Ladislau Bölöni: viaţa de dincolo de fotbal

Laci Bölöni se poate considera un om extrem de norocos, care nu s-a bazat însă numai pe şansă. Nu mai este un secret pentru nimeni că tot ceea ce a făcut în viaţă s-a bazat pe extrem de multă tenacitate, ambiţie şi de zeci de ori mai multă muncă decât alţii, care cu acelaşi noroc, au obţinut doar satisfacţii mediocre. Este un om cu multe calităţi dar şi defecte, care l-au îndepărtat de multe ori de obiectivele sale. Însă, mai devreme sau mai târziu, a reuşit să demonstreze că, în ciuda caracterului său introvertit, rezultatele nu pot lăsa loc de alte comentarii. A reuşit, ca jucător, să demonstreze că pregătirea intensă, nu este doar o defulare într-o retragere solitară, ci chiar un interes deosebit în a deveni cel mai bun. Apoi, ca antrenor a putut, prin urcuşurile şi coborâşurile fireşti în fotbal, să afirme calitatea lui de a veni, de a se impune şi de a pleca cu demnitate din locurile pe unde a trecut. Pare inabordabil, dar atunci când reuşeşti să-l faci să vorbească, vezi, dincolo de cuvinte, lupta omului conştient că trăieşte într-o lume în care este bine să ocupi centrul. El preferă un colţ discret în care tot ceea ce intervine brutal este respins cu mai multă sau mai puţină delicateţe.

Agonie şi extaz

După insistenţe îndelungi care aduc ziaristul într-o stare de iritare extremă, riscând să catalogheze vedeta drept un personaj care este plin de fumuri sau are ceva de ascuns, am reuşit să obţin, la Lisabona, un interviu cu Laci Bölöni. Faţă de colegii de breaslă lisabonezi, care sunt menţinuţi la o distanţă apreciabilă de club (fapt care i-a adus târgumureşeanului nu doar critici, dar şi cronici defavorabile), am avut privilegiul de a avea o lungă discuţie cu antrenorul de la Sporting, chiar în apartamentul lui. Amplasată  într-o zonă selectă, un bloc de pe malul râului Teju, locuinţa lui Laci Bölöni este un adevărat refugiu într-o linişte deplină, un decor modern, în care totuşi se simte un aer de burlac provizoriu. Deşi locuieşte la Lisabona de câţiva ani, singurele drumuri pe care le cunoaşte sunt cele spre Academia Sporting, stadion, casă şi doar câteva obiective mai importante. A recunoscut că preferă o viaţă retrasă în locul tumultului şi tentaţiilor pe care metropola portugheză le oferă la orice pas. Că singurele lui preocupări rămân jucătorii şi familia, care a rămas în Franţa. Bölöni pare un tip complicat şi rigid, dar nu este; devine chiar extrem de comunicativ atunci când subiectul îl interesează; şi chiar foarte pasional atunci când trebuie să combată afirmaţii pe care le consideră neadevărate.

Dorul de casă

Devine foarte cald şi uşor nostalgic atunci când vorbeşte despre Târgu Mureş. E conştient totuşi că trebuie să suporte şi dorul, pe care nu-l recunoaşte, dar care se simte în inflexiunea vocii, şi distanţa faţă de casa, ţara şi locul de care îl leagă multe amintiri, chiar dacă foarte plăcute sau mai puţin plăcute. Nu este genul de vedetă parvenită care uită limba şi obiceiurile ţării lui, deşi în ultimii ani a fost nevoit să înveţe mai multe limbi şi nu la nivel de conversaţie facilă, de cafea, ci plin de responsabilităţi. Tocmai de aceea atunci când presa portugheză l-a acuzat de faptul că din cauza necunoaşterii limbii are probleme de comunicare cu jucătorii, Bölöni a fost cât se poate de vehement; pe de o parte a câştigat campionatul din Portugalia, la scurt timp după venirea lui aici, iar pe de altă parte, strădania lui de a învăţa limba portugheză nu a fost zadarnică: se descurcă chiar foarte bine. Este foarte adevărat însă că atât suporterii lui Sporting, cât şi presa de profil este extremistă: se bucură foarte repede de succese, dar le uită la fel de repede. Iar orice mic sau mare eşec îi aruncă în cealaltă extremă, fiind dominaţi nu doar de o supărare trecătoare, ci chiar de ură. Dacă la câştigarea campionatului suporterii au făcut o adevărata fiesta pe străzile Lisabonei, orice înfrângere a echipei a însemnat proteste vehemente şi nu de puţine ori, încercarea de a determina conducerea clubului să renunţe la serviciile antrenorului de origine română. Implicit catalogarea acestuia drept incapabil de a pregăti o echipă de o asemenea valoare. În aceste condiţii, retragerea discretă a lui Laci Boloni şi refuzul de a participa la orice fel de evenimente mondene sunt uşor de înţeles în locul în care eşti totuşi un străin unde succesul trece drept firesc, dar eşecul este ridicat la rang de dezastru.

Pentru târgumureşeni

Laci este extrem de modest; poate că mulţi dintre cei care ar deţine poziţia lui ar încerca să impresioneze, nu doar prin ţinută, dar şi atitudine: el recunoaşte nonşalant că se simte bine în blugi şi pulover iar pe teren în echipament. Faptul că este mai rece nu înseamnă neapărat că este distant din înfumurare; poate doar dintr-o precauţie motivată de experienţele deloc plăcute şi modul cum, pe nedrept, a fost cândva tratat chiar de către cei consideraţi a fi apropiaţi de spiritul şi sufletul lui. Laci ştie foarte bine că orice slăbiciune ar putea fi exploatată şi se fereşte să cadă în plasa celor care au această mare pasiune şi bucurie: de a evidenţia virtutea drept viciu şi viciul drept decădere. Ştie că este greu să supravieţuieşti într-o lume în care prietenii adevăraţi nu se obţin în anumite conjuncturi. Dar că fotbalul, mai ales, nu este cel mai potrivit loc unde se leagă altfel de prietenii decât cele de interes de moment. Deocamdată este mulţumit pentru că a reuşit să vadă fotbal de calitate la o echipă franceză, să antreneze o echipă de renume ca Sporting şi în primul rând, să se simtă el însuşi mulţumit de ceea ce a reuşit. Criticile dar şi laudele pot fi extrem de subiective, determinate de o anumită conjunctură.
Le doreşte târgumureşenilor să continue sau să înveţe să se bucure de faptul că trăiesc într-un oraş minunat. În lumea fotbalului românesc, medicul târgumureşean ce a debutat la ASA apoi s-a consacrat la Steaua ca mare fotbalist, rămâne un reper şi un exemplu pe care puţini se grăbesc să-l urmeze. Motivul e simplu. Nu e deloc uşor în lumea plină de orgolii, de cele mai multe ori cretine, a fotbalului românesc, să munceşti, să îţi vezi de treabă, să faci performanţe şi să rămâi un om modest. Dar se poate…