Hodoşa şi începutul sfârşitului

Intrarea în comuna Hodoşa oferă celor care se perindă prin acele părţi o imagine dezolantă. Un drum judeţean plin de gropi, case părăsite şi un teren de fiare vechi format din maşini şi tractoare care aparţin acum de Hold Agromex, o societate care nu o duce prea bine. Ca un aspect pozitiv putem aminti faptul că Hodoşa este o comună liniştită, poate şi datorită faptului că majoritatea sătenilor sunt vârstnici. Însă această linişte ascunde multe deficienţe care bântuie comuna.

Comuna cuprinde patru sate: Ihod, Icland, Sâmbriaş şi Hodoşa. Ceea ce este deosebit în această comună este liniştea de care se bucură. Situaţia se datorează probabil şi faptului că majoritatea locuitorilor sunt bătrâni, singura lor preocupare fiind gospodăria şi cultivarea pământului, viaţa lor zilnică perindându-se în jurul casei, cu treburile ei zilnice. De asemenea, comuna este oarecum lipsită de un trafic intens, poate şi datorită faptului că drumul judeţean pe care s-ar putea desfăşura un tranzit normal este într-o stare deplorabilă. “Probabil că satul ar arăta mai bine dacă drumurile n-ar fi atât de degradate. Nici nu-i de mirare faptul că lumea ocoleşte satul numai când vede drumul”, a spus un sătean dezamăgit de starea drumurilor. Nici drumurile comunale nu fac notă discordantă din acest peisaj, în zilele ploioase chiar şi cizmele de cauciuc fac cu greu faţă situaţiei. Drumurile sunt întreţinute doar cu pietriş şi balast care se spală însă repede şi în fiecare an povestea se repetă. Doar iarna e mai bine, când stratul gros de zăpadă care se depune asigură un drum mai lin.
Ne aflăm la începutul secolului XXI, şi micile utilităţi care ne fac viaţa mai uşoară, cum ar fi apa potabilă, canalizarea şi gazul metan n-ar trebui să fie o problemă. Din păcate, nu este aşa. Spre exemplu, pentru Hodoşa aceste “luxuri” par imposibil de atins. Să le luăm pe rând.

Fără apă şi gaz

Introducerea apei potabile rămâne un vis deoarece nu sunt proiecte, nu se fac demersuri. Ar mai fi o problemă, şi anume faptul că comuna nu se află în apropierea unei ape curgătoare care ar asigura sursa de apă necesară. Există doar un studiu de fezabilitate. S-a format o microregiune cu alte două comune învecinate (Eremitu şi Chiheru). Urma ca cele trei comune să beneficieze de o uzină de apă, alimentată de râul Niraj, dar acest proiect, dacă se poate numi aşa, s-a oprit acum patru ani. Singura sursă de apă pentru săteni rămân fântânile, care în perioadele de secetă le dau suficiente bătăi. Având în vedere stadiul în care se află introducerea apei potabile, canalizarea nici nu intră în discuţie. Introducerea gazului metan în comună a început deja. Bineînţeles că o bună parte din sumele alocate pentru aceste lucrări provin de la populaţie, care a trebuit să strângă bine cureaua pentru a suporta costurile necesare (3,6 miliarde). De la guvern s-au primit două miliarde de lei, iar de la bugetul local doar 500 milioane de lei. Gazul este introdus în proporţie de 65-70 la sută şi se estimează ca cel târziu în toamnă aceste lucrări să fie finalizate.

Fără perspective

Cum investitori nu sunt, nici sursele de venit nu sunt prea strălucite şi se rezumă doar la taxele şi impozitele venite de la săteni care sunt doar “apă de ploaie”. După cum afirmă şi primarul comunei, Orban Sandor “starea drumurilor sperie orice investi tor, şi apoi cine vrea să vină într-o comună care este destul de departe de drumul naţional, iar pe de altă parte populaţia este îmbătrânită, deci nici forţă de muncă nu este. Nu avem nici măcar afaceri familiale, doar câteva PF-uri.” Pentru populaţie, cultivarea terenurilor şi creşterea animalelor este principala sursă de venit. “Din agricultură nu se poate trăi. Omul mai mult investeşte decât câştigă. Nici subvenţiile nu echilibrează situaţia. Pentru însămânţarea de toamnă am alocat în 2003, 360 de milioane de lei, iar pe 2004, 396 milioane de lei. În schimb, laptele este o sursă sigură de câştig, dar nu suficientă. Oricum pentru un sătean care a lucrat vreo 40 de ani la CAP şi acum are o pensie de 300-400 de mii de lei, este un câştig în plus. Totuşi, nu putem vorbi de o sursă de venit”, a declarat primarul comunei. Pădurile, cu suprafaţa de doar 600 de hectare, au fost retrocedate în proporţie de 99 la sută proprietarilor.
Deoarece comuna este îmbătrânită, iar prin şcoli bate vântul, căci elevi sunt puţini (aproximativ 130). Doar la Sâmbriaş sunt clase gimnaziale, în restul satelor doar clasele I-IV. După cum afirmă primarul, şcolile sunt într-o situaţie acceptabilă, anual se fac reparaţii şi igienizări, în schimb Căminul Cultural de la Ihod are nevoie de reparaţii capitale. Pentru repararea şi renovarea căminelor culturale s-au alocat anul acesta suma de 400 milioane de lei.”
Călătoria spre Hodoşa este o călătorie în timp, şi din păcate situaţia se degradează încet, dar sigur. Fără gaz, fără apă potabilă, fără perspective şi în curând, şi fără cale de acces, comuna Hodoşa se pregăteşte de izolare.

Denumirea de Hodoşa provine de la un animal (hod=castor). Se pare că pe vremuri în această zonă era un lac şi castorii erau animale frecvent întâlnite în aceste părţi, mai ales că aici era şi un mediu prielnic pentru ei. Populaţia comunei este majoritar maghiară, români sunt doar trei familii, iar rromi aproximativ 130 de persoane.

“Alegeri în prealegeri”
“Din 1992 sunt primar al acestei comune şi cred că şi în anul 2004 voi candida pentru încă un mandat. În anii trecuţi am avut contracandidaţi, dar numai în prealegeri. Toţi au fost din partea UDMR, şi populaţia a decis ca eu să merg mai departe şi partidul, în urma opţiunii sătenilor, m-a nominalizat pe mine. Aşa că, practic la alegeri am fost singurul candidat, căci nimeni nu a mers ca independent, sau ca reprezentant al unui alt partid. Practic lumea fie m-a votat, fie nu a pus ştampila.”
(Orban Sandor)

Târgul de animale este o tradiţie ce se stinge încet, dar sigur. Este o tradiţie veche, ce se ţinea în zilele de sâmbătă, la care se adaugă încă patru târguri de o mai mare amploare (în lunile ianuarie, aprilie, septembrie şi noiembrie), acum aceste târguri se ţin tot mai rar.