Jale mare în Fărăgău

Atestată documentar la 1650, comuna Fărăgău are în componență satele: Poarta, Fărăgău, Onuca și Tonciu. În urmă cu 40 de ani, la comună mai erau alipite încă două localități, Fânațe și Hodaie, care în prezent sunt părăsite în totalitate. Doar în satul Fânațe mai sunt șase case locuite, cei de aici având gospodării prea dezvoltate pentru a le mai părăsi. Apa curentă este doar un vis pentru localnici.

În schimb, sătenii din localitatea Fărăgău beneficiază de gaz.
Cel mai frumos lucru din zonă este peisajul, demn de un basm. Lacul Fărăgău, mândria comunei, a fost declarat, nu cu mulți ani în urmă, rezervație naturală.
Situația școlilor din comună este proastă. Doar două mai funcționează,  pentru patru sate – Fărăgău, Onuca, Tonci și Poarta. 

Pustiul de pe lume

Activitățile economice din comună sunt practic inexistente
O mică fabrică de prelucrare a laptelui cu patru angajați și un atelier de prelucrare a lemnului, care numără pe statul de plată 10 de persoane, sunt tot ceea ce li se poate oferi localnicilor, în materie de locuri de muncă. Deși majoritatea sătenilor trăiesc de pe urma agriculturii, nici la acest capitol comuna nu se poate lăuda cu prea multe. Terenuri necultivate și lăsate în paragină se pot vedea la tot pasul. Toader Pop, din satul Poarta, în vârstă de 72 de ani, ne-a spus: “E pustiul de pe lume aici la noi. Numai bătrâni am mai rămas prin sat, aproape toți tinerii au plecat. Eu am 8 hectare de teren, dar nu pot să-l lucrez tot, pentru că nu am cu cine. Sunt singur, soția mi-a murit de trei ani, iar copiii au plecat la oraș. Și cam toți de pe aici sunt în aceeași situație.

De-aia rămâne pământul necultivat și părăsit.”
Tonciu – țara rromilor

În urmă cu 150 de ani, localitatea Tonciu era moșia unui grof de origine maghiară. Acesta, pentru a avea mână de lucru, a adus câteva familii de rromi cu ajutorul cărora își lucra pământurile. Pe parcursul anilor, în parte și datorită faptului că restul familiilor de altă naționalitate au părăsit localitatea, rromii au ajuns să fie populația majoritară din Tonciu. Ceea ce se poate vedea aici e de nedescris. În bordeiele lipite cu lut și alcătuite numai dintr-o cameră, trăiesc împreună nouă, zece persoane, majoritatea minori. Primarul din comună, Dumitru Cazacu, nu are soluții practice referitoare la situația rromilor: “Aș vrea să pot face ceva pentru ei, dar, din păcate, fondurile sunt atât de mici încât nu ne ajung nici măcar pentru cheltuielile mărunte.

Acum am propus consiliului comunal efectuarea unui proiect pe care să-l înaintăm către FARE, în vederea obținerii unor fonduri pentru construirea de locuințe rromilor. Din păcate, consilierii nu au prea fost de acord fiindcă acesta costă destul de mult și au spus
să-i punem pe ei să plătească. De unde să plătească rromii, dacă nu au nici măcar ce să mănânce? Sunt destul de nemulțumit și de Consiliul Județean, pentru că nu-și apleacă urechea la problemele noastre. Mie nu mi se pare corect felul în care sunt distribuite fondurile, de ce o comună bogată primește aceleași fonduri ca și una săracă?”

Datorită lipsei unor activități economice puternice, veniturile proprii ale comunei sunt foarte mici. Anul trecut  suma a fost de 300 milioane lei, foarte puțin, în condițiile în care mai mult de jumătate din bani au fost cheltuiți pe iluminatul public.

În așa zisul cartier Mazărea, datorită “înmulțirii” cu repeziciune, rromii din Tonciu își construiesc tot timpul alte case, pentru a-și mai face un pic de spațiu. Dar ce case! Patru stâlpi din lemn, pereții clădiți dintr-un amestec de lut cu stuf luat de pe marginea pârâului și acoperișul tot din lut, reprezintă pentru ei casă. Condițiile mizere de viață și lipsa igienei au dus, de multe ori, la apariția multor boli.