Uncategorized

Maghiarii din Ardeal își respectă datinile

De Paști, fetele din satul Roteni au ocazia să afle cât de mult le iubesc băieții. Cum? După mărimea crengilor de brad cu care aceștia împodobesc porțile caselor unde sunt fete de udat. După ce porțile sunt decorate, în a doua și a treia zi de Paște, băieții merg la stropit și sunt răsplătiți cu ouă roșii și câte o batistă. Și la Ernei sau Gornești, obiceiurile de Paște, moștenite de la strămoși, sunt păstrate cu sfințenie. În localitatea Trei Sate, nici un bărbat nu scapă neudat în a treia zi de Paște.

Încă din Vinerea Mare, tinerii din satele de pe Valea Nirajului se adună în grupuri și se duc în pădure după crengi. Sâmbătă dimineața, băieții împodobesc brazii cu ouă roșii și panglici colorate. La lăsarea întunericului, tinerii se strecoară în curțile fetelor de măritat și agață pe furiș brazii la poartă.

Nu sunt lăsate pe dinafară nici fetele din cele mai îndepărtate cătune. Băieții cară crengile de brad cu căruța, numai să nu rămână vreo fată nemăritată.

La fetele frumoase vin zeci de băieți care pun crenguțe la poartă. Dar nici porțile fetițelor nu rămân fără ornamente din brad. Băieții prea mici la înălțime sunt ajutați de tații lor să agațe crengile la porți.

Pentru că pândesc toată noaptea la ferestre, tinerele știu pe cine trebuie să răsplătească la stropit. Fiecare flăcău care s-a încumetat să împodobească poarta va primi ouă roșii, bani sau chiar o nevastă.

Stropitul este păstrat cu sfințenie în satele de pe Valea Nirajului. Potrivit tradiției, pentru ca fetele să crească frumoase, băieții trebuie să le stropească în ultima zi de Paște. Ca să fie siguri că vor fi primiți la stropit, cu două zile înainte, tinerii așează câte o creangă împodobită cu ouă roșii și panglici colorate la porțile fetelor.

Sătenii își amintesc că pe vremuri, tinerii se țineau de șotii. Bătrânele primeau și ele crengi, însă acestea erau împodobite cu știuleți uscați de porumb. Flăcăii mai îndrăzneți le aruncau bătrânelor gunoi în ogradă sau împrăștiau paie și crengi uscate prin curte. Le dădeau de lucru chiar în ziua de Paște.

De-a lungul timpului, tradiția s-a mai schimbat. Imediat ce băieții le așează pe poartă, crengile sunt luate de fete ca să nu fie furate peste noapte și puse înapoi a doua zi dimineața. După numărul de crenguțe primite, fetele din sat află cine are cea mai mare trecere la băieți.

La rândul lor, flăcăii își pregătesc sticluțele cu parfum și pungi cât mai încăpătoare pentru ouăle pe care le vor primi când se duc la udat.

Un brad cât inima

In satul Roteni din comuna Acățari, obiceiul stropitului e la mare cinste. Pregătirile încep încă din noaptea Învierii. Băieții care au câte o drăguță se duc noaptea pe furiș și le pun acestora un brad la poartă, pe care îl împodobesc apoi cu flori și ornamente din hârtie colorată. Dar ca să aibă cu ce împodobi porțile fetelor pe care le iubesc, băieții se urcă vineri în căruțe și pornesc în căutarea brazilor.

Cu cât e mai mică fata, cu atât sunt mai mulți brazii la poartă. Sunt în sat fete care primesc peste 20 de brazi într-un an. Dar cu cât înaintează în vârstă, numărul brăduților de Paște scade.

În noaptea Învierii, după slujba de la biserică, fetele stau pitite în dosul ferestrei să vadă cum le pun iubiții brazi la poartă. Dacă bradul e mare, și dragostea e puternică. În a doua și a treia zi de Paște, băieții se duc la stropit. Toți se înarmează cu câte o sticluță de parfum și o poezie și bat apoi la porțile fetelor. După ce le stropesc, tinerii își așteaptă răsplata. În Roteni e obiceiul ca fiecare stropitor să primească câte 10 ouă roșii, o ciocolată și o batistă. Batista simbolizează fidelitatea. Iar dacă o fată îi pune flori în piept băiatului care o stropește de Paște, înseamnă că îi mărturisește dragostea.

În casele unde sunt câte două-trei fete, se vopsesc câte două-trei sute de ouă. Cu toate acestea, după ce le pleacă stropitorii, fetele rămân fără nici un ou în casă. Și chiar dacă au cheltuieli cam mari de sărbători, femeile din sat nu se plâng pentru că le e tare drag obiceiul moștenit de la strămoși.

Nici băieții nu scapă neudați

După ce fetele de măritat și femeile frumoase sunt stropite să le meargă bine, vine și rândul flăcăilor să fie udați. Găleți pline cu apă, feciori uzi din cap până în picioare și multă voie bună. Așa arată localitatea mureșeana Trei Sate în a treia zi de Paște.

Teama de pneumonie și lipsa medicamentelor compensate nu îi împiedică pe locuitorii din Trei Sate să păstreze obiceiurile, indiferent de vremea de afară. Doar dacă se întâmplă să fie foarte frig de Paște, băieții scapă neudați.

Fetele nemăritate purced la drum cu găleți pline cu apă și stropesc toți băieții care le ies în cale. Nu scapă neudați nici băieții care nu ies pe ulițe. Fetele intră prin curți și caută flăcăii prin toate cotloanele ca să nu rămână vreunul nestropit.

Femeile căsătorite își amintesc cu plăcere de acest obicei. Nu este nevastă în localitatea Trei Sate care să nu fi aruncat vreodată cel puțin o găleată de apă pe unul din flăcăii satului.

Tradiția spune că băiatul ud leoarcă nu are voie să se supere pe fata îndrăzneață, așa că nu-i de mirare că fetele prind tot mai mult curaj de la un an la altul.

Acestea sunt doar o parte dintre obieciurile păstrate cu sfințenie de maghiarii din satele Ardelene. Românii au și ei tradiții frumoase, dar despre ele vom vorbi peste câteva săptămâni.

Anca MARIAN

Show More

Related Articles

Back to top button
Close