Justiție pe căldură
Am zice că-i vacanță și că nu se mai întâmplă nimic. Sau aproape nimic. Și că vocația noastră sezonieră este să ne poziționăm cu burțile înspre soare. De-a dreptul ori pieziș. După cum ne ține pielea. De pe obraz și de pe fese.
Chiar și legea zice că-i vacanță. Judecătorească. Iulie și august. Scriptic. Deoarece judecățile continuă. Când ești parte în proces, o vacanță de două luni este prea mult. Când ești judecător (normal), obosit după un an de hotărât și motivat, ciuntirea celor două luni te scoate din sărite. Desigur, dacă ești realmente obosit. Că dacă, precum oarece doctori în dreapta (sau, mai degrabă, în stânga) cu comode poziții de conducere prin tribunale ori precum judecători-președinți-degeaba plimbăreți (pe reușitele altora) de prin curți, n-ai prea secționat pisica în două, nu mori de lipsa concediului. Ba chiar îți lingi degetele nedumerit (după un prânz doldora de calorii, în anticameră, în văzul tuturor) și te întrebi de ce-s nervoși colegii că au ședințe de judecată și în miezul verii. Iar pruncii le urlă pe-acasă de dorul ștrandului.
Zice-se că atunci când trupul e încins sângele circulă de mama focului, alimentează toate organele din belșug și, iaca rețeta de dat (ori de luat) decizii bune! Poate de aceea procurorul adjunct al pna („structura centrală”, cum se autointitulează) se mândrește cu o conduită de Cartea recordurilor. Și nu se fălește oricum și oriunde. Ci în fața persoanelor pe care le anchetează. Ca să vadă ele cu cine le-a hărăzit norocul să aibă de-a face. Ei, bine, acest lider între procurori-atacanți-centranți-marcatori în gol apasă vorbele când dezvăluie cum că de nici nu mai știu câți ani nu a fost în concediu. Bag seama că nu s-a putut lipsi organul de el. Sau invers.
Nu spun că n-ai avea ce face ca magistrat chiar 15 luni pe an. Pentru că-i de lucru mai mult decât la C.A.P. Dar, de regulă, trasul la rindea până la prăsele nu-i apanajul șefilor. Și, pe de altă parte, victimizarea cu rămânerea în instituție, pe ger ori pe caniculă, nu-i onorantă.
Deci, avem impresia că nimic nu mișcă în aceste zile toride. Dacă suntem, însă, atenți putem observa chiar mase de aer în mișcare. Și nu numai. Cu destul chiu și cu vaiul aferent, legile reformei justiției au intrat în vigoare. Chiar făcute din frac – vestă cu franjuri. Prin adaptare… democratică. Și o dată cu acestea, conceptul responsabilizării magistraților. Nu numai prin afectarea carierei. Ci și a buzunarului personal. În caz de măgării.
Desigur că pentru magistrații profesionalmente normali astfel de prevederi sunt inutile. Și chiar supărătoare. Ei știu că muncesc cum pot mai bine, ba chiar până la epuizare, iar acum, hop și pacostea cu răspunderea. Oricum, știm cu toții că nu lor li se adresează noile dispoziții. Ci celorlalți. ~lora care, din diferite motive, n-au ce căuta printre noi. Printre cei vii într-ale magistraturii.
Aș zice că rețeta-i una de bucătărie franțuzească. Asezonată cu șampanie. De Strasbourg. Chiar așa! De ce să-și tot bage statul mâinile prin buzunarele noastre pentru a plăti milioanele de euro despăgubiri pentru abuzurile unora? Pentru nesimțirea celor care s-au înfrățit cu dracu’ sperând că vor moșteni paradisul? Că, până acum, despre abuzuri noi ziceam (și iar ziceam) și tot noi auzeam. Iar ăia înfrățiții cu încornoratu’ își făceau numărul mai departe. Cu migală și statornică ascultare. Știind că nimic nu-i poate deranja. Doar aveau protecție mai mult decât divină. De la Minister. Putea ploua cu hotărâri de pe aici sau de pe dincolo. Ei tot imuni erau.
Ehei, cu ajutorul Domnului s-au dus vremurile în care o droaie de nechemați erau oblojiți după patentul „cloșcă” de (o oarecare) ministră . Dar, oare, s-au dus definitiv? Ni se promite responsabilizare. Dacă-i așa, de-abia așteptăm, de pildă, să vedem din banii cui se vor plăti despăgubirile de peste 250.000 euro stabilite pentru abuzurile din cazul Hădăreni. Dacă de la noi, e de rău. Dacă de la ei, atunci începe să fie de bine. Așa că, e cazul s-auzim de bine!
de Andreea Ciuca
