Igaș pregătește terenul pentru candidatura lui Pașcan
După ce ne-a adus pe cap alegerile comasate, ministrul de interne Traian Igaș are din nou idei legislative. Împreună cu alți senatori PDL, subordonatul lui Boc a inițiat o nouă lege ce le va permite prefecților, subprefecților și inspectorilor guvernamentali să candideze pentru funcții politice la următoarele alegeri.
Dacă până acum, respectivii trebuiau să demisioneze în momentul în care candidau pentru vreo funcție publică aleasă direct sau pe liste, noua lege îi va lăsa practic pe fotoliile de reprezentanți ai guvernului în teritoriu, apelându-se la soluția „suspendării†din funcție pe perioada ciclului electoral. Vorbind de prefecții apolitici, aceștia vor putea să-și încerce norocul liniștiți, iar dacă pierd vor reveni liniștiți pe funcția avută, fără a pierde nimic.
Pașcan love story cu Igaș
După ce și-a început campania electorală de mai bine de jumătate de an, prefectul Marius Pașcan primește și această mână de ajutor din partea șefului său direct. Dacă proiectul de lege va trece în forma propusă de Igaș&Co, Pașcan își va putea anunța candidatura fără probleme imediat după intrarea ei în vigoare, fără să-și piardă statutul de funcționar public. Prefectul se declară extrem de încântat de acest proiect. “Eu îl consider un act necesar și just. Corpul administrativ al înalților funcționari publici este unul specializat, cu oameni care au dat o serie de examene grele. Actuala lege spune că în momentul în care îți dai demisia îți pierzi și statutul de înalt funcționar public. Tocmai asta este modificarea făcută de noul proiect de lege, se permite păstrarea statutului de funcționar chiar dacă tu ai pierdut respectiva competițieâ€, a declarat Pașcan.
Morala lui Pașcan
Deși face deja campanie prin județ și este anunțat drept candidat pentru fotoliul de președinte al Consiliului Județean, prefectul de Mureș nu se declară hotărât să candideze. “Nu sunt încă hotărât să candidez pentru vreo funcție publică. Voi vedea pe viitor ce voi faceâ€, a anunțat reprezentantul apolitic al Guvernului în teritoriu. Mai mult, deși proiectul de lege inițiat de Igaș îl favorizează, dându-i posibilitatea să rămână prefect și după alegeri, Pașcan spune că nu va profita. “Dacă voi candida, pentru mine va fi un gest moral să nu mai revin pe poziția de prefect, dacă voi pierdeâ€, a adăugat prefectul. Cu alte cuvinte, Pașcan își va juca ultima carte, totul sau nimic pentru funcția de președinte. Bineînțeles, cu aproximativ un an înainte de alegeri este ușor să te declare moralist, mai ales atunci când partidul care te susține are puține șanse să mai prindă guvernarea. Iar opoziția sigur nu te va păstra în funcție…oricât de apolitical ar fi ea.
Alegerile sunt organizate chiar de prefecți
Un fapt cât se poate de interesant este și faptul că cei care organizează alegerile în județe sunt tocmai prefecții. Faptul că ei s-ar suspenda pe perioada alegerilor și nu ar influența procesul electoral ține de domeniul glumelor. Ei își vor lăsa cu siguranță un om de încredere interimar pe perioada suspendării, care se va dovedi prietenos cu cel care l-a blagoslovit cu noua funcție.
Proiectul propune modificarea a nu mai puțin de cinci legi: Legea 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici și a Legii 35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaților și a Senatului, Legea 67/2004 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, a Legii administrației publice locale 215/2001 și a Legii 393/2004 privind Statutul aleșilor locali.



