Afacerea imobiliară STIMET

*Industria sighișoreană a sticlei a ajuns la pământ

Societatea sighișoreană Stimet a înregistrat în 2005 pierderi de 21 de miliarde lei ROL l Acționarul principal, Radu Cocoș, a început deja să vândă l Motivele invocate de actuala conducere pentru situația dezastruoasă sunt prețul mare la gazul metan și faptul că nu-i pot concura pe grecii de la Yioula Glass, care are au preluat Stirom București l Cu toate acestea, surse de pe piața sticlei susțin că magnatul grec nu are interesul să-și distrugă micul competitor, pentru a nu ajunge în situația de monopol, care presupune intervenția statului în politica firmei l STIMET se îndreaptă către un faliment răsunător l Singura valoare a companiei sighișorene rămâne terenul

Situația producătorului de sticlă sighișorean STIMET este cel puțin paradoxală. Desprinsă în 1992 din fosta platformă industrială, împreună cu Cesiro și Artfil, Stimet a reprezentat, inițial, o poveste de succes în contextul noilor reguli ale pieței “libere”. Astfel, se poate spune că prin Sighișoara și-au făcut intrarea în România companii precum Coca-Cola sau Angelli, pentru care Stimet a produs zeci de milioane de ambalaje de sticlă. În 1996 a fost privatizată prin metoda PAS, 40 la sută din acțiuni revenind asociației angajaților, iar 60 de procente fiind distribuite ca și cupoane.

La acel moment, conducerea fabricii era asigurată de o echipă de patru directori, între care și Ieronim Seracu, actualul director general, care a cumpărat atunci acțiuni în valoare de aproximativ 200 de milioane, devenind cel mai important acționar individual.

Interesant este că în 1996, imediat după privatizare, au fost achiziționate două mașini automate de fasonat sticlă, în valoare de un milion de dolari fiecare, un efort financiar considerabil pentru societate. Cu toate că, într-adevăr, tehnologia belgiană folosită de Stimet era de mult depășită, nefiind schimbată de la înființarea fabricii, în 1961, cele două mașini nu erau nici ele de ultimă generație, iar prețul a fost, se pare, mult supraevaluat. În urma acestei achiziții, dar și a faptului că PAS nu dispunea, în ’96, de banii necesari pentru a acoperi integral cele 40 de procente ce-i reveneau la privatizare, motiv pentru care s-a îndatorat la diferite bănci, dar și la FPS, societatea a avut de plătit până în 2004 rate către creditori, acumulând, în același timp, importante datorii către furnizorii de gaz metan și electricitate.

De asemenea, situația mai puțin fericită în care se găsea STIMET în ’99 era cauzată și de dificultățile cu care s-au confruntat în perioada 1995-1998, când piața ambalajelor de sticlă a fost puternic afectată de apariția celor de plastic. În 1999, pe fondul acestor probleme economice, dar și a unor neînțelegeri între acționari, a ajuns director al STIMET Ieronim Seracu, în urma demisiei fostului director, Florin Iacob. Sub auspiciile schimbării, societatea dădea semne de redresare, în decursul aceluiași an reușindu-se reducerea datoriilor și efectuarea de reparații capitale la două din cele patru cuptoare ale societății.

Dar 1999 a fost și anul în care în acționariatul STIMET și-a făcut intrarea – într-un mod controversat, prin firma de tranzacții acțiuni și valori mobiliare ROMVAL MOBILIARE, care a avut acces, se pare, la lista de “cuponari” ai societății – bucureșteanul Radu Cocoș, unul dintre foștii proprietari ai Angelli, care la sfârșitul anului deținea deja 20,31 la sută din acțiunile producătorului sighișorean de sticlă. Familiarizat cu societatea încă de pe vremea când conducea Angeli, Cocoș a continuat să cumpere acțiuni, astfel că în 2002 ajunsese la 27,18%, pentru ca în 12 iunie 2005, potrivit siteului RASDAQ, să dețină 38,69 procente din acțiunile STIMET.

Afaceri pentru comisioane

În anul 2002, situația începuse să devină stabilă, iar societatea funcționa la întreaga capacitate de producție, cu toate cele patru cuptoare. Totuși, tehnologia folosită de Stimet, datând din 1961, era depășită, în condițiile în care prețul gazului era în continuă creștere, iar cuptoarele societății erau energofage. În aceste condiții, cu toate că se impunea, nu s-a făcut nici o investiție în modernizarea și eficientizarea producției. În schimb, începând cu anul 2002 au început să apară semne de întrebare legate de modul în care era gestionată activitatea comercială a STIMET. Astfel, s-a remarcat o creștere fără precedent a “neîncasatelor” – banii nerecuperați – a căror valoare ajunsese de ordinul zecilor de miliarde de lei. De asemenea, au început să fie acceptate termene neobișnuit de lungi pentru încasări, ceea ce ridică suspiciuni privind orientarea activității comerciale către obținerea de comisioane. Mai mult, toate aceste întârzieri la plată însemnau pentru STIMET lipsă de lichidități și nevoia de a apela la credite, pentru care se plăteau, apoi, dobânzi. În plus, nu erau plătite la timp datoriile către stat, ceea ce atrăgea după sine penalități.

Mai mult, în 2003 a început colaborarea cu mai multe firme ieșene, cunoscute drept aparținând “clanului Stănescu”, un clan de țigani din Iași. STIMET a vândut acestor firme sticlă, la un preț mult sub cel al pieței, și a compensat aducând utilaje de miliarde. Între acestea, utilaje pentru prelucrarea metalului, mai multe schelete de fânare și chiar un buldozer. Trebuie menționat că aceste utilaje au intrat în contabilitatea firmei la prețuri de produse noi, deși multe nu au fost folosite niciodată. De altfel, în afară de buldozer, care a fost vândut, și o parte din fânare, din care a fost amenajat un depozit acoperit pentru sticle, restul “utilajelor” aduse de la Iași și acum zac în curtea fabricii.

Referitor la aceste relații, Ieronim Seracu susține că societatea nu-și permite să țină marfa pe stoc și, din această cauză, au fost acceptate și contractele cu societățile ieșene.

Intenții abandonate

Anul 2005 a debutat cu o preocupare vizibilă a conducerii pentru modernizarea și retehnologizarea fabricii, fiindcă, pentru a rezista pe piață, STIMET avea nevoie de o linie tehnologică completă, a cărei valoare se cifrează între 6 și 10 milioane de euro. Potrivit specialiștilor, o asemenea investiție poate fi amortizată în aproximativ cinci ani, iar durata de exploatare este de minim zece ani. În acest context, directorul Seracu și acționarul principal, Radu Cocoș, au făcut o deplasare în Italia pentru a căuta soluții tehnice de modernizare. De asemenea, oferte au venit și din partea unei firme americane, dar și din partea unei echipe de specialiști plecați din STIROM, care oferea consultanță pentru punerea în funcțiune a unei linii tehnologice noi.

Motive cusute cu ață albă

Cu toate acestea, interesul pentru retehnologizarea fabricii de sticlă a murit subit, în luna mai, iar Adunarea Generală a Acționarilor a decis închiderea a două cuptoare. Contactat telefonic, Radu Cocoș ne-a declarat că, într-adevăr, s-a dorit modernizarea societății, dar acest lucru nu a putut fi realizat, însă nu a dorit să specifice din ce motive. Ieronim Seracu, în schimb, susține că nu se pot face investiții pentru că nu există disponibilitate din partea băncilor pentru acordarea unui împrumut. Cu toate acestea, potrivit unor surse din interior, oferte de finanțare au existat, pe baza unor planuri tehnice întocmite de specialiștii societății.

Un alt motiv invocat de Seracu pentru situația actuală a STIMET este concurența producătorului bucureștean STIROM, care face parte din grupul grec Yioula Glass. Cu toate acestea, în cazul în care STIMET dispare, magnatul grec se va afla într-o poziție nedorită, de monopol, situație în care Statul poate interveni în politica societății, așa cum prevede Legea Concurenței. În aceste condiții, este greu de crezut că grecii ar avea interesul să omoare micul competitor sighișorean.

Zeci de miliarde datorie

În 2005, STIMET a înregistrat, conform raportului prezentat joi în AGA, pierderi de 21 de miliarde. Potrivit directorului general Ieronim Seracu, aceste pierderi reprezintă stocul de marfă, care în anul precedent fusese înregistrat ca profit. Directorul Seracu susține că este normal ca o societate să aibă facturi neîncasate, în condițiile în care și băncile acceptă pierderi de până la 3 la sută. Cu toate acestea, nu se poate vorbi despre faliment, susține directorul general, cu toate că nu au fost identificate încă soluții pentru finanțarea necesarei retehnologizări, fără de care producția nu poate continua.

“Săracul” Seracu și “pierderea” lui Cocoș

Suspiciunea că strategia comercială a conducerii a fost reorientată către obținerea de comisioane este întărită și de prosperitatea care, începând cu 2002, pare să-l caracterizeze pe Ieronim Seracu, directorul general al STIMET. Astfel, acesta și-a ridicat în ultimii patru ani o vilă pe strada Horea, și a cumpărat, împreună cu un partener, o fermă în satul Seleuș.

Pe de altă parte, se pare că interesul lui Radu Cocoș, care în prezent deține o treime din societate, pentru bunul mers al fabricii a dispărut, în condițiile în care nu-și poate impune punctul de vedere în Consilul de Administrație, controlat de Ieronim Seracu, împreună cu Ioan Pora, cumnatul său, și Maria Colcer, șefa departamentului de desfacere al societății. De altfel, se pare că Radu Cocoș ar fi renunțat la intențiile sale legate de modernizarea STIMET tocmai pentru că managementul lui Seracu nu garantează reușita unei investiții. Mai mult, în ultimul an Cocoș a vândut o bună parte acțiunile pe care le deținea la societatea sighișoreană, după ce vreme de mai mulți ani a cumpărat constant. Astfel, potrivit sitului RASDAQ, Radu Cocoș figura la 15 martie cu 32,75 la sută din acțiunile STIMET, după ce în mai 2005 ajunsese la cota 38,69 la sută. Cocoș nu a explicat motivul pentru care a vândut acțiunile, însă a precizat că nu și-a recuperat investiția pe care a făcut-o în societatea sighișoreană.

În aceste condiții, se pare că, în fața imposibilității de a-și impune punctul de vedere în CA controlată de Seracu, Radu Cocoș așteaptă ca STIMET să moară, pentru a-și recupera investiția prin valorificarea celor 10 hectare de teren ale societății, din care cea mai ridicată valoare o are o suprafață de aproximativ un hectar, situată la șosea.

Legea 21/1996 privind concurența, la art. 4, alin. 2, spune că “în sectoarele economice sau pe piețele unde concurența este exclusă (…) datorită existenței unei poziții de monopol, Guvernul poate, prin hotărâre, să instituie forme corespunzătoare de control al prețurilor”.

Ieronim Seracu, director general STIMET

Tot profitul de 21 de miliarde din anul precedent, pentru care eu am plătit impozite, a intrat acum la pierderi. Pe de altă parte, dacă țineam sticlele numai pentru mine, acum aveam milioane de sticle. Și normal că am căutat contracte, să valorificăm producția. Am luat, într-adevăr un buldozer și alte utilaje, dar au fost vândute. Dar vă asigur că nu se pune problema falimentului.

Relu TÄ‚TAR