Uncategorized

Încălzirea centralizată e imposibilă la Sighișoara

Centralele termice au fost vândute sau închiriate l Deși mulți ar dori acest lucru, oamenii nu mai pot reveni la sistemul centralizat

Gazele tot mai scumpe și facturile tot mai mari îi trimit pe români înapoi la sistemul centralizat de încălzire, făcându-i să renunțe la centralele de apartament. În mai multe orașe din țară oamenii au solicitat în ultima vreme rebranșarea la încălzirea centralizată, pentru că le este tot mai greu să-și achite facturile.

La Sighișoara rebranșarea la sistemul centralizat de încălzire nu ar mai fi posibilă pentru că la sectorul termic al S.C. Apă, Termic, Transport S.A. (A.T.T.) mai există doar patru centrale termice de cartier funcționale. Acestea funcționează la capacitate minimă, pentru furnizarea de agent termic unor școli și grădinițe din oraș. Pentru toate aceste unități de învățământ sunt studii și proiecte pentru realizarea unor sisteme proprii de încălzire, deci e aproape sigur că în viitor A.T.T. va opri și aceste patru centrale. În plus mai există 18 blocuri care au centrale proprii, de scară, inclusiv ANL-urile, dar la acestea din urmă deja au apărut primele cereri pentru cumpărarea lor de către chiriașii care deja au 5 ani de când locuiesc acolo. Centralele de scară vor intra în proprietatea comună a acestora, dar numai după ce se vor vinde jumătate plus unu din apartamentele de pe acea scară, așa cum prevede legea. Totuși se pare că asociațiile de proprietari nou constituite vor încheia contract tot cu A.T.T. pentru întreținerea acestor centrale de scară. „Avem încă patru centrale mari în funcțiune dar care nu mai deservesc nici un apartament, ci doar câteva școli și săli de sport precum și grădinița cu program prelungit de pe strada Plopilor. Pierderile S.C. A.T.T. S.A. la sectorul termic sunt destul de mari, este o activitate care ne trage în jos, dar nu poate fi închisă această activitate, să fie abandonată, pentru că ar rămâne școlile fără încălzire. Deocamdată primăria investește și anul acesta se vor face centrale proprii la Gimnaziul de Stat „Aurel Mosora” din cartierul Andrei Șaguna, astfel că va fi închisă și centrala din acest cartier. Locuințele din blocurile ANL sunt racordate la centrale termice de scară pe care le administrează tot societatea noastră.”, a precizat pentru Ziarul de Mureș, Mircea Oprea, directorul general al S.C. A.T.T. S.A.

Energia termică

nu s-a scumpit

Prețul la gigagalorie nu a fost mărit la nivelul municipiului Sighișoara cu toate că în majoritatea orașelor din țară energia termică s-a scumpit, iar cota subvenției unitare suportate de la bugetul local pentru acoperirea diferenței dintre prețul de producere, transport, distribuție și furnizare ale energiei termice și prețul local de referință este de 10 % din prețul de furnizare a energiei termice către populație, adică 23,73 lei/gigacalorie. Cu toate acestea au fost nenumărate discuții și propuneri pentru ca cei care au centrale termice de scară, în special chiriașii din blocurile ANL, să nu plătească energia termică, respectiv gigagaloria, ci doar gazul metan și apa consumate pentru încălzire. Dar, după cum spune directorul A.T.T., Mircea Oprea, este mai rentabil pentru locatari să plătească gigacaloria decât costurile pentru producerea ei. „În ultimul timp s-au lămurit și chiriașii care stau în apartamentele din blocurile ANL că este mai rentabil să plătească energia termică raportată în gigacalorii decât apa și gazul metan pe care îl consumă centrala de scară, după cum au fost unele propuneri și discuții. Dacă ar fi să plătească apă, gaz metan, curent electric și toate utilitățile pentru producerea unei gigacalorii ar plăti mai mult la consum. Plătind la încălzire gigacaloria chiriașii plătesc 160 de lei/gigacalorie, care este prețul local de referință. Ori, o gigagalorie se produce cu 160-165 de metri cubi de gaz metan, și astfel o gigacalorie costă exact cât gazul consumat. Altfel ar trebui să mai plătească și apa, curentul, întreținerea centralei și alte costuri.”, a explicat Mircea Oprea. Acesta consideră că o centrală de scară este mai rentabilă decât una de apartament, iar o centrală de cartier este și mai rentabilă dacă este modernizată. „Simțul de proprietate s-a dezvoltat prea mult la noi, și nu îi înteleg pe proprietarii care au avut centrală de scară pe care au desființat-o pentru a-și monta fiecare centrale de apartament, pentru că o centrală de scară ar fi mai rentabilă. Iar o centrală de cartier ar fi și mai rentabilă, lucru dovedit chiar aici la noi, cu centrala din cartierul Plo­pilor care a fost modernizată. Până să se debranșeze mai mult de 50 % din apartamente, cei care erau încă branșați plăteau mai puțin la întreținere decât cei care s-au debranșat și și-au montat centrale de apartament.”, este de părere Mircea Oprea. În urma valului de debranșări din anii trecuți multe centrale termice au fost dezafectate. Câteva centrale de cartier care au fost vândute, cele de pe Anton Pann, Ana Ipătescu, Centru, Rozelor, iar cea de la Stadion urmează a fi și ea vândută Oficiului de Cadastru pentru amenajarea unui sediu al agenției din Sighișoara. Centrala din zona Pompieri a fost închiriată unei firme care intenționează să amenajeze acolo o spălătorie auto, iar în fosta centrală din zona Nicovala funcționează în prezent o curățătorie-spălătorie. Închirierea a fost o soluție pentru a obține venituri pentru că pentru conservarea centraleleor termice de cartier nu sunt bani, iar sectorul termic funcționează în pierdere. „Eu cred că în varianta în care a existat sistemul centralizat de încălzire greu s-ar mai putea reveni la acest sistem. Rețeaua există îngropată în pământ dar în ce stare de degradare nu se știe, iar în cazul revenirii la acest sistem investițiile vor fi foarte mari, chiar enorme.”, spune Mircea Oprea, directorul general al S.C. A.T.T. S.A. din Sighișoara.

Sebastian ANGHEL

Show More

Related Articles

Back to top button
Close