Litere în culori

Mult discutata și, deopotrivã, disputata, dezincriminare a insultei și calomniei prin presã este pe ultima turnantã. Proiectul de modificare a Codului a fost deja aprobat de Parlament. Deci, în viitorul cât se poate de apropiat cele douã infracțiuni nu vor mai fi. Ce ne așteptãm sã vedem? Jurnaliști zburdând de bucurie? Înjurãturi înmulțindu-se prin pagini de ziare? Texte scrise cu dosul pixului? Scrâșnituri de maxilare umede pe la televizoare?

Sã fim serioși, asemenea fapte de arme (primitive) am vãzut și auzit destule. N-avem cum sã asistãm la premiere. De prost pust. Pentru cã, pur și simplu, acte ori spectacole de mahala s-au jucat deja în mai multe stagiuni. În timp ce insulta și calomnia (prin presã) ședeau foarte bine în Codul penal.

În schimb, dupã cum s-a putut observa, obligarea calomniatorului la plata unei considerabile sume de bani îi dã puternice frisoane. Și-l transformã într-o persoanã vigilentã profesional. Ne amintim cu toții elocventul exemplu al unui jurnalist omniprezent care, dupã ce a fost obligat la despãgubiri de 400 milioane lei pentru calificãri descalificante la adresa unei colege, și-a pus în funcțiune propriul sistem de control. De gurã și de pix.

Așadar, dezincriminarea celor douã infracțiuni nu înseamnã câtuși de puțin un „liber” la mojicie. Nu înseamnã ridicarea relei-credințe (cãci acesta este criteriul definitoriu de apreciere) la rang de virtute. Nu înseamnã lipsirea persoanei vãtãmate de instrumente juridice. De constrângere.

De fapt, jurnaliștii adevãrați, singurii care conteazã, au înțeles exact semnificația și efectele gestului de modificare a legii. Cât despre ceilalți, din categoriile mitocani și slugi, nu vor zburda fãrã opreliști. Sau, chiar dacã o vor face, dupã cum sunt deja obișnuiți, atâta pagubã. Atunci când te chinui sã vinzi câteva sute de ziare într-un întreg județ sau atunci când intri prin toate dughenele, frizeriile și cafenele din mai multe județe pentru a-ți lãsa, ca milogul, ziarele pe care nu le cumpãrã nimeni, numele tãu nu are nici o importanțã. Decât, eventual, pentru glume nesãrate.

Modificarea a fost puternic impregnatã de fluxul european. Știu, știu, sunteți sãtui de argumentul ãsta! Dar, indiferent cã ne place sau nu, dacã suntem parte a unei Convenții sau dacã tindem sã nu rãmânem în carantina continentului (ultimii izolați) trebuie sã ținem seama de pãrerea majoritãții. Am auzit de nenumãrate ori definiția sinteticã datã presei de Curtea Europeanã a Drepturilor Omului: „câine de pazã a democrației”. Desigur, mulți dintre nereușiții presei (ei existând, ca în orice domeniu) s-au cramponat de sintagmã, utilizând-o ca pavãzã a înjurãturilor de la ușa cortului în care au fost învãțați sã scrie. Greșit! Curtea explicã detaliat de ce, când și ce fel de câine de pazã apãrã. Nicidecum maidanezi. Chiar dacã în ei s-a strecurat (accidental, cu ocazia unei escapade materne) și sânge de animal de rasã.

Dar, pe de altã parte, nevoia de informare rãmâne o constantã. Cu sacrificiile ei. Cu avantajele și dezavantajele ei. Cu persoane expuse în bãiata presei: cele care și-au asumat un rol în viața publicã și, mai cu seamã, în politicã. N-am spus-o noi, ci alții, mult mai învãțați.

Buna-cuviințã ne obligã sã vedem lucrurile așa cum sunt. Nu contrafãcute. Așadar, credeți, de pildã, cã oamenii de presã care au vocația de slugoi se vor transforma, prin dezincriminarea celor douã infracțiuni, în bravi jurnaliști? Sau vor începe sã iasã de sub fustele celor care i-au protejat necondiționat și pentru care au acceptat sã scrie tot felul de mizerii? Invers, credeți cã dacã pedepsele pentru insultã și calomnie ar fi fost înãsprite, aceiași neprofesioniști s-ar fi apucat sã muște mâna nedemocraticã ce i-a hrãnit (la sân) atâta timp? Exclus.

Așa cã, ne rãmîne tot nouã, celor mulți, povara reglãrii echilibrului. A separãrii haitelor de distinșii câini de rasã. Uneori prin acțiune, alteori prin abținere. Decizia nu e ușoarã. Cum sã taci, cum sã nu-l dai de pãmânt și, apoi, pe mâna justiției (fie ea și civilã) pe cel ce-ți nenorocește, fãrã noimã ori temei, imaginea? Dar, atunci când știi bine cã maidanezul așteaptã o astfel de reacție ca sã latre-n lung și-n lat cã-i victimã, nu-i da satisfacție! Lasã rãfuiala pe mai târziu… Mã rog, e una din rețete…

Oricum, dupã toate bunele și relele pe care le-am trãit majoritatea dintre noi, mai ales în calitate de subiecte de ziar întoarse pe toate fețele, vom spune, totuși, cã libertatea presei este necesarã. Chiar dacã în pãdure sunt și uscãturi. În putrefacție.

de Andreea CIUCA