Dau calul meu pentru un mandat de deputat!
Sportivul şi primarul Viorel Bubău au organizat împreună o conferinţă de presă. Concluziile acesteia au fost răvăşitoare. Viorel Bubău este o personalitate plenipotenţiară. Primar de valoare, sportiv de mare valoare şi candidat la deputăţie idem. De o deosebită valoare. Să le luăm pe rând.
În primul rând nu credem că actualul primar de Sântana nu a organizat conferinţa de presă în scopuri electorale, aşa cum a afirmat. Până la urmă se apropie campania şi e nevoie de ieşiri cât mai dese în presă. Viorel Bubău încearcă să folosească (probabil va reuşi) imaginea sa de sportiv asupra căruia nu planează nici o pată pentru a-şi consolida imaginea politică. Ceea ce reprezintă o tactică inteligentă. Chiar dacă unor ziarişti, şi implicit unor cititori le va fi foarte greu să discearnă între campionul Bubău şi primarul Bubău. Le va fi greu să priceapă care e limita între politică şi călărie şi până la urmă vor crede că Bubău intră în Primăria Sântana pe cal precum principii păgâni în catedralele creştine.
Sportivul
Viorel Bubău a fost dezavantajat de arbitri la ultimul concurs de călărie la care a participat. Şi nu la oricare dintre probe ci la un foarte grea, cea de dresaj. Se întâmplă mereu ca românii să fie furaţi la competiţiile internaţionale. Asta nu-l împiedică pe Bubău să fie printre primii români cu prezenţă certă la Olimpiada de la Sydney, care va reprezenta un prilej foarte bun de a-şi demonstra clasa. Înainte de Olimpiadă, la începutul anului viitor va participa la un stagiu de pregătire în Franţa, finanţat de către Federaţia Ecvestră Internaţională.
Primarul
E clar că Viorel Bubău va fi reales fără probleme primar în Sântana de Mureş. Determinarea personală, norocul de a fi o comună limitrofă Târgu Mureşului şi implicit aducătoare de investitori importanţi, ca şi faptul că Bubău e membru marcant al PSD au făcut ca Sântana să o ia cu mult înaintea altor localităţi rurale din judeţ. Cetăţenii compară şi votează.
“Vreau să fiu deputat!”
În 2000, Viorel Bubău a fost pe locul patru pe listele pentru Camera Deputaţilor. A fost considerat un intrus în partid şi a fost împins în jos de pe locul doi unde se afla iniţial. Intenţiile lui pentru 2004 sunt clare. “Este a doua legislatură când stau la schimbul doi”. Cu toate acestea este hotărât să nu se coboare la nivelul celor care în 2000 “plângeau pe coridoarele partidului pentru a prinde un loc pe liste”. Şi până la urmă, de ce nu ar fi Bubău un deputat mai bun decât cei care sunt acum? Obişnuit să dea aproape în fiecare zi socoteală locuitorilor din Sântana, Bubău se poate obişnui a da socoteală şi mureşenilor dacă va fi nevoit. Oricum, locul pe liste pleacă de la susţinerea existentă în partid. Iar aici situaţia stă în felul următor: “Îmi lipseşte doar susţinerea în partid care nu pot să spun că nu există”. Adică, şi e şi nu e. Până la urmă cel mai bine ar fi dacă în PSD ar exista o competiţie adevărată pentru acele locuri, nu una mimată. Ceea ce avem serioase îndoieli că se va întâmpla. Nu de alta dar nu vrem ca din cauza faptului că ne-am fript de nenumărate ori cu PSD să suflăm şi peste Bubău…



