Jurnalul unui proscris

Durere, teamă, încrâncenare și neputință. Și multă, multă incertitudine. Destine deturnate de la cursul lor firesc. Familii destrămate și o elită de tineri studioși distrusă. Totul în numele unei ideologii ce avea la bază conceptul de “luptă de clasă”. Mulți dintre ei au ales calea munților pentru o rezistență armată. Unele crâmpeie din viața de rezistent anticomunist ni se relevă și din jurnalele lor, așa cum a fost și cazul lui Mircea Dobre, din Retiș, județul Mureș. Sunt subiective paginile unui jurnal? Cu siguranță că da. În ce măsură pot ele servi la „recuperarea” unei părți de istorie? Este greu de spus pentru că au fost puțini și cei care și-au permis un asemenea „lux”. Cei care totuși au ținut un jurnal au riscat foarte mult. Ele puteau să devină o probă incriminatorie în propriul lor dosar de securitate…Puține câte au fost – multe ajunse la Securitate, un „bun custode” așa cum s-a văzut după 1990 – reflectă însă o dramă colectivă.

În ultimul timp s-au publicat tot mai multe documente și studii despre activitatea mișcării de rezistență din România. Despre trăirile sufletești a celor implicați în această mișcare – anihilată de Securitate în 1958 – exi­stă încă puține informații. Acestea provin, în general, din amintirile celor câțiva supraviețuitori, fiind însă alterate de trecerea anilor. Mărturiile scrise chiar în acea perioadă sunt de o maximă importanță (poezii, cântece, jurnale etc). Cele mai multe au fost confiscate de Securitate. Prin autenticitatea lor ele relevă aspectele cele mai detaliate și mai surprinzătoare ale vieții în condițiile minime din rezistență.

Eliberat… pentru a muri acasă

Născut la 27 iunie 1922, în comuna Retiș, județul Mureș, Mircea Dobre era în 1948 – momentul intrării sale în rezistența anticomunistă – student în anul IV la Facultatea de Drept din Cluj. Era în același timp și funcționar la secretariatul acestei facultăți. În 1946 se înscrisese în cuibul legionar ce activa în cadrul facultății desfășurând activitate clandestină. Aflând că este căutat de Securitate, în decembrie 1948, a fugit în munți și a intrat în grupul de rezistență condus de Nicolae Pop, grup ce acționa în zona Munților Å¢ibleș. În noaptea de 16/17 ia­nuarie 1953, în urma unei trădări, a fost arestat împreună cu mai mulți din grupul său. Prin sentința nr. 577/27 august 1953 a fost condamnat la 22 de ani de muncă silnică și 10 ani de degradare civilă pentru ”crima de uneltire contra ordinei sociale”. A trecut prin trei închisori și din cauza regimului dur de detenție a contractat mai multe boli, tuberculoză pulmonară, pleurezie, reumatism poliarticular, gastrită, etc, motiv pentru care a fost internat la spitalele penitenciare Văcărești și Târgu Ocna. A fost eliberat în vara anului 1964, de la Aiud, prin grațierea pedepsei, după ce cu o zi înainte a fost externat de la secția TBC a penitenciarului, fiind practic trimis să moară acasă.

„…umblau din casă în casă… am plâns toată ziua”

12 ianuarie 1952: “…A venit la noi Simion, ne-a mai adus ceva de mâncare. Toată ziua ne-a fost cu ghinion, nu știam ce să ne facem și unde să mergem, dar n-aveam la cine. Seara am tras la Roman, ne-am încălzit, am mâncat și apoi am plecat la un căsoi părăsit și ne-am culcat uzi și pe un frig groaznic..”

15 ianuarie 1952: “…Ne-am zis rugăciunile, am prânzit mălai și cu ceva slănină. Am povestit între noi, am căutat soluții, ne-am plâns viața aspră…”

24 februarie 1952: “Puțin mai refăcuți ne-am trezit de dimineață. Badea, gazda noastră, a fost anunțat că a venit Miliția, apoi s-a interesat și într-adevăr s-a făcut o percheziție la vreo patru case, m-au căutat pe mine. Luați pe neașteptate și nepregătiți, ne-am speriat și nu știam ce să facem. Ne-am ascuns în fân. Mai târziu am primit vestea că au plecat..”

20 aprilie 1952: “Ziua întâi de Sfintele Paști. Ziua în care am aflat de moartea părintelui meu drag…Simion mi-a adus trista veste a morții tatălui meu, în luna fe­bruarie. O adâncă schimbare s-a produs în mine, am rămas halucinat. Lacrimile m-au năpădit fără să vreau. Ziuă neagră, doliu…”

21 aprilie 1952: “M-am băgat în groapă de dimineața bună, fiindcă umblau (Securitatea) din casă în casă, și am plâns toată ziua. Am citit puțin și până seara n-am luat nimic în gură. Starea în care mă aflam nu o doresc la nimeni……”

Am spicuit doar câteva din însemnările pe care Mircea Dobre, le-a ținut timp de mai mulți ani. Ele reflectă fidel starea de spirit a fugarului, a celui hăituit în propria țară. Jurnalul a fost anexat la dosarul de urmărire informativă întocmit de Securitate după ieșirea sa din închisoare.

Nicolae BALINT

nicolae_balint@yahoo.com