Lacatusu si Racoltea principalii candidati pentru CL si CJ
Presedintele PNG-CD Mures Doru Borsan vrea innoirea Parlamentului in proportie de 80%. El vede candidatura lui Csegzi pentru primarie in avantajul actualului edil al orasului Dorin Florea. Liderii pe plan local ai partidului la viitoarele alegeri vor fi Virgil Lacatusu si Ioan Racoltea care vor candida pentru CL si CJ. PNG-CD va aduce in Targu-Mures in aceasta aceasta vara personalitati din lumea politica si media.
Reporter: Cine este politicianul PNG Doru Borsan, daca se are in vedere ca ieri era om de afaceri, iar astazi vicepresedinte PNG-CD pe tara, presedinte PNG-CD pe judet si viitor candidat la Camera Deputatilor?
Doru Borsan: Cred ca toti oamenii si adevaratii romani din aceasta tara trebuie sa se implice inspre a schimba ceva in domeniul politic mai ales, unde de 17 ani vedem aceleasi fete imbatranite, fara mesaj si chiar fara forta unui adevarat politician care doreste sa faca bine cetatenilor. Este o simbioza aproape perfecta intre omul de afaceri Doru Borsan si politicianul Doru Borsan pentru ca rezultatul este acelasi. Rezultatul este cresterea, pe de o parte materiala, pe de o parte spirituala in sensul ca un om care face profit in afaceri nu are cum sa nu faca profit si in politica. De aceea sper ca in viitor cu ajutorul bunului Dumnezeu sa ma regasesc in bancile Parlamentului Romaniei, un Parlament care eu consider ca va avea in propotie de 80% fete noi.
Rep.: Ce lipseste astazi municipiului Targu Mures, pe palierele administrativ, architectural si investitional?
D.B.: Cred ca perioada de pana acum a fost si rezultatul unei competetii politice care nu ar fi trebuit sa fie simtita la nivelul administratiei locale. Interesul consilierilor si al primarului dar si al societatilor care primesc bani de la buget, ar trebui sa fie unul care sa duca la o disciplina arhitecturala, o disciplina a infrastructurii si de ce nu o disciplina care sa duca la civilizatie. Trebuie sa recunosc ca in ultimii patru ani se vad anumite schimbari, deoarece primarul Florea se numara printre cei care au dovedit ca merita votul cetateanului. Sigur ca a fi primar inseamna obligatii si responsabilitati foarte mari, mai ales ca este o meserie care se invata, deoarece am plecat de la o randuire comunista si acum nu facem decat sa degustam democratia. Ca atare sunt de inteles greselile si probabil au fost generate de nevoia de a face. Nu stiu daca un reprezentant al PNG ar putea sa faca mai bine treaba de primar al orasului, dar sunt convins ca vom putea pune umarul la ceea ce isi doreste cetateanul.
Rep.: Cum explicati pe de o parte tergiversarea clasica a anuntarii candidaturii lui Dorin Florea si implicit starea de incertitudine a celor trei locotenenti, Doru Opriscan, Sorin Terbea si Claudiu Maior, iar pe de alta parte lovitura de gratie impotriva ministrului Borbely data de Csegzi saptamana trecuta. Cum va juca PNG aceasta carte in conditiile in care sondajele va sunt favorabile?
D.B.: In ceea ce priveste colaboratorii domnului primar cu siguranta ca cel mai bun in domeniul politic-administrativ este Doru Opriscan si cred ca daca Florea nu va candida, ar fi indicat sa mearga el. Florea nu cred ca isi va schimba fotoliul de primar si cred ca este astazi in frunte pentru obtinerea functiei de primar. El reprezinta un tip de primar pe care l-as compara cu Mazare de la Constanta, cu Stefan de la Piatra Neamt, sau cu Vanghelie de la Bucuresti. Inca odata s-a dovedit ca prea multa democratie nu face bine si aici ma refer la UDMR. Din punctual meu de vedere cred ca ministrul Borbely era cea mai buna solutie pentru UDMR, dar daca ei asa au ales cu atat mai bine pentru Dorin Florea.
Rep: Cum comentati supozitiile ca ar fi existat prieteni ai primarului cat si ai consilierului judetean Benedek Imre care ar fi jucat cartea unui candidat slab al UDMR?
D.B.: Nu cred in acest zvon si nu cred ca Florea ar avea asa mare influnta in UDMR incat sa poata sa il dezbine. Ceea ce cred in mod cert este ca actualul viceprimar Csegzi si-a dorit foarte mult aceasta candidatura si a amenintat in plenul sedintei ca daca nu va fi lasat sa candideze va pleca din UDMR impreuna cu colaboratorii sai si va candida independent.
Rep: Cum caracterizati primii trei lideri ai PNG pentru viitoarele liste la Consiliul Judetean si Consiliul Local?
D.B.: La nivelul Consiliului Local Virgil Lacatus, secretarul general al partidului la nivel judetean, care vine din domeniul militar si este o persoana ordonata tipicara lucru de care avea nevoie partidul. La nivelul Consiliului Judetean as dori sa il nominalizez pe fostul prefect Ioan Racoltea, pe care l-as dori chiar vicepresedinte al CJ intr-o viitoare organigrama. Imi doresc acest lucru pentru ca din 2008 cred ca fondurile CJ se vor tripla si trebuie sa intre pe mana unor oameni seriosi cu experienta in administratie.
Rep.: Care sunt surprizele pe care le pregatiti colegilor din PNG prin conferintele adresate lor sustinute de doi dintre realizatorii de succes din televiziunile romanesti?
D.B.: In perioada 20-23 iulie se va organiza la Targu Mures, primul seminar de pregatire politica zonal, unde vor fi prezenti lideri din 10 judete din Transilvania. Acest seminar va fi condus doi dintre cei mai cunoscuti juranalisti din Romania pe domeniul politic si vor fi prezentati liderii din spatele presedintelui Becali, generalii la care se refera din cand in cand precum si o analiza atenta si pragmatica a acestor oameni. Dupa aceste conferinte se vor lua decizii mai mult sau mai putin favorabile pentru unii, deoarece nu ne putem prezenta in Parlament cu oameni care nu pot sa se descurce in functiile pe care le conduc. Vom discuta despre relatia cu presa si despre marketingul politic dar nu in ultimul lucru vom discuta despre cum PNG ar putea patrunde adanc in sufletele romanilor pentru ca acestia sa ne voteze in 2008.
Rep.: Care vor fi mesajele din timpul campaniei electorale pe care le veti transmite si care este axa centrala a viitorului mandat de deputat 2008-2012?
D.B.: Unul din mesajele pe care il voi transmite in timpul campaniei electorale este foarte simplu si nu reprezinta decat o prelungire a actelor crestinesti pe care presedintele Becali le face zi de zi. Cred ca m-a atins si pe mine acest sindrom si in mod cert asta am sa fac, sa ajut oamenii cu probleme de natura sociala. Desigur voi sprijini bisericile din judet ca si pana acum. Iar una din initiativele legislative pe care le voi avea va fi gasirea solutiilor pentru ca in aceasta tara sa nu mai fie oameni saraci. Desigur ne va fi foarte greu dar este una din liniile principale ale partidului pe care trebuie sa le urmam.
A consemnat Liviu CRUDU



