Uncategorized

Noii stãpâni. OMV și Ruhrgas

Ce magnificã ne-a fost prezentatã afacerea Epocii Nãstase, privatizarea celei mai mari companii de stat din România, PETROM SA! și cum ne-am bãtut joc de Perla Coroanei! Adrian Nãstase Oil a jucat bine petrolul românesc, dar numai pentru portofoliul personal și, eventual, al PSD. Sã dai unei firme zonale, fie ea central-est europeanã, frãiele motorului energetic românesc pe nici 1% din PIB pe 2004, e mai mult decât o afacere cu conotații absconse prin conturile lui Nãstase sau cu semnãturi certe prin colecția sa de tablouri și alte finețuri de prin anticariatele lumii.

Mai pe șleau, dur, românește, ca o spurcatã de înjurãturã, care azi e pe buzele tuturor șoferilor: Ne-au fãcut Paștele Mamii Lor!

Nãstase ne-a dat PETROM-ul la austriecii de la OMV, care ne joacã cum vor mușchii lor. Mușchii (creierii) din acțiunile lor, majoritare, cã prețul carburanților nu poate fi ținut în frâu, nici de Consiliul Concurenței (e de ochii lumii „ieftinirea” de mai ieri), nici de acționarul minoritar român, reprezentat de ministerul subofițerului de intendențã, Codruț Șereș, care nu poate modifica redevența vreme de 10 ani (bravos ouãlor lui Adi Patru Case), nici chiar de biciuirile verbale ale nonconformistului locatar al Cotrocenilor, Traian Bãsescu. Iar România bananierã nu a auzit de rezerve strategice.

Benzina e mai scumpã ca-n Viena. Și mai scumpã ca în Olanda, de unde mi-s acționarii ceilalți de la ROMPETROL-ul lui Dinu Patriciu, liberalul care atunci când a fost întrebat cât câștigã a rãspuns: „Jenant de mult ca sã pot spune, comparativ cu românul de rând!”. Motorina-i provoacã vise de preamãrire și lui Liviu Luca de la PETROM SERVICE, nu miilor de sindicaliști…

Ce orgasme economice or fi având aceste personaje în zilele de explozie a litrului de carburant românesc?! Și ce onorarii au avocații care-i reprezintã sau îi vor apãra de petele de petrol la PNA?! Oare vor fi auzit de soarta lui Hodorkovski?!

Sã nu uit de celebra strategie a PETROM- OMV. Vor vinde 300 de stații PECO, pe care vor lua aproape cât a investit în tot PETROM-ul, iar celelalte benzinãrii, cu spãlãtoriile aferente, le vor da într-un fel de francizã cu gust de șnițel vienez, management, ținutã, vopsele, bla-bla-bla cãtre pesoane fizice ori juridice române, iar restaurantele și cafenelele aferente vor fi închiriate tot sub o denumire straussianã. Deci, românii vor fi cu cheltuielile, atenție, cãrțile de muncã, taxele și impozitele, franciza, iar acționarii de la OMV cu încasãrile. Curat management vienez.

Nobilii cu simfonia la Operã, iobagii noștri cu gorunul de la Å¢ebea…

Despre gazul metan extras și exploatat de ai noștri și cel importat inevitabil de la ruși, numai de bine. Prin reclamele din media. Chiar vineri au sãrbãtorit Ziua Gazistului cei de la Distrigaz – Ruhrgas din Ardeal. Nimic despre noul abonament lunar, infinitele scumpiri, viitoarea strategie, cel puțin pe termen de-o iarnã, despre bugetele tuturor primãriilor, golite de miliarde bune de noii stãpânii. Nimic despre concedierile masive iminente. Sindicatele, oricum, dorm. Cum sã nu fie bine și eficient, dacã numai într-un an Ruhrgas își va recupera investiția în Distrigaz Nord doar din dublarea miei de metrii cubi de gaz pânã la 240 de dolari 1000 m3. Textul clasic cã scumpirile sunt urmarea politicii UE fațã de România și scuza perpetuã cã prețul gazului crește pe plan mondial, merg. O vreme. Dar nu dublu pe an, frați de-ai lui Schroeder sau Angela Merkell.

Într-adevãr, au avut loc mutații importante pe plan mondial în registrul resurselor energetice: uraganul Katrina, problemele din Venezuela lui Chavez, insecuritatea zonei Iran ca potențial cert pentru proiectul NABUCCO, arestãrile din Rusia, dictatura președintelui Rusiei etc. Dar cele mai importante momente au fost preluarea a 51% din Gazprom de camarila lui Vladimir Putin și semnarea Acordului germano-rus Schroeder –Putin prin care a fost perfectatã construirea unei conducte subterane pe sub Marea Balticã dinspre gazul metan siberian înspre industria germanã (5 miliarde de euro). Direct, fãrã intermediarii de pânã acum Ucraina, Belarus, Polonia.

Și ca sã ajungem în România, la ora asta lipsește 40% din gazul necesar trecerii iernii. Și nu-l vãd pe incompetentul Codruț la Kremlin pentru a negocia ghioceii de primãvarã… și vom cumpãra prin intermedari oricât de scump. Cã românu-i prost și plãtește.

Noii boierii ruși în palatele de iarnã ascultând Ceaikovski, mujicii de români prin pãduri dupã vreascuri precum Darie…

P.S. Bune privatizãrile dictate de Europa, dar n-ar fi rãu sã învãțãm și de la vecinii noștri degrabã integrați, polonezi, cehi, unguri, cum e cu vânzarea perlelor coroanei.

Cã dupã ce ne rãmâne numai pleava…

P.P.S. Ce profit ar fi avut azi PETROM și Distrigaz dacã rãmâneau în PIB-ul României?!

de Aurelian GRAMA

Show More

Related Articles

Back to top button
Close