Legionari mureșeni executați public

Pe data de 21 septembrie 1939, Garda de Fier îl asasinase pe primul-ministru al României, Armand Călinescu. Represaliile ordonate de către Regele Carol al II-lea au fost de o violență neașteptată. Trei legionari din fiecare județ trebuiau să fie executați și apoi expuși la vedere de către autorități pentru a servi drept exemplu populației.

Cei executați în județul Mureș au fost expuși în cartierul 7 Noiembrie (pe drumul care duce la spital), loc unde, la vremea aceea era piața orașului. Unul dintre cei căutați de autorități pentru a fi executat a fost și Ion Tabarcea, învățător în Sângeorgiu de Mureș. Printr-o fericită împrejurare tânărul învățător de atunci a reușit să scape. Cu doar câteva luni înainte de 1989 el a plecat la cele veșnice, dar povestea lui ne-a relatat-o fiul său.

În 1923, la Iași, a luat naștere o mișcare de dreapta care purta numele de Liga Apărării Național Creștine (LANC) și era condusă de prof. univ. dr. A.C. Cuza. Promovând valorile creștine și un antisemitism moderat, Liga reușise să câștige adepți mai ales în mediul universitar, printre studenți, cei care atunci asociau răul din țară cu imaginea evreului. Ori la Iași, știut este faptul că exista o mare comunitate evreiască, ca de altfel în întreaga Moldovă. În 1927, din LANC, considerată totuși prea moderată de către discipolii ei, s-a desprins o mișcare de extremă dreapta, Legiunea Arhanghelului Mihail, cea care în 1930 și-a luat numele de Garda de Fier. Condusă de un tânăr carismatic, Corneliu Zelea Codreanu, mișcarea a câștigat rapid foarte mulți adepți în teritoriu și trebuie spus faptul că ea a ajuns la un moment dat să numere simpatizanți chiar și printre cei înregimentați în alte partide. Instabilitatea politică din perioada interbelică – 33 de guverne în decurs de 22 de ani – corupția, sărăcia, incapacitatea politică și imoralitatea Regelui Carol al II-lea care împreună cu camarila sa au spoliat România, i-au adus Gărzii noi și noi adepți. Încercarea regelui de a-și subordona mișcarea, în care el văzuse la un moment dat un posibil capital de putere politică, s-a lovit însă de inflexibilitatea liderilor săi. Drept urmare Carol al II-lea ordonase arestarea lui Codreanu și a altor lideri, iar apoi, tot din ordinul său, execuția lui Codreanu și a încă 12 membrii importanți ai mișcării. Pretextul? Fuga de sub escortă. Fără să știe, Carol al II-lea deschisese însă cutia Pandorei. Asasinatul odios ordonat de el a adus însă în fruntea mișcării un personaj bizar, Horia Sima, cel care a pus la cale – drept răspuns pentru asasinarea lui Codreanu – asasinarea primului-ministru Armand Călinescu. Iar de aici încolo a început o adevărată “competiție” a răzbunărilor între Rege și mișcare.

Din Bucovina în Ardeal

Absolvent al Școlii Normale din Roman în anul 1925, Ion Tabarcea, un tânăr originar din Bucovina, a fost repartizat ca învățător în Ardeal. Era una din preocupările majore ale Ministerului Educației Naționale din Regatul României de a întări cu cadre didactice elementul românesc din provincie, dat fiind faptul că până la momentul 1918, anul reîntregirii naționale, fostele cercuri conducătoare practicaseră o puternică politică de maghiarizare forțată. În aceste condiții se simțea nevoia reînvierii școlii și a spiritului ei românesc. În 1933, Tabarcea a ajuns cadru didactic în Sângeorgiu de Mureș. Era anul în care s-a și căsătorit cu Aurora Tabarcea, unul din cei 7 copii ai preotului ortodox Partenie Matei, preot în Corunca. “Tata, ne-a relatat Ion Tabarcea, intra prin căsătorie într-o familie cât se poate de respectată. Bunicul Partenie Matei era un cunoscut militant pentru drepturile românilor din fostul Imperiu Austro-Ungar. Era prieten cu oameni influenți, spre exemplu cu doctorul Eugen Nicoară din Reghin sau cu Emil Dandea, fost primar în Târgu Mureș în perioada interbelică. Acesta din urmă a fost și cel care l-a ajutat pe bunicul să construiască școala și biserica ortodoxă din Corunca… Exista atunci un spirit de solidaritate extraordinar între români. Bunicul îl admira pe Corneliu Zelea Codreanu, așa cum au făcut de altfel toți copii săi. Unul dintre ei, Coriolan Matei, unchiul meu și unul dintre frații mamei mele, era la vremea aceea conducătorul Gărzii de Fier din județul Mureș. Așa a făcut cunoștință tata cu Garda de Fier”.

Cine ridică sabia, de sabie va pieri…

Venirea lui Hitler la putere în Germania în ianuarie 1933, avea să potențeze naționalismul mișcărilor de dreapta din întrega Europă. Germania devenise un fel de “pol al speranței” în lupta împotriva bolșevismului, în condițiile în care se considera că Anglia și Franța sunt, potrivit unei expresii des folosite în epocă, “vândute cercurilor iudeo-masonice”. Mișcarea legionară a cunoscut atunci un val de simpatie nemaiîntâlnită în rândul populației românești din Transilvania confruntată nu numai cu mari probleme de ordin socio-economic, dar și cu o prestație de cea mai slabă calitate din partea liberalilor și țărăniștilor incapabili să gestioneze eficient criza perpetuă prin care trecea țara. Pe de altă parte, pericolul revizionismului maghiar a îngroșat rândurile Gărzii de Fier. În 1936, la Târgu Mureș, în Palatul Culturii, avusese loc un Congres legionar, iar în Piața Regele Ferdinand (actuala Piață a Trandafirilor), șeful mișcării, Corneliu Zelea Codreanu și generalul Cantacuzino-Grănicerul primiseră defilarea Gărzii de Fier mureșene. Un ajutor material important – acordat însă în mod discret pentru desfășurarea Congresului legionar – l-a dat și primarul Dandea. Faptul avea să “transpire” în presă, iar țărăniștii să-l acuze cu multă duritate pe Dandea pentru acest ajutor. Acesta a negat însă orice legătură. Asasinarea lui Codreanu în 1938 – acesta fiind considerat de Rege drept o amenințare pentru popularitatea și prestigiul său – i-a determinat pe legionari să-l asasineze pe primul-ministru, Armand Călinescu. Reacția lui Carol al II-lea a fost una glandulară: în fiecare județ să fie executați drept represalii câte trei lideri marcanți ai mișcării legionare.

Trebuia să iasă numărul

“Tata, ne-a declarat Ion Tabarcea, a figurat și el pe lista Siguranței pentru a fi împușcat drept represalii. A avut însă noroc. În Sângeorgiu de Mureș era șef de post un moldovean, pe nume Enache. Acesta, bun prieten cu tata, a avut grijă să-l anunțe cu puțin timp înainte de ce urmează să i se întâmple și l-a sfătuit să fugă și să se ascundă pentru o vreme, până trece primejdia, însă mult mai târziu lui tata avea să i se impute acest lucru. A fugit bineînțeles și s-a ascuns pentru un timp. Nu ne-a spus niciodată unde. Ascuns a fost și unchiul, Coriolan Matei. Enache a trebuit însă să execute ordinul. Și l-a executat. Trebuia să iasă numărul ordonat. Pe cine a împușcat în locul lui, unde și când anume, noi nu am știut niciodată, așa cum nici tata n-a știut”. După ce au fost executați, cadavrele celor trei au fost aduse și depuse pe serpentina dinspre spital. Cei ce treceau prin piață au putut să le vadă timp de o zi expuse cu fața-n jos. Milă, dezgust, oroare? Care au fost sentimentele privitorilor nu vom ști niciodată. În loc să aplice legea, pentru Regele aventurier Carol al II-lea, asasinatul politic devenise o armă mult mai convenabilă și eficientă. Începuse dictatura carlistă, iar în viziunea sa, scopul scuza întotdeauna mijloacele.

Legionarii

ION TABARCEA. Născut în 1905. A absolvit în 1925 Școala Normală din Roman. Între 1933 și 1940 a fost învățător în Sângeorgiu de Mureș. A făcut parte din mișcarea legionară. La cedarea Ardealului de Nord Ungariei horthyste s-a refugiat cu familia la Dumbrăveni. A revenit în Sângeorgiu de Mureș în 1945 împreună cu soția sa. A fost numit director la școala din Sângeorgiu de Mureș până în 1949 când datorită delațiunii unui coleg maghiar, Kylien Laszlo, a fost mutat și apoi scos din învățământ. A lucrat pe șantier, a fost funcționar la o fabrică… A fost reintegrat în învățământ în 1960 și a continuat să lucreze în acest domeniu și după pensionare, dar în Moldova. A fost anchetat de Securitate, dar nu a fost condamnat, însă a fost în permanență în atenția organelor de represiune până la moartea sa în anul 1989.

MATEI CORIOLAN. Născut în 1905 ca unul din cei șapte copii ai lui Partenie Matei, preot ortodox în Corunca. A absolvit Universitatea “Regele Ferdinand” din Cluj și a fost profesor de matematică la Luduș. În 1939, în timpul represiunii carliste s-a ascuns de autorități cu ajutorul lui Emil A. Dandea. După refugiul din 1940 a revenit la Târgu Mureș. A fost arestat de autoritățile antonesciene în 1944 și eliberat în anul următor în timpul guvernării Groza. A fost rearestat în 1946 și fără a fi condamnat a stat în închisoare aproape 20 de ani fiind eliberat în 1964. S-a stabilit la București și reintegrat în învățământ fiind repus în toate drepturile. A decedat în 1992 și a fost incinerat. Până la moartea sa a venit în fiecar an la Sângeorgiu de Mureș la familia Tabarcea cu care era rudă.

Nicolae BALINT