Jurnalistul care a alungat-o pe Udrea de la Cotroceni, nominalizat la un premiu international
Nominalizare internationala pentru jurnalismul românesc de investigatie. Jurnalistul Mihai Munteanu este nominalizat la Premiile Daniel Pearl pentru o serie de materiale de investigatie despre coruptie si crima organizata, grupate sub genericul Offshore Crime Inc.
Mihai Munteanu, jurnalist la Organized Crime and Corruption Reporting Project (OCCRP) a condus o echipa internationala de reporteri pentru acest proiect, coordonat de un alt român, Paul Cristian Radu. Jurnalistul este cel care, acum sase ani, a determinat demisia Elenei Udrea din pozitia de consilier al lui Traian Basescu. Munteanu (31 de ani) este jurnalistul care, în urma cu sase ani, a publicat o serie de articole care aratau legaturile de afaceri ale sotului Elenei Udrea, Dorin Cocos. Urmare a dezvaluirilor din EVZ, Elena Udrea si-a dat demisia din pozitia de consilier al presedintelui Traian Basescu. Articolele punctau legaturile lui Dorin Cocos cu afacerile Grupului de la Golden Blitz, Petrache – Bittner.
Despre crima organizata si coruptie la nivel înalt
Proiectul nominalizat la Daniel Pearl Award a grupat mai multe articole sub genericul Offshore Crime Inc. Ce si-a propus demersul? Offshore Crime Inc. arata cum paradisurile fiscale au devenit umbrela gruparilor de crima organizata din toata lumea. Investigatia OCCRP a aratat cum la nivel global, industria offshore functioneaza în retele transfrontaliere prin care se spala bani, se traficheaza droguri si arme si se ascund functionari sau politicieni corupti din diferite guverne ale lumii. Despre cum se creeaza companii internationale, cum se camufleaza indivizi controversati în tarile lor si cum se fenteaza autoritatile fiscale.
Premii de câteva mii de euro
Premiile Daniel Pearl pentru investigatie jurnalistica sunt o initiativa a Consortiului International al Jurnalistilor de Investigatie (ICIJ – International Consortium of Investigative Journalist). Pâna în 2008, s-au numit ICIJ Awards, apoi au fost redenumite, în memoria jurnalistului Daniel Pearl, ucis în Pakistan în anul 2002. Câstigatorii primesc 5.000 de dolari, iar finalistii 1.000 de dolari.
Echipa proiectului
Reporter principal: Mihai Munteanu (România)
Coordonator: Paul Cristian Radu (România)
Editor: Andrew Sullivan
Au contribuit:
Tamas Bodoky (Ungaria)
Vlad Lavrov (Ucraina)
Beth Kampachror (SUA)
Caitlin Gingley (SUA)
Stanimir Vaglenov (Bulgaria)



