Uncategorized

Invitație la promovare

Meciul dintre Gaz Metan și Mureșul Luduș ar fi trebuit să însemne pentru gazde consolidarea poziției de lider al seriei, mai ales că echipele aflate la puține puncte distanță aveau meciuri grele. Formația oaspete a vrut însă altceva și a reușit să încurce planurile unei echipe care nu se descurcă în jocurile de pe teren propriu. Deși a marcat un “eurogol”, prin Marius Crăciun, care a înscris din foarfecă, în minutul 35, Gaz Metan nu a scăpat de coșmarul egalurilor. În minutele de prelungiri ale primei reprize, Zovanyi a reușit golul egalizator, iar încercările disperate ale târgumureșenilor de a marca golul victoriei s-au lovit de defensiva aglomerată a oaspeților. E drept, găzarii au trimis o mulțime de centrări greșite și au fost lipsiți și de șansă, în câteva rânduri. Deloc de neglijat e și faptul că gazonul prost, prea tare și cu ușoare denivelări, nu îi ajută deloc pe jucătorii târgumureșeni.
De cealaltă parte, Mureșul Luduș a arătat că victoriile obținute în ultimele etape nu au fost întâmplătoare. Atuurile oaspeților au fost abiția și jocul bun în apărare.
Legat de etapa de vineri, încheiată cu patru egaluri, ar mai fi de remarcat egalul, 1-1, obținut de Avântul Reghin la Brașov, în partida cu Tractorul, remiza chimiștilor din Târnăveni la Predeal, înfrângerea Forexului la Sfântu Gheorghe și victoria clară a Unirii Ungheni în partida cu KSE Târgu Secuiesc. Rezultatele de vineri au demonstrat, încă o dată, că nici cei mai buni specialiști în fotbalul de Divizia C nu pot da un pronostic serios în ceea ce privește candidata principală la promovare, în seria a 8-a. Foarte probabil, saltul în eșalonul secund se va decinde în final de campionat.

Show More

Related Articles

Back to top button
Close