Lecţia de spaniolă

“Premierul spaniol Jose Maria Aznar a plătit pentru susţinerea războiului din Irak şi pentru că a încercat să dea vina pe ETA în atentatele de la Madrid. Cred că este o lecţie din care toţi avem de învăţat” – Kofi Anan.

Cuvintele secretarului general al ONU rezumă cum nu se poate mai bine uluitoarea desfăşurare a evenimentelor petrecute după atentatele de la Madrid, din 11 martie 2004. Partidul Popular, aflat la putere de opt ani şi mare favorit în alegerile parlamentare, a fost măturat de la putere nu din pricina al-Qaeda, ci din cauza unei mari minciuni, dublată de o aroganţă pe măsură. De fapt, ascunderea adevărului despre autorii atentatelor n-a fost decât punctul culminant al unui şir nesfârşit de minciuni perpetuate de guvernul condus de Jose Maria Aznar. Acesta a târât Spania în conflictul din Irak asociindu-se manipulărilor administraţiei Bush. Membrii guvernului de la Madrid au minţit despre armele de distrugere în masă ale Irakului, au minţit despre legăturile dintre Saddam Hussein şi reţeaua al-Qaeda şi au refuzat orice dezbatere în Parlament pe marginea acestor teme. Linia pacifistă tradiţională a politicii externe spaniole a fost abandonată. Guvernul de la Madrid a trimis trupe în Irak, în pofida opoziţiei a 90 la sută din populaţie. Dar când toate păreau să le meargă din plin conservatorilor, a intervenit scenariul de coşmar pentru Aznar şi clica lui: un atentat devastator, singurul lucru care ar fi putut provoca înfrângerea la urne a Partidului Popular. Reacţia oficialilor spanioli a fost instinctivă. Din prima clipă, au dat vina pe grupul separatist basc ETA. Când, după doar câteva ore, a devenit evidentă implicarea al-Qaeda, guvernul a lansat o campanie de manipulare şi dezinformare furibundă pentru a convinge lumea că ETA este autorul atentatelor.

Dezinformare şi manipulare

Ministrul de externe Ana Palacio i-a telefonat omologului său britanic, Jack Straw, pentru a-l informa că autorii atacului sunt membri ETA. În acelaşi timp, ministerul de externe şi-a instruit diplomaţii din toate ambasadele lumii “să folosească orice ocazie pentru a confirma responsabilitatea ETA pentru aceste atacuri brutale”. Diplomaţii spanioli de la ONU au făcut presiuni pentru votarea în grabă a unei rezoluţii în Consiliul de Securitate care a blamat organizaţia separatistă bască. Mai mult, oficialii de la Madrid au contactat mass-media spaniolă şi internaţională, insistând asupra implicării ETA. Ziarul “El Pais”, care pregătea o ediţie specială dedicată atentatelor, a primit câteva telefoane direct din partea lui Aznar. De asemenea, editorul ziarului catalan “El Periodico” a fost sunat de două ori de Aznar. Editorul catalan a declarat mai târziu că premierul spaniol l-a “atenţionat politicos să nu meargă pe o pistă falsă, deoarece ETA a fost responsabilă”. Lucrurile nu s-au oprit aici. Cel puţin 10 corespondenţi străini au fost sunaţi de cabinetul premierului Aznar. Mesajul a fost identic: separatişti basci sunt vinovaţi.   
Toate acestea se întâmplau în condiţiile în care miercuri, la nici patru ore după atentate, poliţia descoperise deja o furgonetă albă abandonată în Alcala de Henares – locul de unde au pornit teroriştii – conţinând şapte detonatoare şi o casetă audio cu versete din Coran. Ulterior, s-a aflat că Centrul Naţional de Inteligenţă spaniol a suspectat de la început implicarea
al-Qaeda în atentate. Totuşi, anunţul descoperirii furgonetei a fost făcut abia joi dimineaţa. Chiar şi aşa, ministrul de interne spaniol a declarat joi-după amiază că “nu există nici o îndoială privind responsabilitatea ETA”. În momentul în care un reporter a sugerat amestecul al-Qaeda, Acebes a calificat afirmaţia ziaristului drept o “încercare mizerabilă de a discredita informaţiile existente şi de a deruta populaţia”. Mai mult, vineri noaptea, după ce poliţia a găsit noi indicii care indicau implicarea al-Qaeda – o geantă sport conţinând explozibil nedetonat şi un telefon mobil – ministrul de interne a continuat să insiste că ETA este principalul suspect. El i-a întrebat retoric pe ziarişti: ” cum s-ar putea ca, după 30 de ani de atacuri, ETA să nu fie principalul  suspect?”

Minciuna are picioare scurte

De ce tot acest potop de minciuni? Simplu. Guvernanţii ştiau că au nevoie de numai trei zile de confuzie pentru
a-şi atinge scopul: câştigarea alegerilor, înainte ca oamenii să înceapă să pună întrebări stânjenitoare. Strategia a fost foarte aproape de reuşită. Doar câteva ore au lipsit pentru ca Partidul Popular să se vadă cu sacii în căruţă. Din “păcate”, în seara dinaintea alegerilor, un post
independent de radio a dezvăluit, citând surse ale serviciilor secrete, că atentatele sunt opera teroriştilor islamici. Din acest moment, tăvălugul n-a mai putut fi oprit. Ministrul de interne a fost nevoit să iasă în faţa camerelor de luat vederi şi să admită veridicitatea pistei islamice. Cu 10 ore înaintea deschiderii urnelor, el a anunţat arestarea a trei marocani şi a doi indieni, şi descoperirea unei casete în care un pretins oficial al-Qaeda şi-a asumat responsabilitatea pentru producerea atentatului.
Ceea ce a urmat a fost o veritabilă “revoluţie populară democratică”, echivalentul lui mai ’68 în Paris. Zeci de mii de spanioli au ieşit spontan în stradă, comunicând prin internet şi telefoane mobile, revendicând-şi dreptul de a cunoaşte adevărul. Prezenţa masivă la urne de a doua zi a fost firească. Milioane de tineri alegători, precum şi o parte din electoratul conservator s-au întors împotriva lui Aznar, sancţionând aroganţa şi ipocrizia puterii. Ei n-au votat pentru socialişti, ci pentru un stil diferit de guvernare, caracterizat prin adevăr şi transparenţă.