Strania lume a lui Iliesc, măgarul ce a vrut să devină cal

În acea uluitoare zi, obositele pleoape ale măgarului Iliesc tresăriră scurt în momentul în care Juji, trufașa găină golașă, slobozi guturalul anunț al depunerii oului în patul de iarbă uscată din dreapta podului. Galinaceea avea pretenții de vedetă deoarece pe vremuri voise să plece în lume ca să devină soprană, dar se îndrăgostise de Pupi al ei, cocoșul ce-o scutura într-o Kama Sutra unică în comună.

O lance de lumină sună scurt la soneria dimineții și cârnațul Aurică profită pentru a icni scurt, încercând să scape de mustățile șoricelului Ghițucă ce-i gâdilau burtica leneșă aruncată peste fosta coadă de mătură de care atârna la uscat.

Încă o noapte trecuse cu bine, așa că Aurică se apucă febril să-și numere familia. Georgel, Eftimie și Bubu – frații cârnați plescăiră scurt, semn că erau bine. Dinspre adolescentul Gherțoi, vărul caltaboș, se auzi doar clasicul oftat, explicabil având în vedere că era acoperit cu o pagină din Playboy. Și trupul de slănină sărată a bunicului Gherghina părea a fi în regulă, mai ales că povestea pentru a 514-a oară despre nedreptatea care i se face având pensia jumătate din cea a foștilor săi colegi, „niște nomenclaturiști din carne macră”. La final de șir Aurică își dădu seama că există o problemă, văzând cu coada mațului pe scorpia de soacră-sa, jambonul Severica, cum își lăfăie șoldurile ei pesediste, mândră de operația estetico-fomistă a gospodarului.

„Vedea-o-aș sfârșind în tigaie”, se pomeniră rostind în același timp cârnațul Aurică și măgarul Iliesc. Nici măcar nu se priviră, lucru firesc din moment ce se ignorau disprețuitor de la moartea lui Solomon, bravul porc. Iliesc dădu trist cu coada prin colbul curții amintindu-și tragica zi în care-și pierduse prietenul, dar privirea îi căzu scurt pe ceas – parul de la intrarea în vie – și își dădu seama că e vremea să ia micul dejun.

Apucă să se spele pe copite în băltoaca în care o deranjă pe rața Ghizi, înainte de a începe să ronțăie pagina din Evenimentul Zilei pe care o ochise de multă vreme plimbându-se singurică prin șanț. Cunoscător fiind, recunoscu textura fină a hârtiei, o adevărată desfătare a papilelor, nu grețoșenia fadă a ziarului Independent, cu care avuse o neplăcută experiență lângă gardul fostului CAP. Și, parcă pentru a face ziua și mai uluitoare, o fărâmă din poza fostului președinte Iliescu prinse a se certa (pe măselele măgarului Iliesc) cu niște rebele litere ce se încăpățânau să spună adevărul. Întrucât nu țineau cont de trupul lor sfielnic de cerneală, chelia sau nasul fostului președinte (nu se mai știe exact partea anatomică) se enervară separat și împreună, confirmând că bătrânelul spusese despre unii ziariști că sunt niște măgari.

Hălaimăsul era în floare în fascinanta lume a măgarului Iliesc, numai închipuiți-vă! Umbra lui Cozma la Cozia se pupa cu stafia porcului Solomon deasupra ceasului solar de la intrarea în vie, jambonul Severica completa adeziunea la PD pentru a prinde o funcție de șefă-n grajd, caltaboșul acneic Gherțoi icnea din ce în ce mai scurt sub apăsarea lui „Miss Februarie”, slăninosul de Gherghina își socotea pensiuca de-o Viagra, Aurică își dirija frățiorii cârnați în „Marșul Mațului” ce încerca să acopere trilurile dezlănțuite ale nimfomanei Juji, iar chelia lui Ion Iliescu urla comunistoid la litere, ziariști și măselele derutatului măgar Iliesc.

Nu e de mirare că, sătul până peste urechi de balamuc, acesta din urmă își dori brusc să devină cal. Nu există o zână a măgarilor, dar există autorul, așa încât am decis că e spre binele poveștii să îi fac pe plac. Dar, întrucât nu este un film american ci mai degrabă franțuzesc, cadrele de sfârșit îl arată pe fostul măgar Iliesc, actualul cal Iliesc, sfârșind prin a pleca, peste o vreme, la lada de gunoi a istoriei, pardon, la fabrica de mezeluri a unui italian democrat.

Iar genericul de final, care curge precum cel din „Războiul Stelelor”, e și mai scurt (văd că v-ați ridicat deja în picioare): „Iliescule, am citit într-un tablou – cine zice, ăla-i bou”.

Apoi, îmi cer și eu scuze, desigur. Tabloului.

de Dan PARCALAB