Mafia Gazului

Partidul Social Democrat continuă să manevreze afaceri de mii de miliarde de lei pentru păstrarea controlului asupra societăților din domeniul gazelor naturale. Ștefan Cosmeanu, șeful ANRGN, doar o marionetă în mâna grupurilor de interese ale PSD, coordonate de Gabriel Coconea sau Iulian Iancu. De “blestemul” abonamentului la gaz nu poate să fie străin Eugen Luha, liderul sindicatului Distrigaz Nord. Luha se vrea șef peste Distrigaz Service, iar Cosmeanu i-a asigurat printr-o decizie controversată accesul la surse sigure de venituri. Miza pe piața gazelor: un miliard de euro

Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Gazelor Naturale a dovedit până în prezent că este doar o marionetă în mâna păpușarilor care orchestrează din umbră afacerile din domeniu. Iar actuala conducere nu face notă discordantă.

Servicii… de partid

Dacă analizăm CV-ul actualului președinte al ANRGN, Ștefan Cosmeanu, numit de PNL înțelegem mult mai bine cum a fost acesta “presat” să semneze ordinul prin care sunt majorate prețurile și tarifele la gaz, respectiv este introdus mult discutatul abonament la gaz, stabilit în funcție de diferitele categorii de consumatori. Aici, se cuvine, credem, o paranteză. ZIARUL de Mureș a semnalat în mai multe anchete publicate la începutul lunii aprilie ceea ce acum ține capul de afiș al mass-media centrale, și anume legalitatea introducerii abonamentului la gaz. Într-adevăr, acum s-a revenit asupra ordinului, dar există încă o nebuloasă privind acțiunile viitoare ale ANRGN în acest domeniu, precum și asupra poziției Guvernului vis-a-vis de măsurile impopulare de majorare a prețurilor și tarifelor la gaz metan. Până nu va exista o poziție unitară preferăm să nu comentăm revenirile, corectările etc. ale ANRGN și ale Guvernului.

Revenind la Ștefan Cosmeanu, acesta a fost angajat al Distrigaz Nord în funcția de inginer șef, funcție pe care și-a păstrat-o și în timpul PSD. Numirea sa “de urgență”, deși în cazul altor persoane decizia de numire a fost emisă mai mult prin cezariană, a trezit suspiciuni, reiterându-se posibilitatea ca Ștefan Cosmeanu să fie un apropiat al PSD.

Dincolo de filiația sa de partid, o altă apropiere este mult mai interesantă, și anume cea a lui Eugen Luha, liderul sindicatului Distrigaz Nord, sindicat ce își are sediul în Alba Iulia. Dar aici suntem nevoiți să readucem în discuție două probleme: privatizarea Distrigaz Nord și crearea Distrigaz Service.

După cum am arătat în articolele anterioare, după privatizarea Distrigaz, pasul următor pe care nemții de la Ruhrgaz, concernul care a semnat contractul de vânzare-cumpărare în primă fază a pachetului de 30% din acțiunile societății de distribuție din Târgu Mureș, l-ar fi făcut, ar fi fost externalizarea sectorului de întreținere al rețelelor prin înfințarea unei societăți după modelul Petrom Service.

În aceste condiții Distrigaz Service (deși Ruhrgaz ar fi beneficiat o perioadă de veniturile sigure din abonamentul la gaz) ar fi fost, de fapt, principalul beneficiar al abonamentului; știut fiind faptul că Distrigaz Nord a dus o politică de monopol inclusiv pe domeniul prestării serviciilor de întreținere, înlocuire conducte etc.

Dacă Luha și-a făcut într-adevăr ploile în ceea ce privește asigurarea unor venituri certe de la populație, nu strică să aruncăm o privire asupra personajelor care au fost interesate să forțeze o majorare a tarifelor și prețurilor la gaze..

Cine ține frâiele în Gaz?

Toate aceste manevre care se fac în culisele societăților românești din domeniul gazelor naturale sunt dirijate de grupuri de interese foarte puternice financiar și foarte influente politic, prin ițele invizibile care îi leagă atât de actuala putere cât și de foștii guvernanți, PSD.

Astfel, pe de o parte este “celula informativă” – coordonată, cel puțin pe partea Distrigaz Nord, de Sabin Popoviciu, care mai sus avea ramificații în biroul fostului secretar de stat în Ministerul Economiei și Comerțului Iulian Iancu, care mai departe, prin Radu Timofte, actualul șef al SRI (cei doi împărtășesc amintiri comune din orașul ieșean Roman), ajungeau la procurorul general “rezolvă tot” al PNA, Ioan Amărie. Prin intermediul acestei grupări, orice tentativă de spargere a blocadei impuse de conducătorii de facto ai gazului “indezirabililor” (prin acest substantiv a se înțelege cei din afara sistemului, dar mai ales cei din afara afacerilor veroase dirijate de capii gazului românesc) era și este sortită eșecului.

Anterior făceam referire la faptul că pe piața comisioanelor și a banilor grei care se învârt în jurul societăților de exploatare, transport și distribuție gaze naturale, nu acționează un singur cerc de interese, ci chiar două. Acest al doilea nucleu se concentrează în jurul eminenței cenușii a tot ce înseamnă gazul românesc, și anume Gabriel Coconea, omul care a condus de facto în ultimii 15 ani, prin oamenii pe care i-a impus în ierarhia de conducere a societăților din domeniu, destinele gazului. Cotat ca foarte bogat, Coconea a supervizat orice afacere de anvergură din domeniul gazului. Inclusiv acum, după (așa-zis) transferul de putere, Coconea, prin intermediul fostului ministru al Industriilor, actual senator, Radu Berceanu, respectiv al ministrului Economiei și Comerțului, Codruț Șereș, și-a negociat rămânerea în structurile gazului. Nu trebuie să mai precizăm ce înseamnă o negociere la acest nivel. Propus secretar de stat în MEC, Coconea nu a primit, se pare, avizul SRI (aspect dificil de verificat), dar se pregătește pentru a ocupa funcția de consilier personal al unuia dintre directorii generali ai companiilor de gaz. Iar dacă ar fi să dăm crezare unei informații care circulă în mediul de afaceri apropiat conducerilor companiilor de gaz, dar și printre politicienii de la București, Coconea a stabilit în biroul ministerial al lui Șereș componența consiliilor de administrație ale ROMGAZ și TRANSGAZ, unde, deși s-a modificat linia întâi de conducere, restul structurii de decizie a rămas intact, dacă ținem cont că a avut loc o rocadă, nicidecum o îndepărtare a foștilor directori numiți sau apropiați PSD.

Miză de un miliard de euro

În perioada următoare, o dată cu apropierea anului 2007, an care va marca liberalizarea pieței de gaz, miza este uriașă. Iar până atunci, monopolul asupra circuitului veros al gazului de la producător spre consumatorul eligibil nu îl poate sparge nimeni. Dar să vă explicăm. O lege nescrisă a interpus în prezent între producător (ROMGAZ, Petrom – OMV și 5% companii private) și consumatorul eligibil de gaz (companiile din industrie mari consumatoare de gaz) societățile comerciale furnizoare de gaz. Acestea din urmă sunt în cele mai multe cazuri societăți de apartament, dotate cu un telefon și un fax, dar fără de care consumatorul nu poate achiziționa necesarul de gaz. Circuitul este atât de bine pus la punct, încât orice încercare a consumatorului eligibil de a cumpăra gaz direct de la producător se lovește de refuzul acestuia, pe motiv că toate cantitățile de gaz au fost deja vândute, chiar dacă, în realitate, producătorul dispune de cantitățile solicitate. Așa ajunge consumatorul la societățile furnizoare, care însă îi vând gazul cu un adaos de 10-30%. Deși tranzacțiile de acest gen sunt legalizate, problema care se pune, dincolo de intermedierea producției de gaze, este faptul că intermediarii-furnizori sunt companii private care se intercalează în interesele statului.

Având în vedere că prețurile și tarifele la gaze naturale vor suferi în acest an creșteri semnificative (proces care va continua până la alinierea la cele practicate în Uniunea Europeană), fără să se pună și problema angajării unor cheltuieli suplimentare, companiile din domeniul gazului vor beneficia de venituri suplimentare estimate la 1 miliard de euro, din care cel puțin jumătate vor ajunge la producătorii de gaz.

Este una dintre metodele facile ca sumele să ajungă la apropiații baronilor gazului, prin firmele producătoare de gaz private, fie prin societățile comerciale furnizoare.

Ligia VORO