Ideile proaste ale guvernanților fac victime printre șoferi
Vacanțele multor posesori de autovehicule s-au transformat într-un coșmar, din cauza ideilor proaste ale guvernancilor. În loc să-și petreacă liniștiți concediul, unii dintre bun-platnici sunt nevoiți să trimită documente la Ministerul Adminsitrației și Internelor, prin care să dovedească faptul că au RCA și verificare tehnică legal făcută.
De câteva săptămâni, mulți posesori de autovehicule din România au serioase bătăi de cap, din cauza înștiințărilor venite de la Ministerul Administrației și Internelor (MAI), prin intermediul cărora sunt informați că nu și-au păltit asigurarea (RCA) sau nu sunt în regulă cu inspeția tehnică periodică (ITP). S-a mai vorbit în presă despre acest lucru, însă nu mulți au fost cei care și-au pus problema cheltuielilor făcute cu scrisorile trimise, în multe cazuri, de pomană. Cu alte cuvinte, mulți proprietari de autovehicule au primit înștiințări prin care erau informați că le va fi suspendată înmatricularea autovehiculelor pentru ca nu au RCA sau ITP, ori ambele.
Conform directorului general al Direcției Asigurări obligatorii din Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, multe dintre greșelile din bazele de date ale companiilor de asigurări apar din vina agenților. Cei de la stațiile ITP au greșit datele completate în fișă și astfel, la comparare, mașina sau proprietarul nu se găsesc.
Totul a pornit de la faptul că România apare cu un grad scăzut de asigurare RCA (75%) față de standardele europene (90%).
Trecând peste faptul că cei vizați în mod eronat au fost supuși stresului, că au pierdut timp și unii au cheltuit și bani cu telefoane date Direcției Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV), Registrului Auto Român (RAR) sau ale Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (CSA), ne întrebăm câți bani a cheltuit statul cu scrisorile. Un calcul simplu arată că pentru 1.500.000 de scrisori au fost cheltuite aproximativ 8 de miliarde de lei vechi. Dacă o treime dintre scrisori au fost trimise de pomană, înseamnă că 2,7 miliarde s-au dus pe apa sâmbetei. Totul din cauza unui sistem care poate fi numit un experiment. În loc să investească mai întâi într-un sistem funcțional, care să poate fi utilizat apoi mai multă vreme, cei care au plănuit acțiunea din acestă vară au cheltuit o grămadă de bani pe un sistem cu serioase lacune.
O altă problemă a operațiunii este dată de perioada aleasă pentru derularea ei. Cum mulți dintre români pleacă vara în concediu pentru câteva săptămâni, e posibil ca în momentul în care ajung acasă să fi depășit perioada de reglementare a situației. Mai ales că unii dintre cei vizați au primit înștiințările cu câteva zile înainte de termenul până la care trebuia lămurită problema.
Recapitulând, remarcăm câteva lucruri deloc onorante pentru cei care au gândit și au pus în aplicare sistemul: a lipsit o campanie serioasă de informare, s-a lucrat pe un sistem care nu era bine pus la punct, au fost deranjați și mulți proprietari de autoturisme care erau în regulă cu actele, au fost cheltuiți nejustificat o grămadă de bani. Curat românește.
Suspendare și radiere
Suspendarea certificatului nu este același lucru cu radierea vehiculului. În cazul suspendării, mașina va reintra în bazele de date când posesorul face dovada plății poliței RCA și a efectuarii inspecției tehnice periodice. Amenda cuprinsă între 3.000 și 5.000 de lei va fi aplicată numai celor depistați în trafic, care nu pot face dovada plății asigurării și a verificării tehnice, ulterior putându-se lua măsura suspendării sau radierii vehiculului.
Mii de scrisori
Și în Județele Mureș, Sibiu și Hunedoara au fost trimise multe scrisori pentru posesorii de autoturisme considerați “în afara legii”.În total, în cele trei județe au fost vizați aproximativ 10.000 de proprietari de autovehicule. Peste 30 la sută dintre ei nu aveau nici o problemă cu asigurarea obligatorie sau cu inspecția tehnică periodică.
Florin MARCEL



