dacă nu era presiunea partidelor istorice, dacă se menținea forma de organizare de dinainte 1989, păstrată doar în 1990, era altfel. În 1990, înainte de distrugerea IAS-urilor și CAP-urilor, România a avut cea mai mare producție agricolă din toate timpurile.

Rep.: Trebuia totuși respectat și dreptul la proprietate…

I.P.: Existau și alte forme, în alte țări s-au găsit soluții fără a fărâmița nimic în agricultură. Retrocedarea putea fi înlocuită cu acțiuni, la aceste unități, de pildă. România e singura țară care și-a divizat terenul agricol.

Rep.: Dar la acea vreme PDSR-ul dvs. era mare și tare la conducerea țării…

I.P.: Într-adevăr, PDSR era la putere, dar datorită faptului că Ion Iliescu era catalogat comunist și kaghebist la acea vreme, a cedat și a acceptat legea 18. A făcut cea mai mare greșeală. Dacă nu ceda atunci, România era astăzi printre cei mai mari producători agricoli din Europa.

Rep.: Putea să nu cedeze…

I.P.: Amintiți-vă Piața Universității! Oamenii aceia asta cereau, retrocedarea pământurilor pe vechile amplasamente. Trebuia să adoptăm modelul Cehiei, al Ungariei, al Germaniei de Est. Azi, Germania de Est, care era organizată ca și noi în privința exploatațiilor, falimentează Germania de Vest în materie de producție agricolă. Produc de două ori mai mult decât ceilalți!

Rep.: A mai rămas ceva în picioare?

I.P.: Nu a mai rămas aproape nimic! Doar câteva ferme care au fost privatizate la timp și cumpărate de oameni pricepuți și care au avut curajul să înfrunte tranziția sunt la ora asta în picioare. Tocmai succesul lor mă face să spun că politica fărâmițării exploatațiilor a fost greșită. Uitați-vă la Interagro, la compania fostului arbitru Porumboiu, la mult-hulitul Culiță Tărâță…Sunt exemple clare că agricultura românească putea fi altfel astăzi. Revin, perioada cea mai neagră a noastră a fost guvernarea CDR. Atunci au dispărut marile complexe de porci și de păsări, au fost falimentate și vândute pe câțiva bani străinilor.

Rep.: Care este situația agriculturii în Mureș? De ce PSD e considerat partidul agricultorilor într-un județ în care pariul cu agricultura a fost pierdut?

I.P.: PSD a fost numit partidul agricultorilor pentru că în structurile de conducere au existat oameni care și-au desfășurat activitatea în acest domeniu. Vorbim de Ovidiu Natea, de Liviu Timar, de Tiberiu Sbârcea, de mine chiar, pe vremea când făceam parte din conducerea filialei. Acest lucru nu a plăcut însă multor oameni. Probabil că a fost doar o siglă pentru noi, pentru că agricultura județului a fost nevoită să treacă prin aceleași chinuri ca și agricultura la nivel național. Cu toate acestea, Mureșul a fost și rămâne între primele 3 județe din țară la domeniul producției agricole și exploatarea suprafețelor agricole. Am avut specialiști buni, ingineri, care au reușit să înjghebeze asociații agricole, să ia pământuri în arendă și care la ora actuală fac performanță în acest sector. De exemplu, asociația de la Sălcud, fostul CAP, are în prezent niște performanțe deosebite în sectorul vegetal. Mai sunt câteva asociații, cîteva ferme, însă foarte puține în comparație cu suprafața arabilă a județului.

Rep.: Cum ar trebui să-i ajute statul pe tinerii agricultori?

I.P.: După părerea mea personală, statul ar trebui să facă urgent o strategie de dezvoltare în agricultură pe termen scurt, mediu și lung. Această strategie ar trebui concepută de către cei care au reușit în ultimii 20 de ani în România. Nicidecum de către politicieni. Treburile sunt foarte simple, nu trebuie inventat nimic. Ar trebui ca să ne deplasăm în județul Mureș la Silvaur, la Crăiești, la Sălcud, apoi la Interagro, la Porumboiu, la Culiță Tărâță, să vedem ce au făcut ei de au reușit în agricultură chiar și în condiții vitrege. Atunci vom ști de ce avem nevoie pentru a crea condiții optime de a face agricultură. Ministrul ar trebui să-i adune pe toți specialiștii și să-i consulte.

Rep.: Totuși, actualul ministru vine din PSD. Marii agricultori de azi gravitează în jurul PSD. De ce nu se întâmplă nimic?

I.P.: Aveți dreptate, probabil consilierii pe care îi are nu sunt suficient de pregătiți ca să gândească un astfel de proiect, de consultare cu toți cei care au reușit în agricultura României. Poate…în timp, vom face pași înainte. Așteptăm să vină din partea ministrului o inițiativă, noi nu ne permitem să-i facem program.

Rep.: De ce Mureșul nu a dat un specialist la minister?

I.P.: Nu știu acum, după ultimele alegeri, chiar nu știu, eu îmi amintesc doar de prezența la minister a domnului Natea. A fost una pozitivă.

Rep.: Ce părere aveți despre programele pentru tinerii fermieri?

I.P.: Vă spun eu, aceste programe care prevăd ferme de la 3 la 20 de vaci sunt un fiasco. Proiectul lui Flutur, “Fermierul”, a sunat bine, dar din punct de vedere economic a fost mort din față. Toate fermele de 10, 20, 30 de vaci sunt falimentare în Occident. Ca să punem agricultura noastră la punct ar trebui să concepem ferme de la 100 de capete în sus, la vaci, de la 3000 de capete pentru porci și de la zeci de mii de capete pentru păsări. În domeniul vegetal ne trebuie exploatații de minimum 200 de hectare. Un proprietar care are 3 hectare de teren arabil dacă-și cumpără un set complet de utilaje, tractor, plug, disc, semănătoare și mașină de ierbicidat îl costă undeva la 3 miliarde de lei vechi. De pe cele 3 hectare, nu amortizează această cheltuială în 300 de ani. Pentru o schimbare ne trebuie un guvern puternic, cu susținere în Parlament.

Rep.: Păi nu-l aveți acum?

I.P.: Ba îl avem, dar nu știu dacă lucrează în interesul agricultorilor. Până acum n-am văzut acest lucru. Dimpotrivă! Pentru 2009 s-a primit de la buget 1,47 la sută pentru Agricultură, cel mai mic procent din toate timpurile. După părerea mea ar fi nevoie de câteva măsuri urgente. Întâi, statul trebuie să ofere protecție socială pentru agricultorii în vârstă care dețin suprafețe mici, să aibă o pensie decentă, iar pe de altă parte să pună la punct Legea Cadastrului și să facă o lege de comasare a suprafețelor agricole, să avem exploatații de minimul 200 de hectare. Apoi, să investească în tehnică și specialiști și să vină cu subvenții serioase pentru investitorii privați. Ca în alte țări, unde ajutorul de la stat este de 3 ori mai mare decât la noi. Un fermier român primește o subvenție la hectar de maximum 100 de euro. În alte părți, primește o medie de 300 de euro. Motorina pentru agricultură este peste tot la jumătate de preț față de România. Apoi, în Occident, creditele de investiții se dau cu dobândă 1-2 la sută, cele pentru producție cu 3-4 la sută, în vreme ce la noi sunt 8-9 la sută, respectiv 13-14 la sută. Păi cum dracu’ să facem performanță? Cum să concurăm cu ei? Ca să nu mai vorbim că agricultura lor nu a fost fărâmițată. Noi trebuie să reinventăm acum exploatația pe suprafață mare. E șansa noastră! România mai are trei șanse: agricultura, turismul și infrastructura!

Rep.: Pe cine vedeți șef la APIA Mureș? Domnii Gujan, Filimon sau Iosif Albu?

I.P.: Pe domnul Gujan nu-l cunosc, pe Filimon îl știu dar nu-i de meserie. Într-o funcție atât de importantă pentru agricultură, vorbim de fonduri structurale de zeci și sute de milioane de euro, l-aș prefera pe domnul Albu, un agronom vechi, despre care știu că a făcut o treabă bună la Casa Agronomului.

Rep.: Ați depus vreun proiect pentru fonduri europene?

I.P.: Da, avem un proiect de 2 milioane de euro, pe fonduri structurale, pentru modernizarea fermei de vaci de la Urmeniș, terminarea modernizării la Grebeniș și dotări cu utilaje în sectorul vegetal. Am depus proiectul anul trecut în luna noiembrie. La Mureș și la Alba a fost declarat eligibil, dar de la București încă nu am primit nimic din noiembrie și până acum. Birocrația ne mănâncă și aici! Este inadmisibil ca în atâtea luni să nu-mi spună da sau ba! Am mai câștigat 2 proiecte SAPARD în anii trecuți, unul de 500.000 de euro și unul de un milion de euro.

Rep.: Ați făcut parte din echipa Natea în războiul din PSD Mureș. Comentați evoluția filialei după alegeri.

I.P.: Eu sunt în acest partid de la înființarea lui. Anul trecut, în urma alegerilor, am fost înlăturați, noi, așa-zișii agronomi, din conducerea PSD Mureș. Am rămas în partid, nu sunt supărat pe nimeni, probabil că garnitura din față trebuia reînnoită. Mă simt foarte bine unde sunt, am timp mai mult de afaceri. Dacă voi fi solicitat voi pune umărul, dacă nu, nu!

Rep.: Ce credeți despre: Florea, Frătean, Lokodi, Dobre, Pașcan?

I.P.: Florea: periculos! Frătean: Nu mă pronunț! Lokodi: un bun președinte de CJ! Dobre: vânzător de iluzii! Pașcan: nu-l cunosc destul!

A consemnat Alin BOLBOS