Uncategorized

Învingator în lupta cu regimul comunist

Condamnat la 20 de ani munca silnica pentru constituirea unei organizatii revolutionare paramilitare, Andrei Crisan s-a nascut în 1949, la Vetis, o comuna din judetul Satu Mare. Povestea sa nu ar avea nimic spectaculos daca în timpul regimului comunist, la numai 18 ani, nu ar fi fost condamnat la 20 de ani de munca silnica. A fost acuzat de înfiintarea unei organizatii revolutionare paramilitare. Cei 6 ani si jumatate de detentie în închisorile comuniste i-au marcat întreaga viata.

Andrei Crisan a cunoscut ororile regimului comunist înca din timpul studentiei. Împreuna cu un fost coleg de liceu, Constantin Holban, a redactat cu scris de mâna mai multe manifeste cu mesaje îndreptate împotriva regimului condus de Gheorghe Gheorghiu Dej. Ele contineau diferite lozinci mobilizatoare de genul: “Jos comunismul!”, “Vrem libertate, democratie si o viata demna!”, “Jos cu Gheorghe Gheorghiu Dej!”, “Afara cu rusii din tara!” “Jos cu tirania comunista!” Acestea au fost amplasate pe zidurile cladirilor din Baia Mare. De aici si pâna la condamnare nu a mai fost decât un pas. “Am fost arestat pe 31 martie, 1958, fara mandat, de catre Securitatea din Baia Mare. Atunci eram student la Facultatea de Stiinte Juridice si Administrative, din Cluj. În timp ce asteptam sa intru la un examen de drept penal, am fost chemat la decanat, unde m-a întâmpinat un tovaras ofiter de securitate, care s-a recomandat a fi de la Militia din Baia Mare. În ziua urmatoare, am ajuns în arestul Securitatii din Baia Mare. De atunci a început calvarul. În celula existau doua paturi si o masuta, toate din beton. De fiecare data când eram scosi pentru anchete si necesitati fiziologice, ni se puneau niste ochelari din tabla cu cauciuc, pentru a nu vedea nimic. Timp de patru luni, am fost anchetat de locotenentul major Nicolae Arghira. Pentru a ma intimida, m-au purtat printr-o camera speciala unde se aflau tot felul de unelte folosite la tortura. Însa, eu mi-am dat seama de la început ca ei ajunsesera în posesia manifestelor si ca statusera de vorba cu colegul meu. Asa ca nu aveam ce sa ascund si am recunoscut tot. Însa aproape toata ancheta s-a canalizat pe tema unei organizatii subversive inexistente. Pe partea de jos a manifestelor am pus sigla unei organizatii imaginare, OSI (Organizatia Secreta Iulia). Evident, a fost vorba de un teribilism adolescentin si vroiam doar sa alertam autoritatile. Anchetatorul a insistat pe asta pentru a ni se putea aplica o pedeapsa cât mai mare. Era nevoie de o condamnare care sa bage groaza în oameni. De fapt, eu nu am fost pedepsit pentru ce am facut, ci pentru ceva fictiv”, ne spune fostul detinut.

Cosmarul Gherla

A urmat trimiterea sa în judecata si procesul de la Satu Mare, unde cei doi au aparut înaintea Tribunalului Militar Cluj (un proces în Baia Mare ar fi putut isca scandal). Au fost mai multe capete de acuzare: redactarea unor manifeste cu caracter revolutionar si raspândirea acestora; constituirea unei organizatii contra-revolutionare paramilitare, cu scopul de a rasturna prin violenta regimul democrat popular din România. Teribila organizatie, compusa din doi adolescenti! Însa pedeapsa a fost pe masura: 20 de ani munca silnica, 8 ani de interzicere a unor drepturi si confiscarea totala a averii. La numai 18 ani. A urmat lunga perioada de chinuri în închisorile comuniste. “În primele luni, am stat în Penitenciarul din Satu Mare. Conditiile erau mizerabile. Stateam 8 într-o celula de 3 x 2,5 m, cu un butoi pe post de WC. Era o putoare de nedescris. Mâncarea era foarte slaba, la limita supravietuirii. Terci din malai, arpacas. În decembrie, legati în lanturi, am fost trimisi la Gherla. Aici, cuvântul de ordine era bataia. În celule de 20 – 40 de persoane, tabarau gardienii si pentru orice fleac erai batut fara mila. Mâncarea era la fel de slaba, precum la Satu Mare. Cafea din coji negre de pâine, arpacas, intestine de porc si vita, fiertura din burta de vita (ce mirosea a fecale, nefiind curatata), varza acra. Uneori, abaterile atrageau câteva zile la izolator. Aici, timp de mai multe zile primeai numai apa fiarta cu sare. La ferestre au fost montate cosuri mari de lemn care împiedicau lumina si aerul sa patrunda în celule. Din cauza astora era sa ne sufocam. Ne duceam cu totii la fereastra, sa avem aer”, îsi aminteste Crisan.

Munca fara hrana

Dupa episodul Gherla, a urmat o perioada de câtiva ani în Balta Mare a Brailei, în coloniile din Stoenesti, Salcia si Gradina. Aici, un regim la fel de inuman. Cazare în saivane de oi, mâncare oribila, un volum imens de munca si batai în talpi si fese pentru normele neîndeplinite. Se lucra intens la îndiguiri pentru protejarea culturilor agricole, descarcari si încarcari de slepuri, desecari (sapat canale uriate pentru depozitarea apelor) unde se muncea fara protectie, întretinerea si recoltarea culturilor agricole. “Marea problema a constituit-o lipsa de hrana. Pentru a supravietui mâncam mazare cruda, coaja de copac (salcie), frunze tocate cu sare, radacini sau chiar samânta de matura (!!). Apa era adusa din Dunare. Avea o culoare galbena. Din cauza ei am fost internat cu febra tifoida”. Ultimul an de detentie l-a petrecut la Gherla, unde a lucrat în fabrica de mobila, calificându-se ca tâmplar. În iulie, 1964, a fost eliberat, prin decret al Consiliului Superior de Stat, dupa 6 ani si 4 luni de detentie. Dupa eliberare, a terminat facultatea de Filologie, Babes-Bolyai Cluj si a predat limba româna în scoli din Chechis (Dumbravita) si Baia Mare. A fost în permanenta hartuit de comunisti, întreaga sa viata stând sub semnul condamnarii.

Ucigasul Goiciu

Cel mai dur personaj întâlnit de Andrei Crisan în cei 6 ani de periplu prin închisorile comuniste a fost directorul Penitenciarului Gherla, un tip pe nume Petre Goiciu, de origine bulgara. El este si astazi renumit pentru ura cu care îi trata pe detinutii ajunsi în penitenciarul pe care îl conducea. Crisan ni l-a descris ca fiind un alcoolic sadic care îi întâmpina pe noii veniti cu înfioratoarea avertizare: “La Gherla zboara sângele pe pereti!”. Din nefericire, avea dreptate. El însusi era cel care dadea tonul. I-a ucis în bataie pe multi detinuti si îi încuraja pe gardieni sa faca la fel. Detinutilor li se adresa cu titlul de banditi si fascisti. Se pare ca dupa 1990 a fost ucis de fostele sale victime.

In memoriam

Constantin Holban, cel împreuna cu care Crisan a redactat acele manifeste, a suferit cumplite batai, schingiuiri si amenintari (cu repercursiuni asupra familiei si propriei persoane) în timpul anchetei de la Baia Mare. Fiind o fire mai sensibila, el s-a ales cu traume psihice ce l-au dus la nebunie. Ca si Crisan, a fost condamnat de Tribunalul Militar Cluj la munca silnica, urmând traseul colegului sau, însa fara a fi capabil sa munceasca. În repetate rânduri, a încercat sa se sinucida, dar a fost împiedicat de colegii de suferinta. Dupa eliberare, a mai trait câtiva ani, fiind îngrijit cu mare devotament de mama sa.

Ciprian DRAGOS

Show More

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button
Close