Å¢itera de Band

Sunt locuri în România care nu încetează să ne surprindă, iar din acest punct de vedere țara aceasta pare inepuizabilă. Cine s-ar fi gândit că la Band, o localitate aparent banală, se ascunde un artist cu totul original, unii din puținii meșteri de țitere din Transilvania și care este în același timp instrumentist, sculptor și pictor.

Odată ajuns la Band dinspre Târgu Mureș, dacă o iei de la stația de benzină spre dreapta, oricine îți poate arăta unde locuiește Banyai Daniel. De fapt, el este cunoscut în tot Bandul, pentru că ceea ce face el nu mai știe să facă nimeni nici la Band, nici în satele învecinate.

Casa lui Banyai are o structură tradițională și este înecată într-o vegetație “domestică” și funcțională”: a se citi aici vița -de-vie. De fapt, primul lucru pe care-l remarci pe uliță este o portiță sculptată cu același motiv al viței-de-vie (vechi simbol, imagine a “pomului vieții” în culturile tradiționale). Dacă te apropii de poartă, afli că a fost sculptată de Kiss Erno, un artist care a sculptat multe porți la viața sa.

Ceea ce impresionează la casa lui Daniel este interiorul, adevărat atelier de artă. Picturi-portret îmbracă toți pereții, iar pe jos găsești țitere de diferite dimensiuni. Deasupra unui cuptor se află un pat sprijinit în patru picioare lungi. “Aici dorm iarna”, se confesează Daniel. Un alt nucleu de originalitate este atelierul de lângă casă. Invitați aici, găsim o mulțime de instrumente muzicale cu coarde, în diferite stadii de execuție. Poți vedea aici mandoline, chitări, “gordune” sau clasicul “cella”. Bineînțeles, țitere lucrate pentru toate gamele, dimensiunile fiind pe măsură (de la 30 cm la un metru-un metru jumătate). Daniel spune că are mandoline inspirate din cele sârbești și croate. Iar țitera este, se știe, un instrument tradițional maghiar, chiar dacă etimologic cuvântul vine din limba germană.

Un creator tradiționalist

“Fac țitere din1969”, ne povestește Daniel. “Am văzut la un vecin, Kiss Sandor, una făcută în 1937 și m-am gândit să fac și eu”. Daniel spune că Sandor i-a fost un fel de mentor spiritual într-ale artei. “A fost un meșter deosebit. Odată a făcut un tun pentru copii, că el a fost tunar în armată, a făcut Primul Război Mondial. Tunul era confecționat din lemn, iar Sandor nu l-a făcut să tragă cu el, ci doar să sune. După ce l-a încărcat și a tras, i s-a crepat țeava”. Tot de la Sandor a învățat Daniel să facă viori tradiționale. “Știa atât să cânte, cât și să joace în același timp”. Daniel a văzut o vioară și s-a apucat să facă și el una. “La început nu mi-au prea ieșit nici țiterile și nici viorile. Dar m-am tot perfecționat, pe an ce trece”.

Pe de altă parte, Daniel își amintește că în Band erau în jur de șase-șapte “inși” care știau să cânte atât la țiteră, cât și la vioară. Între timp, a început să se inspire și din cărți, și așa a ajuns să-și lărgească gama de instrumente muzicale confecționate.

Muzica între ansamblu și taraf

Daniel a absolvit Școala Populară de Artă din Târgu Mureș, pe care a făcut-o în perioada când lucra la oraș. A înființat un ansamblu tradițional, cu care a cântat prin țară: la Târgu Mureș, Alba Iulia, Cluj, și prin alte orașe, în cadrul “Cântării României”. În 1991 a ajuns cu ansamblul în Ungaria. “După aia am avut probleme de sănătate și am desființat ansamblul. Am cântat apoi în corul bisericii”. Daniel vorbește cu o modestie desăvârșită, chiar când spune că a apărut la emisiuni pe TVR sau DUNA TV.

“Aici, la Band, a existat un taraf, care cânta la nunți, sau atunci când se țineau târgurile. Era unul, Fabian, care știa să cânte la două fluiere odată. Å¢iganii știau cânta și la țambal. Acum câțiva ani și-au vândut țambalele, pe un preț de nimic, la niște olandezi. Aveau un țambal mare, stabil, și unul mic, portabil, care se ținea legat de gât”.

Daniel își dă seama din prima dacă un instument sună fals. “Asta e cel mai greu, să știi să creezi instrumente perfecte, care să nu falseze”.

Sculptor și pictor

Mare iubitor de istorie, precum spune, Daniel are o mulțime de potrete, exclusiv ale unor personalități istorice transilvănene. Îi putem vede ca într-un manual pe Gheorghe Doja, Iancu de Huneodara sau Rakoczy. Atât pictate, cât și “imortalizate” în lemn, pentru că omul nostru știe să și sculpteze, ba, pe deasupra, se ocupă și cu modelarea lutului.

Toate acestea fiind zise, este necesar să-l privești pe om, dincolo de artist. Realizezi că așa ceva nu se poate, pentru că viața întreagă este o artă pentru Daniel. Modestia care-l caracterizează îl face să meargă înainte și să fie optimist. “Nu banii contează. Banii azi sunt, și mâine nu. Trebuie să trăiești, dar trebuie să știi și cum să trăiești”.

N.red. Å¢’ITERÄ‚-Instrument muzical compus dintr-o cutie de rezonanță cu coarde de metal, puse în vibrație prin atingere cu o lamă (ori cu un inel) de os sau de metal.

Narcis MARTINIUC