Senzaționalul interviu acordat ziarului Le Monde de către filosoful american Immanuel Wallerstein

Moartea capitalismului a fost prezisă

În anul 2005, când filosoful și sociologul american Immanuel Wallerstein își lansa cartea “Declinul puterii americane”, criticii l-au privit cu scepticism. “Teorii, vorbe goale. Cum să decadă America? De ce s-ar întâmpla lucrul acesta?” se întrebau retoric specialiștii. Acum, când criza economică internațională îi dă pe deplin dreptate filosofului american, toți îl privesc cu respect. De curând, Wallerstein a încercat să explice într-un interviu acordat ziarului “Le Monde” care este mecanismul actualei crize și mai ales, cât va dura ea…

„Le capitalisme touche a sa fin“

Întrebare: Cum plasați actuala criză economică și financiară în „timpul lung“ al istoriei capitalismului?

Wallerstein: Fernand Braudel (1902-1985) vorbea despre timpul „marei durate“, perioadă în care în istorie se succed sistemele ce reglează raporturile omului cu mediul material. În interiorul acestuia, sunt niște cicluri sau perioade lungi conjuncturale, descrise de economiști ca Nicolai Kondratiev (1982-1930) sau Joseph Schumpeter (1883-1950). Astăzi, de pildă, ne găsim în faza B a unui ciclu Kondratiev, care a început acum 30-35 ani, după o fază lungă, de la 1945 la 1975, din cei 500 de ani ai istoriei sistemului capitalist. În faza A profitul e dat de producția materială, industrială s.a.; în faza B, capitalismul trebuie, pentru a crea în continuare profit, să se financiarizeze și să recurgă la speculație. De peste 30 de ani firmele, statele și gospodăriile private se îndatorează masiv. Suntem azi spre sfârșitul unei faze B a lui Kondratiev, când declinul virtual devine real și când baloanele pleznesc unul după altul: falimentele se înmulțesc, crește concentrarea capitalului, progresează șomajul, iar economia intră în deflație. În plus, acest moment coincide cu perioada de tranziție între două sisteme de „lungă durată“ și deci criza se agravează. Eu cred că de vreo 30 de ani am intrat în faza terminală a sistemului capitalist. Această fază se deosebește de succesiunea neîntreruptă a ciclurilor conjuncturale anterioare prin faptul că capitalismul nu mai reusește să se „constituie în sistem“, în sensul dat noțiunii de fizicianul Ilya Prigogine (1917-2003), adică atunci când un sistem biologic, chimic sau social deviază de la starea lui de stabilitate, nu mai reușeste să-și regăsească echilibrul și se găsește la o bifurcare. Situația devine haotică, incontrolabilă pentru forțele ce o dominau până atunci, și apare o luptă, nu între posesorii și adversarii sistemului, ci între toți actorii, pentru a se stabili cine îi va lua locul. Suntem într-o perioadă de criză, căci capitalismului i se apropie sfârșitul. Eu cred în posibilitatea progresului, dar nu în inevitabilitatea lui. Capitalismul este sistemul care a știut să creeze, în mod remarcabil, numeroase bunuri și bogății. Dar trebuie să ținem seama și de pierderile pe care el le-a cauzat pentru mediul înconjurător sau pentru societate. Singurul bun este cel ce permite o viață rațională și inteligentă pentru cât mai mulți oameni.

Un sistem omnivor

Întrebare: Dar poate că este doar o mutație a capitalismului, așa cum s-a trecut odinioară de la capitalismul comercial la cel industrial și de la acesta, la cel financiar?

Wallerstein: Capitalismul e omnivor, el culege profitul acolo unde acesta e mai important la un moment dat. El nu se mulțumește cu mici profituri marginale, ci le maximizează făurind monopoluri, ca de pildă recent în biotehnologii sau în tehnologiile informației. Dar eu cred că posibilitățile reale de acumulare ale sistemului și-au atins limita. Capitalismul, de la nașterea sa în cea de a doua jumătate a sec. XVI, se hrănește din diferența de bogăție între centrul în care se strâng bogățiile și periferiile (nu neapărat geografice) ce sărăcesc mereu. Cursa de ajungere din urmă a țărilor bogate, declanșată de India, Asia de Est, America Latină, a devenit o provocare inacceptabilă pentru economia occidentală, care nu mai reușește să controleze costurile acumulării. Cele trei curbe mondiale, ale prețurilor mâinii de lucru, materiilor prime și impozitelor, sunt de câteva decenii în creștere. Scurta perioadă neoliberală care se sfârșește acum nu a modificat decât provizoriu această tendință: la sfârșitul anilor 1990 aceste costuri erau mai puțin ridicate decât în 1970, dar erau mult mai mari decât în 1945. Ultima perioadă de acumulare reală – cele „trei decenii glorioase“ – nu a fost posibilă decât pentru că statele keynesiene și-au pus forțele în serviciul capitalului. Dar chiar și în această privință s-a atins o limită!

Perioada de haos politic

Întrebare: Cât timp ar putea dura tranziția actuală și la ce va duce ea?

Wallerstein: Perioada de distrugere a valorii care închide faza B a unui ciclu Kondratiev durează de regulă între doi și cinci ani, înainte de a fi întrunite condițiile materiale de intrare într-o fază A, descrise de Schumpeter, adică atunci când un profit real poate fi extras din noile condiții materiale. Datorită însă faptului că această fază concordă cu o criză de sistem, face ca să intrăm într-o perioadă de haos politic, în decursul căruia actorii dominanți din fruntea marilor firme și state occidentale vor face tot ce le e tehnic posibil pentru a regăsi echilibrul. Probabil însă că nu vor reuși. Cei mai inteligenți dintre ei au înțeles că trebuie pus ceva nou în loc, dar cea mai mare parte acționează în mod dezordonat și inconștient, bâjbâind pentru găsirea unui nou sistem, fără să știe în ce va consta el. Suntem într-o perioadă, destul de rară, în care criza și neputința celor aflați la putere lasă locul bunului plac: este un timp în care avem posibilitatea de a influența viitorul prin acțiunea noastră individuală. Dar cum acest viitor va fi suma unui număr uriaș de asemenea acțiuni, este absolut imposibil a prevedea care este modelul ce se va impune. Peste zece ani poate vom vedea mai clar, dar peste 30-40 de ani noul sistem se va fi născut. Cred că e la fel de posibil să vedem instalat atât un sistem de exploatare mai violent decât capitalismul, cât și din contră – un model mai egalitar și redistributiv.

Sfârșit de ciclu

Întrebare: Mutațiile anterioare capitalismului au dus deseori la o deplasare a centrului „economiei lumii“, de pildă din bazinul mediteraneean către coasta europeană a Atlanticului, apoi spre Statele Unite. Oare sistemul viitor va avea centrul în China?

Wallerstein: Criza pe care o trăim corespunde și sfârșitului unui ciclu politic, cel al hegemoniei americane, ce a început tot în anii 1970. Statele Unite vor rămâne un actor important, dar nu vor mai putea niciodată recâștiga poziția dominantă, datorită multiplicării centrelor de putere în lume, în Europa occidentală, China, Brazilia, India. S-ar putea ivi peste vreo 50 de ani o nouă putere hegemonică, dar nu știu care ar putea fi asta. Până atunci însă consecințele politice ale crizei actuale vor fi enorme, deoarece stăpânii sistemului vor încerca să găsească vinovați pentru prăbușirea hegemoniei lor. Cred că jumătate din poporul american nu va accepta ceea ce este pe cale să se petreacă. Conflictele interne se vor exacerba însă în SUA, care vor deveni țara cea mai instabilă politic din lume. Și nu uitați că noi, americanii, suntem toți înarmați…

Material preluat din “7 Plus”