Uncategorized

Iisus şi esenienii

Între adevăr şi minciună

“Orice răsad pe care nu l-a sădit Tatăl Meu cel ceresc, va fi smuls din rădăcină. Lăsaţi-i: sunt nişte călăuze oarbe; şi când un orb călăuzeşte pe un alt orb, vor cădea amândoi în groapă” (Evanghelia după Matei 15: 13-14). Cuvintele aspre ale Mântuitorului se potrivesc de minune destinului esenienilor, care au dispărut în mod tragic după două secole de existenţă.  
 
În anul 1947, un tânăr păstor beduin descoperea într-o grotă de lângă ţărmul Mării Moarte câteva ulcioare mari din argilă, pline cu suluri de piele scrise în ebraică şi aramaică. Pergamentele sunt vândute unui negustor de antichităţi din Ierusalim, care îşi dă seama de valoarea lor. Un an mai târziu, statul Israel cumpără documentele, în schimbul unui milion de dolari. Sulurile ajung la Universitatea din Ierusalim, unde stârnesc senzaţie. Pergamentele conţin fragmente din Vechiul Testament, unele mai vechi cu o mie de ani decât orice alte copii ale Legii evreieşti. Sute de arheologi se năpustesc în pustiul Iudeei, pentru a cerceta grotele din zonă. Până în 1956, sunt descoperite 15 mii de fragmente, rămăşiţe a aproximativ 850 de pergamente diferite. Manuscrisele, confecţionate din piele de animal, papirus şi cupru, au fost găsite în 11 grote situate de-a lungul malului de nord-vest al Mării Moarte, zonă situată la 50 de kilometri de Ierusalim şi la 400 de metri sub nivelul mării. Printre aceste documente figurează scrieri necunoscute până atunci, aparţinând unei grupări religioase relative obscure, menţionate de istoricul Josephus Flavius. Este vorba de secta Esenienilor (evlavioşii), care a trăit în izolare timp de două secole în pustietatea din zona Qumran. Pergamentele se referă la regulamentele de viaţă ale colectivităţii eseniene, organizarea ei, viziunea teologică a grupării (reflectată în manuscrisul “Războiul Fiilor Luminii împotriva Fiilor Întunericului”). 

Credinţa esenienilor

Din punct de vedere numeric, gruparea esenienilor nu s-a bucurat de mare succes. De-a lungul a două secole, secta a avut aproximativ 4000 de aderenţi. Aceştia au trăit în izolare timp de două secole, din 135 î.C. până în 68 d.C., an în care gruparea a fost nimicită de către trupele romane, în cadrul represiunilor antievreieşti din timpul primului război iudaic.
Membrii sectei s-au stabilit la Qumran cu mai bine de un secol înainte de naşterea lui Iisus, părăsind Ierusalimul “impur”, ca să trăiască într-o lume mai curată şi mai dreaptă. Autoclaustrarea esenienilor s-a datorat fermei lor convingeri în iminenţa sfârşitului lumii, a Apocalipsei şi a Judecăţii de Apoi. Ei ascultau de aşa-numitul “Învăţător al dreptăţii”, într-o comunitate care a încheiat cu Dumnezeu un legământ nou şi definitiv. Se considerau singurii credincioşi ai legii iudaice, “Drepţii”, “Aleşii Domnului” şi-l aşteptau pe Mesia. Cei care-l urmau pe “Învăţătorul Dreptăţii” erau numiţi “Fii luminii”, iar cei care i se opuneau “Fii întunericului”. Esenienii se împotriveau autorităţilor religioase de la Ierusalim, numindu-l pe marele preot “Preotul netrebnic”.  Aveau calendar şi sărbători proprii, deosebite de cele evreieşti, trăiau în sărăcie, repudiau plăcerile simţurilor, se rugau laolaltă şi studiau permanent scrierile sfinte. Se îmbrăcau în alb, duceau o viaţă ascetică şi trăiau cu femei doar până ce ele rămâneau însărcinate. Motivul? “Prea mulţi oameni devin lumeşti”, susţineau esenienii. Cum sfârşitul lumii li se părea iminent, esenienii doreau să fie pregătiţi pentru momentul în care Mesia va stabili un nou regat pentru iudaism, precum cel al lui David şi Solomon. Erau menţionaţi chiar doi Mesia, unul pe linia de descendenţă a lui David, care să conducă războiul şi altul pe linia de descendenţă a lui Aaron, care să restaureze Templul din Ierusalim în puritatea sa originară.

Speculaţii

Apologeţii teoriei convergenţei dintre comunitatea esenienilor şi cea a primilor creştini se bazează pe mai multe argumente.
Ei amintesc faptul că, timp de peste un deceniu, o revistă catolică aflată în proprietatea unor fragmente de manuscrise de la Marea Moartă a refuzat cu obstinaţie să le publice. Această decizie a dus la speculaţii potrivit cărora manuscrisele sunt ascunse pentru că ar submina fundamentele creştinismului. Într-adevăr, la fel ca şi învăţătura primilor creştini, teologia eseniană este centrată pe venirea Împărăţiei. În plus, o serie de cercetători consideră că textele de la Qumran sunt similare pildelor şi învăţămintelor propăvăduite de Iisus, care au stat la baza religiei creştine. Ei subliniază faptul că Iisus, critic la adresa fariseilor şi saduceilor, nu aminteşte şi nu critică în Evanghelii secta esenienilor. De aici şi concluzia că Ioan Botezătorul si Iisus au fost – cel puţin temporar – membrii acestei secte.
Surprinzător, în sprijinul teoriei a venit un înalt prelat al Bisericii Romano-Catolice, cardinalul Jean Danielou, care s-a referit la trăsăturile comune existente între Ioan Botezătorul şi Comunitatea de la Qumran: aceeaşi zonă geografică, apelul la pocăinţă, mistica pustei şi viaţa ascetică. Mai mult, cardinalul francez crede că episodul ispitirii în pustie a lui Hristos indică o legătură între acesta şi comunitatea esenienilor.   
Teoriile privind apartenenţa lui Iisus la gruparea esenienilor sunt bazate şi pe o traducere făcută de cercetătorii J. Allegro şi R. Eisemann textului 4Q285, în care sunt menţionate cuvintele “Învăţătorul Dreptăţii” şi “străpungere”. Acest fragment de text a fost interpretat ca făcând referire la străpungerea cu suliţa a coastei  lui Iisus pe cruce. După un timp, Allegro şi Eisenman au admis public că au greşit traducerea. În realitate, textul arată că însuşi “Învăţătorul Dreptăţii” îi străpunge şi chiar îi omoară pe duşmanii săi. Despre celelalte argumente care demonstrează diferenţele ireconciliabile dinstre esenieni şi creştinism şi demontează teoria apartenenţei lui Iisus şi al lui Ioan Botezătorul la comunitatea de la Qumran, în numărul următor.  

Flavius Josephus, Istoria războiului iudeilor împotriva romanilor,  ” Pentru esenieni, plăcerile simţurilor sunt o nelegiuire, iar virtutea constă în stăpânirea de sine şi în dominarea pasiunilor. Faţă de căsătorie au o părere dispreţuitoare şi adoptă copiii la o vârstă destul de fragedă, pentru a fi lesne educaţi, iar atunci îi tratează ca pe nişte membri ai familiei… ”
“În afară de Dumnezeu, ei respectă în cea mai mare măsură numele Legislatorului: şi cel care îl defăimează este condamnat la moarte. Ei au ferma credinţă că trupurile sunt sortite pieirii, iar materia din care s-au înjghebat se descompune, dar sufletele sunt eterne şi dăinuie veşnic; alcătuite din cel mai subtil eter, după ce au plutit la voia întâmplării, atrase de o seducţie naturală, ele se îngemănează cu trupurile devenite o temniţă a lor; dar, o dată scăpate de aceste lanţuri ale cărnii, ca şi cum s-ar fi eliberat dintr-o lungă sclavie, ele se îndreaptă fericite spre zonele superioare. “

El a dat omului două forţe/ Care-l însoţesc de-a lungul întregii sale vieţi: Spiritul adevărului şi spiritul minciunii./ Adevărul se naşte din strălucirea luminii,/ Minciuna, din profunzimile întunericului./ Îngerii luminii/ Veghează asupra copiilor adevărului/ Şi călăuzesc paşii lor pe drumul limpezimii./ Adevărul şi minciuna se-nfruntă în om/ Aflat între înţelepciune şi nechibzuinţă./ Alegând adevărul,/ El va evita obscuritatea./ Binecuvântaţi fie cei care au credinţa în Lege./ Fie ca ea să le dea binefaceri,/ Protejându-i de orice rău,/ Trezindu-le inima pentru înţelegerea vieţii/ şi acordându-le harul cunoaşterii eterne.
(Manual de disciplină din Manuscrisele de la Marea Moartă)

Show More

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button
Close