Purtător de vorbe goale
De la o vreme, liberalii o iau razna. Problema protocolului semnat de cele patru partide aflate la guvernare este arhicunoscută, iar numeroasele întrevederi pentru tocmeală pe care le au reprezentanții cvartetului nu mai e un secret pentru nimeni. De la o vreme, însă, partea liberală a grupului protocolar ne crede proști. Sau naivi. Astfel, de câteva luni, deputatul Nicolăescu se întrece în declarații aberante, afirmând că nu s-a semnat un protocol și, dacă-l ascultăm mai bine, ne va spune fără să clipescă cum că nici măcar nu a auzit de liste. Și ca să nu fie singur în declarații, Nicolăescu l-a convins și pe prefectul de Mureș, Ciprian Dobre, să aibă aceeași poziție deloc măgulitoare la adresa personalității lui și care pune într-o lumină nefavorabilă credibilitatea celor doi. Minciuna are picioare scurte, domnilor.
PS: Dacă tot vreți să ne dezinformați, măcar să-i convingeți și pe restul politicienilor să vă susțină aberațiile. Apropo, domnilor, listele cu numirile negociate le mai aveți?



