Între bisturiu și artă

Are 80 de ani din care aproape 55 a fost medic legist și profesor la Târgu Mureș. Mulți ani a fost șef al laboratorului de biocriminalistică și în această calitate a lucrat cu Miliția și Procuratura. Să faci disecții pe cadavre, trebuie să recunoaștem, nu este nici plăcut și nici la îndemâna oricui. S-a ocupat în același timp de probleme legate de identificarea persoanei, stabilirea cauzelor de deces, stabilirea paternității și de cercetare medicală. Ca un refugiu, după epuizantele ore de muncă, s-a apucat să scrie, să picteze și să sculpteze.

Născut în 1926 lângă Miercurea Nirajului, Molnar Vicențiu a urmat școala primară și generală în sat, iar Liceul Reformat și Institutul Medico-Farmaceutic la Târgu Mureș. A publicat 120 de studii de specialitate și a scris, fie singur, fie în calitate de coautor, 6 cărți de medicină legală. Unele dintre ele au fost ani de zile incluse în bibliografia obligatorie a Facultăților de drept și a Școlilor de ofițeri de miliție și securitate din România. În tinerețe a fost cucerit de ideologia marxist-leninistă și a trăit experiențe de viață bogate, pe care acum le povestește cu mult aplomb. N-a avut și nu are resentimente față de nimeni și nimic și crede sincer că felul său de a fi, deschis și jovial, nu i-a adus dușmani.

“L-am coborât în groapă, pentru că n-avea cine…”

“Pe 12 septembrie 1944, trupele ruso-române au intrat în satul nostru și apoi și în Miercurea Nirajului, povestește Molnar Vicențiu. Rușii s-au stabilit în sat, iar pe români i-au trimis să-și așeze tabăra la marginea pădurii. În sat rușii au făcut un spital de campanie. Erau destul de prietenoși și n-am avut probleme cu ei, doar animalele din gospodărie ni s-au împuținat ca număr cât timp au stat în localitate. Un locotenent rus, tătar din Crimeea ca origine, venea din când în când pe la noi. În viața civilă era student la medicină veterinară, dar acum lucra ca ofițer la acel spital de campanie. Într-o după-amiază m-a rugat să fac ceva mai neobișnuit: o slujbă de înmormântare pentru un colonel sovietic care murise cu puțin timp înainte la ei în spital și care, cât a mai fost în viață, l-a rugat să fie înmormântat cu popă. Cum popă nu era în sat, căci fugise înainte de venirea rușilor, locotenentul Zaripoff Rasith m-a rugat pe mine să fac acest lucru știind că eu urmasem înainte școala duminicală la biserica noastră din sat. Ne înțelegeam prin translator. Scena de la acea înmormântare mi-a rămas în minte pentru totdeauna. Era o scenă tragică și absurdă în același timp. Eu băiat ungur de 17 ani, de religie reformată, făceam slujbă cum mă pricepeam pentru un colonel rus de religie ortodoxă, în prezența unui tătar din Crimeea, de religie mahomedană. Până la groapa din marginea cimitirului nostru unde a fost înmormântat colonelul, l-au cărat doi țigani cu un furgon. Acolo am făcut o slujbă scurtă, ca la noi la reformați. Când am terminat slujba, l-am coborât în groapă pentru că n-avea cine. Tătarul mi-a tras o înjurătură – am înțeles că era ceva de mamă – apoi am plecat fiecare în treaba noastră. Era probabil nemulțumit de durata slujbei sau cine știe…”

Atracția spre marxism

La sfârșitul războiului, Molnar Vicențiu a reușit să absolve și ultimele clase la Liceul Reformat din Târgu Mureș. Împreună cu mai mulți prieteni, toți maghiari, s-a prezentat în 1947 la Universitatea din Timișoara. Doreau să devină ingineri mecanici. Văzându-i că nu știu decât foarte puțin românește, decanul facultății de inginerie le-a spus foarte clar că nu se vor descurca și ca atare n-au ce să caute acolo. Unul singur dintre ei și care provenea dintr-o familie mixtă, a rămas, a devenit student și a ajuns mai târziu inginer mecanic. Molnar Vicențiu s-a reorientat. “La Târgu Mureș, povestește el, în localul fostului Liceu Militar se înființase Institutul de Medicină și Farmacie. Până pe la începutul deceniului al șaptelea, dacă îmi-aduc bine aminte, aici s-a predat numai în limba maghiară. Între timp însă învățasem și eu românește. În tinerețe am fost cucerit de marxism-leninism și mărturisesc că pe timpul cât am fost student la medicină, am predat timp de 6 ani această disciplină la o școală de tinichigii auto ce a funcționat mulți ani la subsolul Liceului Papiu. Am mai predat marxism-leninism câțiva ani la Universitatea Populară de Artă din Târgu Mureș. Prin ’75 sau ’76 m-am despărțit discret de marxism-leninism. Distanța între propaganda oficială și ceea ce se întâmpla de fapt era prea mare și prea evidentă. Ședințele de partid de la Universitate unde lucram acum, deveniseră prea lungi, prea plictisitoare și lipsite de orice interes. Erau doar o obligație acceptată cu resemnare. În acele ședințe m-am apucat să desenez. Deci începuturile mele în artă le datorez ședințelor de partid. Între timp m-am mai perfecționat, m-am apucat și de un anume gen de sculptură, cele în rădăcini. Au urmat expozițiile…M-am simțit împlinit și din acest punct de vedere”.

“Este greu să faci profilul unui posibil criminal”

În cariera sa de medic legist s-a confruntat cu foarte multe situații deosebite, decese obișnuite, sinucideri, dar și crime, unele mai oribile decât altele. Cu toate că are o bogată experiență materializată în studii și cercetări de mare finețe și profunzime, după 55 de ani de activitate, lui Molnar Vicențiu îi este greu să facă un portret al unui posibil criminal. “Crima, spune el, are în mod cert o determinare genetică, dar și una care ține de mediul în care individul se naște și se formează. Într-un fel, Lombroso – fostul medic responsabil într-un timp al închisorilor austro-ungare – avea dreptate, pentru că la unii indivizi există o anume predispoziție spre crimă. Este însă greu să prevezi când un anume individ, înclinat să zicem spre violență și care are instinctul criminal, va izbucni și va comite o crimă. Și motivațiile lor sunt diferite… Mărturisesc că este foarte greu să faci profilul unui posibil criminal”.

Nicolae BALINT