Ion Potolea, omul fără prejudecăți

Ion Potolea este un poet gălățean, fost marinar, care a fost adoptat de câtiva ani buni de meleagurile mureșene, reușind să schimbe, prin două spectacole, atmosfera perimată a lansărilor de carte din alte vremuri: o viziune scenografică despre talentul autorului (decor, muzică, dramatizare), în loc de lungi cuvântări plicticoase.

Pe lângă activitatea de bază, director la o companie multinațională de export în industria lemnului, poetul este student activ în anul III la Facultatea “Petru Maior“ din Targu-Mureș, profilul filologie unde își face conștiincios temele de seminar, își mai scrie și poemul la o cafea și este gata oricând să mai provoace, o întâmplare artistică neconvențională. Evenimentele artistice provocate au întrunit un vot favorabil din partea pu­blicului și specialiștilor, fiind remarcată noutatea viziunii și directeția mesajului.

Potolea e un om activ-nativ, și-a lansat a doua carte ”Privirea Ghepardului” în 2007, prin care și-a împlinit un vis: acela de a-și retrăi copilăria cu o luciditate maximă, într-un act de autocunoaștere, un fel de respectare a unei porunci difuze. Astăzi Ion Potolea și compania sa traversează, ca noi toți, criza financiară și economică, ce pare din ce în ce mai “lată”. La 53 de ani poetul se simte încă un globe-trotter aflat mereu în priza realității, socializând direct cu 25 de firme din țară care luptă să supraviețuiască. ”Pentru mine facultatea e o provocare din trei direcții: limba engleză mă ajută profesional, în al doilea rând mă îndrumă psihologic pentru că literatură are conexiuni psiholgice și în plan personal retrăiesc ca în romanul “În căutarea timpului pierdut”. Îmi refac o veche pasiune aproape la nivel de joc psihologic pentru că în sala de cursuri a fa­cultății, puteam să fiu și acum 30 de ani. Despre cărțile și autorii din tinerețea mea, pe care i-am studiat cândva doar informal astăzi am ocazia să vorbesc și să am un punct de vedere superior ”, spune poetul. Potolea a rămas un rebel fără pauză, care scria în capitolul XIII din “Privirea Ghepardului”: “am atâtea cărți necitite, atâtea cărți nescrise, atâtea drumuri neumblate, atâtea femei neiubite, atâtia copii nenăscuți și mă întreb: de ce trebuie să ardem totul?”

Cine este Ioan Potolea

cu adevărat?

S-a născut în Slivna, Galați, în anul 1955, unde a copilărit până la opt ani când părintii lui au emigrat la oraș să își dea copii la școli mai bune. Au locuit o perioadă într-un bordei. Prin clasa a X-a, din cauza unei drama­tice inadaptări la mediul școlar oficial, a fugit departe de lume trei zile căutând resemnarea într-o pădure, călătorie pe care o evocă în detaliu în romanul său. Galați, 1973. Este prins cu pletele în vânt, pe stradă, băgat cu forța de către securiști într-o frizerie și tuns sluțit, în batjocură. I s-au tăiat blue-jeanșii evazați într-o seară în fața barului “Corso” de brigăzile educative ale tineretului. În anul 1975 în Sulina, unde fusese repartizat ca tehnician piscicol, a avut șansa să aibă drept gazdă femeia care i-a fost menajeră scriitorului Marin Preda. E perioada când Potolea își pregătește debutul și se apropie tot mai mult de visul de a deveni scriitor. În aceiași perioadă, în același loc,

s-a împrietenit cu poetul Aurel Dumitrașcu, pe care-l va reîntâlni 14 ani mai târziu în condiții stranii, evocate în romanul ”Privirea ghepardului”.

Debutul poetului Ion Potolea s-a petrecut în 1979 în revista ”Luceafărul„ sub semnătura lui Geo Dumitrescu. Avea o susținută corespondență particulară cu nașul literar a lui Marin Preda. În același an a fost îmbarcat pe un pescador ca simplu marinar. Prin anii 80 ratează șansa de a rămâne în ”Å¢ara diamantelor”, Africa de Sud, întorcându-se în țară pe prispa bunicului, chiar dacă prietenii toți i-au spus că e un tâmpit că nu a rămas “afară”. Timp de cinci ani a colindat prin unele dintre marile orașe-porturi ale lumii de la Constanța la Istanbul, de la Straslum la Copenhaga, de la Las Palma De Gran Canaria la Luanda, devenind pentru cunoscuți un fel de hoinar imposibil de găsit la domiciliu. În 1991 lui Ion Potolea i se editează primul volum de versuri la editura „Porto Franco”, iar în anul următor apare în antologia colocviilor naționale de poezie de la Neamț ”Se apropia sfârșitul secolului”, unde se află în compania unor nume consacrate ale literaturii române: Matei Vișniec, Ana Blandiana și Nichita Danilov. Concomitent lucrează și în presă la ziarul de informație și reportaj din Galați ”Acțiunea”, unde a muncit ca redactor, corector și secretar de redacție. În 1994 Potolea a trecut prin cele mai grele momente ale vieții sale, ziarul a falimentat din cauza unor aranjamente ale publicațiilor concurente. Astfel poetul a ajuns șomer, trecând apoi printr-un divorț. Timp de două luni a vândut ziare. A fost și muncitor zilier la cules fructe într-o livadă. A urmat o perioadă de izolare, de absență și închidere în sine, la Eforie Nord. Aici a abandonat ideea de a mai face carieră în lite­ratură. S-a resemnat, previzibil cumva, doar cu mici satisfacții profesionale. Lucra într-un depozit de cherestea la Constanta.

A fost o recluziune voluntară de cinci ani în care Potolea nu a mai citit nimic doar a ținut un jurnal personal din care s-a născut mai târziu cartea lui de suflet ”Privirea ghepardului”. În 2001 s-a mutat la Târgu-Mureș unde anonimatul l-a protejat. Încet, dar sigur, a reușit să provoace atenția publicului după metoda ”o capcană pentru roiul de albine”, montând spectacolul ”Spovedania unui huligan”, împreună cu actorul Ma­rius Damian. În 2007 repetă figura și montează spectacolul ”Domn cu joben” alături de actori ai Teatrului Național din Targu-Mureș, care a însoțit lansarea celor două cărți “Domn cu joben” și “Privirea ghepardului”.

“Criza va aduce o nouă etică a profitului și o morală a penitenței…”

Un poet are curaj să spună… “Cu siguranță vom cheltui mai puțin dar și vom produce mai puțin. Vom schimba mentalități: în timp ce în toată lumea e înmormântare la tine nu poate să fie nuntă. Cerem salarii tot mai mari, vrem să păcălim partenerii, orice numai să iasă ceva și anume “cel puțin dublu”. Fără să mă consider un profet, eu cred în economia naturală. Cred în omul care consumă cât produce și eventual economisește ceva. Nu cred în prosperitatea artificială: două jeep-uri, două vile, trei țepe la bănci și așa mai departe. De aceea e nevoie de o nouă morală, a penitenței (și cât de învățat este poporul roman cu asta) ar putea să ne salveze de la un eșec. Câtă suplețe poate avea în cazul ăsta economia românească, nu știu, dar cred în ce am spus”, spune poetul despre criza mondială. În viziunea lui Potolea păcatele capitale ale românilor sunt indiferența și abandonarea valorilor tradiționale: munca, cinstea și solidaritatea. Mai mult decât atât unii dintre noi am ajuns să ne mințim pe noi înșine (vezi diplomele scoase pe bandă rulantă), sau practicăm în mod conștient imoralitatea (vezi obiceiul răspândit de a obține ceva peste lege).

Ioan Potolea muncește de 15 ani în industria lemnului. Cunoaște regulile sistemului, recunoaște că această recesiune eco­nomică a afectat și firma la care lucrează. ”Dacă în urmă cu niște ani profitul era de circa 20-25%, astăzi va trebui să ne mulțumim și cu 0,01%. Să ne pregătim de vremuri mai rele, tovarăși!”, a încheiat ironic poetul.

Robert MATEI