Interesele lui Tokes în revendicarea bibliotecii inexistente

În ultimul timp, diferite asociații sau organizații, patronate de lideri marcanți ai UDMR au pornit o ofensivă revendicativă prin numeroase formulării de cereri de retrocedare. Se revendică orice: clădirea Muzeului Crișurilor, imobilul Universității Babeș, zidurile cetății Alba Iulia, clădiri de patrimoniu și, mai nou, o bibliotecă sigheteană inexistentă!

În ianuarie 2006, Eparhia Reformată a Pietrei Craiului-Oradea, reprezentată prin episcopul Tokes Laszlo, a depus la Biblioteca Municipală „Laurențiu Ulici” din Sighetu Marmației o cerere de revendicare, solicitând restituirea colecției de cărți a bibliotecii Liceului Reformat (peste 25.000 de volume), mobilierul bibliotecii, mobilierul antic al cabinetelor profesorale și al sălii festive și vechea arhivă a liceului. Cererea vine în completarea unei solicitări a Parohiei Reformate din Sighetu Marmației către Comisia Specială de Retrocedare București prin care se cere retrocedarea imobilului Liceului Reformat și a bunurilor mobile care au aparținut liceului.

Resturile unei biblioteci

Vreme de secole, biblioteca reformată din Sighetu Marmației a fost cea mai prestigioasă unitate de gen din nordul Ardealului. Înființată în secolele XVII-XVIII (pe lângă școala calvină din oraș), instituția s-a dezvoltat, astfel că la cedarea Ardealului, în 1918, deținea un fond de carte estimat a depăși 150.000 de volume, alături de mii de manuscrise, piese de mobilier sau muzeistice (tablouri, arme etc.).

Din datele noastre, în 1919, în urma acordurilor dintre România și Ungaria, au plecat spre țara vecină arhivele și o parte a bibliotecii Liceului Reformat sighetean, fapt trecut cu vederea de majoritatea celor implicați.

Dovada: dacă până în 1995 nimeni nu a putut dovedi prezența în vreo arhivă ungară a documentelor plecate de la Sighet, în acel an acestea au fost găsite de către istoricul român Marius Diaconescu. Arhiva maramureșeană se află azi la Debrecen (sub cota R 2579), și conține 1.995 de acte, scrise între anii 1265 și 1790. Cea mai valoroasă piesă plecată în Ungaria a fost însă un manuscris celebru, Codex Esztergom, scris în anul 1229.

După preluarea resturilor bibliotecii de către autoritățile române, o parte a cărților românești (ca de exemplu două exemplare din Noul Testament de la Bălgrad, tipărit la 1648) au fost duse la Biblioteca Academiei din București. Restul bibliotecii reformate, rămasă la Sighet, a fost dezafectată în octombrie 1944. În acele zile, în timpul retragerii armatelor germane și horthyiste din Maramureș, nemții au incendiat Liceul Reformat (există multiple mărturii în acest sens). Atunci, un grup de cetățeni inimoși au salvat grosul cărților și mobilierului bibliotecii, purtându-le din mână în mână până în holul bisericii reformate învecinate, unde au fost puse claie peste grămadă „până în tavan”, multe piese dispărând în învălmășeală.

Câțiva ani mai târziu, în 1948, comuniștii au confiscat tot. La 26 iulie 1948, prin delegația 318, Inspectoratul Județean Școlar Maramureș (și nu vreo bibliotecă!) a semnat protocolul de preluare a cărților „depozitate în corul bisericii reformate, în neorânduială”. O parte a cărților a rămas la Sighet, altele au ajuns în Baia Mare și chiar în mâini private.

Evaporarea cărților

În 1949, cărțile au fost depozitate în fostul sediu al Arhivelor. Transportul s-a făcut cu elevi și deținuți, care au mutat cărțile cu ajutorul unor roabe. Se zice că multe documente și cărți au fost pierdute în timpul transportului, cele care s-au păstrat fiind depozitate la grămadă în aer liber!

În 1950-1951, directorul Muzeului din Baia Mare, Szasz Karoly, fost director al arhivelor din Oradea și Baia Mare, a transferat la Târgu Mureș 333 de cărți vechi cu valoare științifică. În 1956, 6-7.000 de volume au fost depozitate într-o sală de la Arhivele Statului din Sighet. Alte 2.000 de volume au ajuns la Biblioteca Județeană Satu Mare, acestea aflându-se și astăzi în fondul care stă la dispoziția cercetătorilor.

Maghiarii susțin că 25.000 de cărți au rămas la Sighet, fiind preluate în februarie 1952 de nou înființata bibliotecă orășenească (ajunsă ulterior municipală). Numai că registrul care conține cărțile ce au stat la baza înființării noii biblioteci nu conține nici o carte veche, ci doar opere de Marx, Engels și alți autori comuniști, cărți editate în anii 1949-1952!

În anii comunismului, s-au succedat pe la „municipala” sigheteană mai mulți bibliotecari, unii bănuiți acum că ar fi înstrăinat cărți din fondul vechi reformat (fond care nu a fost niciodată inventariat sistematic!). Așa se pare că au ajuns incunabulele sighetene la bibliotecile publice din Oradea, Satu Mare, Târgu Mureș și Galați. Se pare că și la Biblioteca Județeană din Arad ar exista cărți cu ștampila colegiului reformat Sighet, iar câteva anticariate din București au comercializat în acei ani piese valoroase provenite tot de aici. Tot înainte de 1989 s-au „evaporat” de la Sighet și cele două sau trei exemplare ale primei Biblii maghiare de la 1591. Nimeni, niciodată, n-a fost tras la răspundere și niciodată nu s-a realizat o inventariere sistematică a fondului vechi de carte sighetean.

Șubreda revendicare

Astăzi, în 2006, la Sighet au mai rămas în fondul Bibliotecii municipale circa 15.100 de cărți (cea mai veche fiind din anul 1529, și câteva mii ante 1700). Se pare că o parte din vechiul fond de carte, ajuns la parohia reformată și chiar la școli (Școala nr. 3, de exemplu), a dispărut de asemenea, în anii socialismului.

În privința mobilierului revendicat de reformați, acesta a ajuns în 1952, parțial, la Casa de Cultură sigheteană (și nu la Biblioteca municipală). De-a lungul timpului, valoroasele dulapuri, scrinuri, secretaire-uri și canapele au dispărut, fiind „casate” și scoase din inventar, astfel că acum nu se mai păstrează nimic din ce a fost odată, deși există semnale că o parte a valorosului mobilier ar fi acum în mâinile unor colecționari privați sigheteni.

De asemenea, mobilierul și cărțile naționalizate în 1948-1952 nu provin numai de la Liceul Reformat. În Sighet au mai existat mulți potentați locali (maghiari, evrei și români, precum Ioan de Kovats sau Arthur Coman) care și-au donat de-a lungul timpului averile (cărțile, mobila, tablourile) comunității. Doar o parte (inclusiv a fondului de carte veche deținută de Biblioteca municipală) a acestui tezaur, a fost proprietatea reformaților. Asta se va dovedi, de fapt, la procesul pe care am auzit că Laszlo Tokes îl va intenta instituției sighetene. Se vehiculează varianta că, de fapt, pastorul Tokes n-ar fi atât de interesat de cărțile pe care le revendică, ci de arhiva care ar fi conținut doi metri liniari de documente, 85 dintre acestea fiind documente de fond funciar!

Oricum, revendicarea Episcopiei Reformate nu stă în picioare. Biblioteca sigheteană nu este succesoarea, continuatoarea sau deținătoarea bibliotecii fostului Liceu Reformat din Sighet. Eventual, dacă se va dovedi că în fondul vechi al Bibliotecii municipale de la Sighet se află cărți provenite din fosta Bibliotecă reformată, acestea ar putea fi retrocedate Episcopiei. Dar grosul acestora, s-a dispersat de-a lungul timpului, probabil în zeci și sute de direcții diferite, astfel că reconstituirea întregii biblioteci pare o utopie.

Instituția fantomă

Tokes Laszlo, ca reprezentant al Eparhiei Reformate a Pietrei Craiului-Oradea, revendică colecția de carte veche, mobilierul antic și arhiva Liceului Reformat din Sighet, instituție inexistentă! Se vehiculează varianta că, de fapt, pastorul ar fi interesat doar de arhiva care ar fi conținut doi metri liniari de documente, 85 dintre acestea fiind documente de fond funciar.

Ioan BOTIȘ

Teofil INVANCIUC