Uncategorized

Handbalista Mia Rădoi, a lăsat Italia pentru Târgu Mureș

După trei sezoane petrecute în Italia, handbalista Mia Rădoi s-a întors acasă. Cu toate că este stabilită cu familia la Vâlcea și a jucat multă vreme pentru Oltchim, fosta componentă a naționalei României a preferat echipa de ligă secundă CS Mureșul Târgu Mureș. Aici va juca și va antrena cu gândul de a duce formația târgumureșeană în Liga Națională.

Joia trecută, la antrenamentul făcut de Mureșul, în aer liber, pe terenul de la Bolyai, sub comanda antrenorului Gheorghe Mărginean, jucătoarele au muncit din greu la pregătirea fizică și au jucat un meci de fotbal. Printre noile componente ale formației mureșene, prezente la antrenament, s-a numărat și Mia Rădoi, handbalistă care a cucerit 9 titluri naționale cu Oltchim și a fost componentă de bază a naționalei României. În ultimele trei sezoane, jucătoarea a evoluat în campionatul italian.

Deși are 38 de ani, Mia Rădoi nu arată aproape deloc diferit de colegele ei mult mai tinere de la Mureșul. E la fel de sprintenă, dispusă la efort și nu are nici un gram în plus. Cu toate că a venit la Târgu Mureș și pentru a-și începe meseria de antrenor, Mia Rădoi muncește cot la cot cu celelalte jucătoare, pentru că vrea să mai evolueze cel puțin doi ani în întrecerile interne din România. Mai mult, handbalista este hotărâtă să ajute formația din Târgu Mureș în încercarea de promovare în prima ligă.

La revenirea din Italia, Mia Rădoi a fost curtată de Oltchim, dar a ales Târgu Mureșul. Un motiv în plus pentru oficialitățile locale și județene, dar și pentru firme, să iasă din amorțeală și să dea o mână de ajutor unor oameni care se zbat să facă ceva pentru oraș. Președintele clubului, Teodor Rad, este hotărât să atace și în acest an promovarea, dar, dacă nu va fi sprijinit financiar, efortul Miei Rădoi, al antrenorului Gheorghe Mărginean, al echipei, va fi zadarnic.

Florin MARCEL

Mia Rădoi este însoțită la Târgu Mureș de fiica ei, Irina, care, deși are numai 11 ani, a pășit deja pe urmele mamei. Micuța handbalistă este legitimată la un club din Râmnicu Vâlcea, unde face și școala. Pe perioada vacanței va sta la Târgu Mureș și se va antrena aici. Irina a spus că se simte bine la Târgu Mureș, în primul rând pentru că este alături de mămica ei.

Florin MARCEL

(casetă)

Vreau să ajut echipa!

F. M.: Bine ați venit la Târgu Mureș! Cu ce gânduri, speranțe, veniți într-un oraș care a avut mare tradiție în handbal?

Mia Rădoi: Cu gânduri mari, ca orice sportiv de performanță. Încerc să fac tot cea ce pot să ajut echipa. Am găsit un colectiv foarte plăcut, fete una și una. Sper să facem lucruri bune împreună.

F.M.: Ați avut și alte oferte. De ce ați ales Târgu Mureșul?

Mia Rădoi: De la început mi s-a popus să fiu și antrenor aici, iar acest lucru a contat foarte mult, având în vedere viitoarea mea carieră în domeniul antrenoratului. Mai vreau să joc puțin, apoi va trebui să trec pe banca tehnică. În al doilea rând mi-aș dori din tot sufletul să pun umărul la revenirea handbalului mureșean acolo unde îi este locul, în prima ligă. Am jucat aici și am văzut ce atmosferă era pe vremuri.

F.M.: Ați jucat în Italia. Cine finanța echipa la care ați evoluat?

Mia Rădoi: Existau câțiva sponsori, dar eram sprijiniți serios și de primăria orașului. Eu cred că acest lucru ar trebuie să se întâmple și aici. E nevoie de sponsori, dar și de ajutorul Consiliului Local, al Primăriei. Eu sper că oamenii care sunt în fruntea orașului vor veni alături de noi. Sper, de asemenea, ca la meciurile noastre să vină mulți spectatori. Astfel vom evolua cu o plăcere deosebită.

F.M.: Irinei îi place la Târgu Mureș. Nu a deranjat-o faptul că își petrece vacanța aici?

Mia Rădoi: Important este să fie cu mine. Asta contează.

Show More

Related Articles

Back to top button
Close