Uncategorized

“Armata” mureșeană de olimpici gata de faza națională la matematică

“Armata” mureșeană de olimpici gata de faza națională la matematică – Ziarul de Mures

Județul Mureș se poate lăuda cu o “armată†de olimpici. Loturile de matematică și informatică, formate din trei, șapte și, respectiv, 14 elevi, sunt gata de plecare spre Bistrița, Constanța și Iași, localitățile care vor găzdui olimpiadele naționale în perioada 2-5 aprilie 2012. 

Presiunea este cu atât mai mare, cu cât așteptările sunt mai mari.“Și așteptările sunt mari. Sperăm din suflet să ne întoarcem cu cât mai multe medalii. Copiii sunt foarte buni, depinde de subiecte, de puterea de concentrare, depinde de multe… Le urez elevilor să aibă un drum cât mai ușor, ca să poată să se concentreze la adevărata valoare și să demonstreze, într-adevăr, nivelul pe care îl au și să aibă parte de corectori pe măsura așteptărilorâ€, a explicat Maria Comșa, profesor de matematică la Liceul Teoretic “Unireaâ€, unul dintre îndrumători.†Odată cu terminarea fazei județene a olimpiadei de matematică, Cercul Metodic, de la Gimnaziul “Tudor Vladimirescu†și-a încheiat activitatea, iar elevii informaticieni fac acum pregătirea online. Site-ul www.viitoriiolimpici.ro oferă elevilor posibilitatea unor exerciții, dar „pregătirea lor se bazează pe timpul acordat de către profesoriâ€, crede Vasile Gînța, inspector școlar pentru matematică-informatică. “Anul trecut nu am fost mulțumit de rezultatele la matematică, prea puține premii am luat de aceea pierdem două locuri la olimpiada din acest an. Poate le recâștigăm acum! La informatică, sunt foarte mulțumit, pentru că ne situăm după București, Prahova, Iași, care sunt județe foarte puterniceâ€, a adăugat Vasile Gînța.

Universul este scris în limbajul matematiciiâ€

Nu pot spune că am urmat un anumit program de pregătire…fac aproximativ 10 probleme pe zi. De obicei, îmi petrec timpul liber pe forumuri de matematică, caut probleme și le rezolv pe foi albe folosite. Fie mai citesc articole matematice de pe internet, reviste, cărți, fie arunc o privire peste probleme mai dificile, rezolvate. Îmi drămuiesc timpul astfel încât să am și o parte de relaxare, fie să ies cu colegii pe afară, fie să fac alte activități “nematematiceâ€, cu toate că ,,universul este scris în limbajul matematiciiâ€, după cum spunea Galileo Galilei

Alex Buna Mărginean, clasa a VII-a, Gimnaziul “Tudor Vladimirescu,†Târgu Mureș

Andrei se pregătește zilnic la matematică

Pentru Olimpiada Națională de Matematică mă pregătesc lucrând zilnic, cât mai mult posibil, din probleme pentru concursuri. Anul acesta, aș dori să mă clasez în prima jumătate a clasamentului, și să obțin o medalie, la fel ca și anul trecut. Sunt pasionat de matematică, chimie și română. Pe viitor, aș vrea să studiez arhitectura sau medicina. Timpul liber îl ocup desenând, ascultând muzică, cântând la chitară, uneori, ies cu prietenii.

Andrei Nicușan, clasa a VII-a, Gimnaziul “Tudor Vladimirescuâ€, Târgu Mureș

Dublu olimpic național

În acest an fac parte din lotul care va susține etapa națională a olimpiadei de matematică la Bistrița. În anul școlar 2010-2011, în clasa a V-a, am  mai participat la o astfel de fază națională. Am mai participat la multe alte competiții de matematică. Sper să am rezultate bune și la această ediție.

Anda Sorana Tenie, clasa a VI-a, Gimnaziul “Tudor Vladimirescuâ€, Târgu Mureș

La națională, de cinci ori

“Cred că cea mai mare realizare a mea e însăși calificarea la faza finală a Olimpiadei naționale de matematică, pentru a cincea oară consecutiv, de unde am adus până în prezent, două medalii de aur și două de bronz. Pe lângă acestea, am o medalie de argint la etapa finală a concursului “Viitorii Olimpici și Gazeta matematicăâ€, un loc I și un loc II la etapa finală a concursului “Cangurulâ€, precum și multe alte premii și mențiuni la concursuri județene și interjudețene.  Căci: „Succesul este, în mare parte , capacitatea de a continua când toți  ceilalți renunță”.

Ștefana Șerban, elevă în clasa a IX-a, la Grupul Școlar “Petru Maior†din Reghin.

Pasionată de o știință “egoistăâ€

În clasa a VIII-a, participând la 12 competiții, am obținut, la nivel județean, locul I la toate. Rezultatele obținute nu fac decât să-mi stimuleze interesul pentru studiul acestei discipline, considerată abstractă, dar tangentă realității. Fiind și o stiință “egoistăâ€, îmi ocupă mult timp, dar găsesc momentele în care să ascult muzică rock, să cânt la chitară sau să citesc cărți în engleză. a 

Sabina Georgescu, clasa a VIII-a, la Colegiul Național “Unirea†din Târgu-Mureș

Etapa națională, o mare reușită

Pentru mine olimpiada este foarte importantă iar participarea la etapa națională este o mare reușită. Și în anul trecut m-am calificat la națională, tot la matematică, și participarea la concursuri a devenit o rutină pentru mine Cu toate că îmi place matematica, mă pasionează și limbile străine, respectiv engleza și germana. Pe viitor, mi-ar plăcea să studiez în Anglia sau în Statele Uniteâ€

Avram Diana, clasa a X-a, la Colegiul Național “Al. Papiu Ilarian†din Târgu-Mureș.

Fără muncă, nu poți avansa!

Am mai participat la foarte multe concursuri interjudețene, în urma cărora, am obținut rezultate deosebite. Recunosc că, la început, în primul an de liceu, avea anumite rețineri și nu mă gândeam la asemenea rezultate. Cred că fără muncă, nu poți avansa. Sunt pasionat de sport, de fotbal, baschet și ciclism. Îmi place muzica rock și ieșirile cu prietenii. În anul următor, vreau să susțin și  examenul “Cambridgeâ€, pentru că intenționez să plec în străinătate. Materiile mele preferate sunt matematica, fizica, informatica, engleza și geografia.

Rareș Covaci, clasa a X-a la Colegiul Național “Al.Papiu Ilarian, â€Târgu Mureș

You may also like…

Show More

Related Articles

Back to top button
Close