ALIANŢĂ CONTA NATURII

Dorința Iranului de a deveni o superputere regională a dat naștere uneia din cele mai stranii alianțe din istoria Orientului Mijlociu. Statele Unite, Israelul și țările arabe majoritar sunite și-au dat mâna pentru a stopa ambițiile nucleare ale regimului radical șiit de la Teheran. În timp ce Washingtonul și Ierusalimul își încordează mușchii militari, saudiții, secondați de țările din zona Golfului Persic, au pus în aplicare un plan de secătuire a vistieriei iraniene.

Marșul accelerat al ayatollahilor spre dobândirea bombei atomice a adus Orientul Mijlociu în pragul exploziei. Până mai ieri evocată doar în culise, perspectiva lansării unei lovituri militare împotriva Iranului este discutată acum pe față în marile capitale ale lumii. Statele Unite și-a anunțat deja aliații din Consiliul de Cooperare al Golfului (Bahrein, Kuweit, Oman, Qatar, Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite) că războiul ar putea fi declanșat în următoarele luni. Marina americană a trimis în Golful Persic două portavioane, iar Centrul de Comandă al Pentagonului din Orientul Mijlociu pregătește amplasarea a 600 de baterii anti-rachetă Patriot în regiune, pentru a răspunde anticipatei riposte iraniene la adresa instalațiilor petroliere din Golf. Un alt semn că preparativele de război au intrat în linie dreapă l-a reprezentat discursul despre Starea Națiunii rostit de președintele George W. Bush la 23 ianuarie, 2007, în care liderul american s-a referit la escaladarea pericolului reprezentat de extremiștii șiiți, considerați la fel de primejdioși ca și al-Qaeda. Retorica războinică a fost alimentată și de premierul israelian Ehud Olmert, care a declarat în această săptămână că țara sa este pregătită să utilizeze forța militară pentru a împiedica Teheranul să obțină arma nucleară. După cum se știe, Israelul consideră programul atomic iranian o “amenințare existențială” la adresa sa, această percepție fiind alimentată de declarațiile președintelui Mahmud Ahmadinejad, care a afirmat adeseori că statul evreu va fi distrus. Prin urmare, oficiali militari evrei au avertizat că Israelul – fie de unul singur, fie în coordonare cu SUA – ar putea lansa lovituri militare preventive împotriva Iranului înainte de sfârșitul acestui an, pentru a nu-i permite să intre în clubul puterilor atomice.

Sabotați de frații musulmani

Totodată, surse diplomatice israeliene au dezvăluit că demersurile de izolare a Iranului se bucură de cooperarea statelor arabe sunite din regiune, care se simt amenințate de aspirațiile religioase, geopolitice și nucleare ale regimului de la Teheran și de implicarea sa activă în conflictele dintre musulmanii irakieni suniți și șiiți. Dintre țările arabe sunite, poziția cea mai activă în antanta anti-iraniană stabilită între SUA, Israel și Consiliul de Cooperare al Golfului o are Arabia Saudită. Analiștii economici consideră că scăderea galopantă a prețului barilului din ultimele luni, de la aproape 80 de dolari la aproximativ 50-55, este consecința manevrelor Arabiei Saudite, care a primit din partea SUA misiunea de a sabota prosperitatea financiară a Iranului, beneficiar major al prețului ridicat al petrolului înregistrat în ultimii ani. În ciuda faptului că este cel mai mare exportator OPEC și, în consecință, prima victimă a fluctuației de prețuri, Arabia Saudită a refuzat constant să ceară o întrunire specială a OPEC, procedura obișnuită în astfel de cazuri, ba chiar a anunțat că va mări producția de țiței. Oficiali din industria petrolului cred că saudiții acționează în tandem cu celelalte țări sunite producătoare de petrol, cu scopul de a submina economia Iranului și de a crea o criză politică internă pentru președintele Mahmud Ahmadinejad, a cărui popularitate este în declin. Într-adevăr, o prăbușire a prețului petrolului ar crea mari probleme Iranului (al doilea producător de petrol din OPEC), în condițiile în care extracția unui baril de petrol îi costă pe saudiți 2-3 dolari, iar pe iranieni 15-18 dolari. În plus, Iranul, cu cei aproape 70 de milioane de locuitori ai săi, are de aprovizionat o piață internă mult mai “nesățioasă” decât cea a Arabiei Saudite, țară cu 27 de milioane de locuitori. Iranul are și alte probleme care îl fac vulnerabil. Oficial, rata inflației este de 17 la sută iar cea a șomajului de 11 la sută, însă serviciile de informații americane cred că cifrele reale sunt de câteva ori mai mari.

Februarie fierbinte

Confruntat cu tot acest evantai de presiuni economice, diplomatice și militare, Iranul pare să mizeze în continuare pe cartea sfidării comunității internaționale. Se așteaptă ca în luna februarie, cu prilejul sărbătorii Daheh-ye Fajr (1-11 februarie), regimul de la Teheran să lanseze primul său satelit și să anunțe public că a intrat în posesia tehnologiei care îi permite să fabrice bombe atomice. Momentul anunțului este considerat extrem de semnificativ, deoarece Daheh-ye Fajr marchează aniversarea victoriei Revoluției Islamice din 1979, când, într-un interval de zece zile, ayatollahul Khomeini, reîntors în țară după un exil forțat de 15 ani, l-a izgonit de la putere pe șahul Mohammad Reza Pahlavi, marioneta americanilor. În același timp, regimul de la Teheran a confirmat că a primit din partea Rusiei 29 de sisteme de luptă Tor M-1, unul din cele mai sofisticate arme de apărare împotriva rachetelor din lume, destinat să protejeze principalele instalații guvernamentale și militare, precum și facilitățile nucleare de la Isfahan, Bushehr, Teheran și din estul țării.

Escaladarea rapidă a tensiunilor din Orientul Mijlociu l-a determinat pe secretarul general al Ligii Arabe, Amr Moussa, aflat la Forumul Economic Mondial de la Davos, să-i avertizeze pe participanți că amenințarea unui atac SUA asupra Iranului este foarte serioasă și că materializarea atacului riscă să propage violențele sectare în întreaga regiune: “Dacă se va ajunge la război, un alt demon (pe lângă cel irakian – n.r.) va fi eliberat din sticlă. Nu ne putem imagina impactul asupra țărilor din Golf, asupra Mediteranei”. Cam în același timp în care Moussa făcea acest apel, un oficial de frunte al armatei britanice dezvăluia că Israelul a intrat în faza pregătirii opiniei publice pentru iminenta confruntare militară cu Iranul…

Eficiența TOR M-1

Sistemul Tor M-1 poate detecta și urmări până la 48 de ținte pe o rază de 25 de kilometri și să atace simultan două dintre ele, cu viteza de 700 m/s, la o distanță cuprinsă între 1 și 12 kilometri. Gradul de precizie este foarte ridicat, rata doborârii țintelor fiind de 92-95 la sută. Rachetele au o lungime de 3,5 metri, cântăresc 167 kg, poartă o încărcătură explozivă de 15 kg și sunt eficace împotriva oricărui tip de țintă: avioane, helicoptere, rachete de croazieră, bombe de înaltă precizie, obiective terestre. Fiecare sistem Tor M-1 este încărcat cu câte opt rachete.

Ioan BUTIURCÄ‚