Livada cu credință

În anul 1938, când cele 150 de familii de români au pornit în pribegie din mica localitate Dâmbu, și-au luat și frumoasa bisericuță de lemn cu ei. Baronița Banfi, stăpâna absolută a locului, a fost atât de impresionată de soarta pribegilor, încât le-a cedat pământul pe care, apoi, aceștia și-au ridicat micul sat și l-au numit Sărmășel Gară. Iar bisericuța cu clopotnița alături au instalat-o pe un deal, în mijlocul unei livezi cu meri, pruni și peri. Recent, când am văzut-o noi, era tot acolo, la fel de frumoasă.

Umbrele amurgului coborau încet peste livadă, printre ai cărei pomi, bisericuța de lemn veche de sute de ani, de abia se zărea. Iarba era crescută pe cărare, pentru că de câțiva ani slujbele religioase se țin la biserica nouă a satului, și doar la sărbătorile importante ușile scunde se deschid pentru credincioși. Dar preotul satului, Ioan Ocnean, care păstorește comunitatea din anul 1975, îi trece pragul zilnic, pentru că un asemenea lăcaș are nevoie de prezența oamenilor. “Biserica a fost construită în anul 1692, în timp suferind schimbări minore, prin mutarea ei din Dâmb în Sărmășel Gară și datorită renovărilor necesare. Dar frumusețea ei este nealterată. Oamenii din sat iubesc foarte mult bisericuța și țin neapărat ca slujbele de Paști și de Înviere să fie ținute aici, deși interiorul este foarte mic și nu încape toată lumea” ne spune părintele Ocnean.

Pare incredibil ca o construcție de lemn să supraviețuiască atâta amar de vreme, dar scepticismul ne este înlăturat definitiv când părintele ne arată inscripția de pe muchia teșită a montanților: “De la nașterea lui Hristos anul 1692, de la facerea lumii 7200, la această biserică iaște titor Oprea și Simion și o au făcut în zilele lui Apafi Calvinu, în luna lui april 19 zile,… Gheorghe Sâmbolean, popa bisericii…”.

Intrăm în bisericuța de mici dimensiuni și ceea ce de afară părea o promisiune frumoasă, s-a adeverit. Pictura interioară, datând din anul 1781, realizată pe un sistem de scânduri suprapuse, s-a păstrat în proporție de 80 %. “Pe bolta rotunjită de lemn, pictura dominantă este cea a Mariei, Sfântul Ilie cu carul de foc și Ospățul lui Irod. Partea de sus a pereților este rezervată mucenicilor și mucenițelor. Fâșiile vestice sunt împodobite cu picturi reprezentând pilda Evangheliei cu cele zece fecioare, Buna Vestire, Simion Stâlpnicul și Ampilie Stâlpnicul. Timpanul peretelui despărțitor ne prezintă cea de-a doua venire a Domnului, sau Tronul Hetimasiei”, ne spune părintele Ocnean, pe un ton blând. Pe lângă aceste picturi bine conservate, bolta naosului prezintă degradări avansate. Iisus Hristos, Tatăl Savaot, Sfântul Duh în chip de porumbel, de abia se mai zăresc, dar prezența lor veșnică între acești pereți este simțită ca o stare de bine. În partea de sud a bisericii, cei trei pereți și-au păstrat imaginile aproape intacte: Luarea de pe cruce, Cina cea de taină, Rugăciunea în grădină și Judecata la Ana, te fac să nu știi către care dintre ele să-ți îndrepți atenția prima dată. Numele pictorului, Toader Popovici “Zugravu”, pictor celebru de biserici în vremea respectivă, îl regăsim înscris peste pictura somptuoasă, realizată pe ușile împărătești.

Nu suntem singuri

Frumusețea și bogăția spirituală a acestui locaș este dată și de obiectele de cult care s-au păstrat prin grija preoților și a enoriașilor. Icoanele sculptate și pictate pe lemn, și crucile la care se închină credincioșii de peste patru secole încoace, candelabrul cu frânghia aferentă, băncile roase și lucioase, și nu în ultimul rând porumbelul din rozetă, reprezentarea Sfântului Duh, sunt “ocrotite” sub ștergare țesute și cusute de femeile din Sărmășel Gară. Faptul că aceste țesături sunt de un alb sclipitor ne întărește convingerea că sărmășenii își iubesc bisericuța și îi calcă pragul nu doar de două ori pe an. “Clopotele și Clopotnița de lemn au aceeași vechime ca și bisericuța asta. Dar de câte ori sunetul clopotelor răzbate peste livadă, oamenii din sat se adună. Dacă mai demult ele erau trase în vremi de durere și fericire, acum oamenii știu că de aici ajung la ei doar veștile cele mai bune. Și vin cu bucurie”, ne spune preotul Ioan Ocnean, mândru că avut încă o dată ocazia de a arăta cuiva bogăția și frumusețea acestui monument. Pentru că din anul 1985, bisericuța cu hramul Sfinții Arhangheli, a intrat în patrimoniul național. Privind din mica prispă a bisericii, peste livada aflată în penumbră, simțim o asemănare ciudată cu livada de măslini unde Iisus s-a rugat…

Eugenia KISS

eugenia@ziaruldemures.ro